NEWS ALERT:
Home / Actualitate / Perdanţii alegerilor din judeţ
pentru-site

Perdanţii alegerilor din judeţ

PNL nu a reuşit să-şi trimită în Parlament nici măcar doi deputaţi. UDMR nu a reuşit să recâştige un mandat în Camera Deputaţilor, aşa cum a reuşit până în 2004, când Iuliu Winkler a fost „primul sub linie” în urma redistribuirii (ulterior şansele fiindu-i anulate de votul uninominal). Senatorul Haralambie Vochiţoiu (PMP) va trebui să se întoarcă la firma pe care o are în Petroşani.

Dorin Gligor (PNL) a ratat şansa de a deveni parlamentar. Lorincz Szell (UDMR) spera, la un moment dat, că va ajunge deputat. Haralambie Vochiţoiu (PMP), la fel. Ei pot fi consideraţi drept principalii perdanţi ai alegerilor parlamentare din judeţul Hunedoara.

Dorin Gligor: „Din 15 iunie 2015 PNL Hunedoara nu se regăseşte”

Unul dintre marii perdanţi ai alegerilor în judeţul Hunedoara este Dorin Gligor (PNL). Deşi s-a aflat pe locul 2 al listei pentru Camera Deputaţilor, acesta nu mai are nicio şansă de a „prinde la redistribuire” un mandat. Asta, în principal, din cauza scorului foarte mic obţinut de PNL la nivel judeţean (21 la sută) comparat cu cel al PSD (53 la sută). Despre motivele scorului slab obţinut de liberali în Hunedoara, Gligor declară: „Am spus-o de-a lungul timpului mai ales în interiorul partidului: e vorba de un autism privitor la problemele reale ale societăţii. Din 15 iunie 2015 (momentul în care Gligor a fost forţat de partid să-i predea şefia Consiliului Judeţean lui Adrian David, nou venit în partid – n.red.) PNL Hunedoara nu se regăseşte. S-a discutat atunci cu argumente pro şi contra. S-a spus că doar aşa putem creşte. Eu am spus că doar aşa nu vom putea creşte. Aţi văzut şi cum s-au făcut listele, dezbaterile, mesajele care s-au transmis. Eu nu decid subiectiv. Rămân în PNL, nici nu se pune problema altfel, dar PNL trebuie să schimbe registrul de joc. Dacă PNL rămâne la acelaşi registru de joc, atunci voi lăsa timpul să decidă”.

UDMR – obiectiv atins doar la nivel naţional

Şansele UDMR Hunedoara de a obţine un mandat în Camera Deputaţilor, după revenirea la votul pe liste, mai sunt doar teoretice. Din cauza diferenţei mari de voturi înregistrată la nivel judeţean între PSD şi PNL, UDMR Hunedoara are şanse infime de a prinde mandatul pentru care a candidat Lorincz Szell. „E drept că sunt foarte mici şansele ca eu să prind un mandat, dar speranţa moare ultima. Vom vedea mâine (astăzi – n.red.). Partea bună este că, la aceste alegeri, în judeţ, UDMR a luat mai multe voturi decât în 2012. La fel s-a întâmplat şi în Deva. Eu unul nu am de ce să mă consider un perdant al alegerilor. A fost o onoare să fiu primul pe listă. Am renunţat la conducerea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport pentru că aşa mă obliga legea. Voi vedea ce voi face în continuare”.

Preşedintele organizaţiei, europarlamentarul Iuliu Winkler a deschis lista pentru Senat, dar asta doar pentru a atrage mai multe voturi. „Abia miercuri dimineaţă vom şti clar întreaga componenţă a Parlamentului. În urma aplicării algoritmului de redistribuire ne-am putea trezi, din nou, cu un deputat în Giurgiu, sau în judeţe din afara Transilvaniei, unde UDMR a obţinut voturi mult mai puţine decât la Hunedoara, dar acesta este mecanismul legal. Per ansamblu, noi am avut un rezultat bun. Practic, am revenit acolo unde eram cu 10 ani în urmă, ca reprezentare în Parlament, UDMR va avea o pondere de aproximativ 7 la sută în Legislativ, pentru că s-a redus şi numărul senatorilor şi deputaţilor. În următoarele două săptămâni va trebui să găsim soluţia cea mai bună pentru a valorifica acest rezultat în Parlament”, declară Winkler.

Vochiţoiu – PMP: „Aştept să-mi dubleze Dragnea şi mie veniturile”

Haralambie Vochiţoiu a reuşit să depăşească ALDE la alegerile locale, cu proiectul său „Alianţa pentru Hunedoara”. N-a mai reuşit acelaşi lucru cu PMP (în vară UNPR şi partidul lui Băsescu au fuzionat). Scorul de 3,8 la sută obţinut pe plan judeţean nu-i va aduce lui Vochiţoiu un mandat de deputat. Acesta a fost ales senator de Hunedoara, în 2012, din partea PP-DD, după care a trecut la UNPR, iar statisticile Institutului de Politici Publice îl dau drept cel mai activ parlamentar hunedorean din legislatura care se încheie, după numărul de interpelări şi iniţiative legislative. N-a fost de ajuns, chiar deloc: „Nu am reuşit să comunic acest lucru electoratului. Electoratul are propriile criterii şi electoratul are întotdeauna dreptate şi ştie mai bine întotdeauna de ce are nevoie. De acum încolo voi lucra pentru mine. Am avut onoarea să lucrez pentru ceilalţi. Mă voi întoarce la firma mea (care se ocupă de formare profesională şi plasarea forţei de muncă – n.red.). În Hunedoara lumea a votat cu ochii la televiziunile centrale. PSD şi Dragnea au împins promisiunile dincolo de orice limită. Am serioase dubii că vor reuşi să şi le respecte şi spun asta pentru că acum cunosc „marfa” şi din interior. Acum sunt, din nou, în categoria celor care sunt afectaţi de politică. Aştept să-mi dubleze Dragnea şi mie veniturile, ca oricărui cetăţean plătitor de taxe în ţara asta”.

Explicaţia lui Mircia Muntean pentru pierderea Devei

mircia-pentru-casetaPSD a învins, în premieră, PNL în reşedinţa de judeţ cu un scor de 43,5 la 19,8. PNL spera la o victorie clară în Deva din două motive: zona a fost mereu „fief liberal” şi, în plus, reuşiseră să-l atragă de partea lor, în campanie, pe Mircia Muntean (redevenit primar din partea PSRO, după ce PSD refuzase să-i susţină candidatura). „A fost cea mai mică diferenţă PSD – PNL pe ţară (în realitate, diferenţe mult mai mici au fost la Călan şi Haţeg, dar tot în favoarea PSD – n.red.). Electoratul PD a votat cu PMP, electoratul PNL a votat cu ALDE, USR-ul a luat la Deva 10 la sută şi, probabil, parte din membrii PSRO n-au mers cu PNL-ul. Eu am făcut-o şi am făcut-o cu sufletul. Vom vedea cine e câştigătorul doar după ce se finalizează negocierile pentru numirea noului premier şi a noului guvern”.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

SECUND Episcopul de Husi

Ziua scandalurilor cu sutană: Pomohaci şi fostul episcop de Huşi

Fostul preot Cristian Pomohaci (foto stânga) a fost „renegat” de Primăria Uricani şi scos de …

3 comments

  1. PNL? Care PNL? Singurul liberal autentic Bogdan Tampau a fost mazilit de veneticul Roman, ceilalti i-au tinut isonul. Mircia si Mares joaca la doua capete si au fost naivi crezand ca cu garnitura pedelisto-ex-pesedisto-ex-uneperista consiliata de Ciocan va reusi sa faca ceva. Nici un liberal acolo harau merge in Parlament distrugand de fapt pnl dar e prea nesimtita sa recunoasca. Si s-au inconjurat de fel de fel de papagali vorbitori si tradatori care acum asteapta sa tradeze iar. pnl hunedoara isi merita soarta cu varf si indesat

  2. Bogdane ce faci iti plangi singur de mila si vrei sa ne spui cat de competent ai fost tu si Gligor cand ati pierdut CJ cu lista aia de consilieri pusi pe nepotisme,pupincurism, si gandirea ta la teoria conspiratiei dusa pana la nivel de paranoie.Stateai toata ziua prin crasmele din subsoluri si faceai planuri de cum o sa-i invrajbesti pe toti sa-ti fie tie bine.Mare JEG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *