Home / Actualitate / Petru Mărginean a fost prezentat drept candidatul PSD la alegerile locale parțiale
IMG_2883

Petru Mărginean a fost prezentat drept candidatul PSD la alegerile locale parțiale

Petru Mărginean este, de astăzi, candidatul oficial al PSD pentru funcția de primar al municipiului Deva. El a fost prezentat în cadrul unei conferință de presă, la care au luat parte doar doi social-democrați: Laurențiu Nistor și Natalia Intotero. Evenimentul nu a fost nici pe departe așa cum a obișnuit partidul, în trecut, ci, mai degrabă, a fost unul sobru, fără zâmbete, plin de tristețe. Cei prezenți au spus că sunt doar serioși.  

Laurențiu Nisor, președintele PSD Hunedoara, spune că decizia de a-l avea candidat pe Petru Mărginean, un om din afara partidului, care abia ieri s-a înscris în rândurile social-democraților, nu a fost una tocmai ușoară.

„După toate sondajele pe care le-am făcut în Deva, s-a luat o hotărâre ca să îl susținem pe Petru Mărginean, din partea PSD, ca și candidat la Primăria. Biroul Permanent Național este convocat doar marți, dar ni s-a spus că avem susținerea de a face toate demersurile pentru ca Petru Mărginean să fie candidatul nostru. Nu a fost o hotărâre ușoară, nici pentru mine ca președinte, nici pentru organizația municipială Deva. E o hotărâre cu multă responsabilitate. Ieri (joi) după-masă, a fost Comitetul Executiv Județean Deva, pentru a hotărî primirea în partid a domnul Mărginean. Din 73 de membri, au participat 54, deci a fost statutară ședința. 40 de voturi pentru Petru Mărginean, trei abțineri și patru împotrivă, iar șapte nu și-au exprimat votul”, a declarat Laurențiu Nistor.

De cealaltă parte, Petru Mărginean susține că el și PSD sunt compatibili.

„Vă surprinde poate pe unii sau, poate, pe unii mai puțin acest pas pe care l-am făcut, de a mă înscrie în PSD și de a candida din partea acestui partid la Primăria Municipiului Deva. Acesta a fost singurul partid care mi-a făcut o ofertă concretă. Oferta PSD, și aici mă refer la forurile județene, chiar și la cele locale, dar și forurile naționale, care mi-au susținut și îi susțin viziunea în proiectele pe care le am pentru Deva. Asta m-a determinat, în primul rând, să accept oferta PSD, care a demonstrat încă o dată că suntem compatibili, indiferent că unii dintre noi au fost, la un moment dat, pe alte culoare politice. Am demonstrat împreună că avem o maturitate politică în a vedea viitorul acestui municipiu”, a spus Petru Mărginean.

În privința celorlați trei potențiali candidați ai PSD pentru Primăria Deva, Laurențiu Nisor a spus că rămâne lângă ei, dar nu poate interzice nimănui să plece din partid, dacă dorește.

„Faptul în sine că nu au reușit în toată această perioadă să lămurească electoratul și să fie într-un loc fruntaș în clasament, ne-a determinat să atragem la PSD un om cu care putem câștiga alegerile. Îmi doream să găsim unul din interior, dar nici nu pot să nu caut un candidat de primar cu care să câștigăm alegerile. Asta ar fi sinucidere totală. Mă bucur că colegii mei au înțeles-o, poate cu mici excepții. Sigur că sunt răni, care nu se vindecă atât de ușor, dar se pot vindeca. Vreau să îi asigur pe cei trei colegi ai mei, care au fost măsurați în sondaje, că voi fi același bun președinte, același bun coleg și același bun prieten. Nici nu pot să interzic nimănui, dacă dorește, să plece sau să nu plece din partid”, a declarat Nistor.

Deși prezent în sediul PSD Hunedoara, Radu Barb, unul dintre cei trei potențiali candidați la Primăria Deva, nu a intrat în sala de conferință decât la început, pentru a saluta jurnaliștii prezenți. Întrebat de ce nu este prezent și Barb, care este secretarul executiv al organizației județene, Nistor a spus:

„Era culmea să îl aduc pe Radu Barb, Moș sau Stoica, astăzi, lângă mine. Nu e ușor de a digera acest lucru. Radu Barb a fost și aseară lângă mine, va fi lângă mine și este omul pe care l-am apreciat de când ne-am împrietenit, de la campania mea electorală din 2008. Este greu de apreciat acum dacă cei trei vor rămâne sau nu lângă mine. Pot să vă spun discuțiile de ieri. La ora 18:15, am avut o întâlnire cu cei trei și am discutat. Două dintre cele trei persoane au spus da, vor respecta hotărârea partidului și vor merge mai departe alături de partid. Cea de-a treia persoană mi-a spus că va merge alături de partid, dar că așteaptă să vadă hotărârea Cex”, a declarat acesta.

La remarca făcută de unul dintre jurnaliștii prezenți, „Păreți cam supărați cu toții…”, Laurențiu Nistor a spus:

„Ti se pare! Suntem serioși. Ce supărare să fie asta”. 

Despre Livia BOTICI

Citește și

Sursa foto: ISU Hunedoara

Accident grav. O femeie, care își ducea copilul la școală, a intrat într-un gard

Accident grav, în Bălata, în această dimineață. Înainte de ora 8, o șoferiță ce își …