glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Pericol iminent de avalanșă, în Retezat și Parâng

Este pericol iminent de avalanșă, în masivele din județul Hunedoara. Salvamontiștii avertizează că, în Retezat și Parâng, la altitudini de peste 1.500 de metri, în mod sigur zăpada va aluneca în locurile în care s-au produs mari acumulări.

Avertizarea salvamontiștilor hunedoreni vine în condiţiile în care la munte a nins abundent, iar prognoza meteo arată că ninsorile vor continua din abundență şi în următoarele zile. Jandarmeria Montană şi Salvamontul le recomandă turiştilor să nu plece pe trasee, mai ales în zone în care se anunţă ceaţă, să rămână în zona cabanelor şi să se informeze despre evoluţia vremii, iar în caz de nevoie să apeleze 112 sau să se adreseze direct postului montan de jandarmi aflat în zonă, precum şi punctelor Salvamont. De asemenea, turiştilor le este recomandat să evite zonele de creastă şi pe cele cu cornişe mari formate de la viscol.

Potrivit salvamontiștilor, vremea la munte se poate schimba foarte repede, iar ceaţa şi viscolul duc la o vizibilitate scăzută. Stratul de zăpadă măsoară, în medie, 80 de centimetri, în toate masivele din județ, însă în zonele viscolite poate ajunge până la 2 metri.

foto 2 avalansaCod galben, până vineri seara

Până vineri seara, jumătatea de sud a județului se află sub cod galben de ninsori puternice, intensificări ale vântului și frig persistent. În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată. Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.

 

Loading...