Home / Comunitate / Pentru maestrul Turică a bătut ultimul gong. Primul antrenor al lui Mihai Leu a trecut la cele veșnice
De la începutul carierei, maestrul Turică a învățat să fie învingător
De la începutul carierei, maestrul Turică a învățat să fie învingător

Pentru maestrul Turică a bătut ultimul gong. Primul antrenor al lui Mihai Leu a trecut la cele veșnice

Toată lumea îi spunea „maestre”, chiar dacă pentru cei mai mulți elefoto 2vi ai săi a fost mult mai mult decât un antrenor, a fost un mentor, chiar un părinte. Antrenorul Ioan Turică, omul care a pus mănușile în mâinile multor boxeri din Hunedoara și Brad, a plecat din colțul ringului să boxeze cu „umbrele”.

Pasiune, muncă, respect față de oameni și dragoste pentru elevii săi, acestea au fost principalele atribute ale celui pe care toată lumea îl numea „Maestru”. Sutele de sportivi care au trecut prin mâna lui au vărsat o lacrimă și au aflat cu tristețe că antrenorul lor nu mai este. Sportul hunedorean a pierdut un om devotat boxului, un antrenor de excepție cu un suflet imens. În municipiul Hunedoara a pus mănușile în mâna unor boxeri de excepție. Cel mai cunoscut dintre ei, care din motive numai de el știute a ezitat o perioadă să-l recunoască ca primul său antrenor, este Mihai Leu. Dar și alți boxeri de valoare din municipiul Hunedoara, cum ar fi Marcel Țurcas sau Gheorghe Bulancea.

Generația de aur a boxului brădean

La începutul anilor  ’80, Ioan Turică pleacă din Hunedoara la Brad. Acei ani înseamnă o perioadă de glorie pentru boxul brădean. De fapt, singura perioadă cu rezultate remarcabile, în special la competițiile de juniori. Pe lângă elementele tehnice și tactice ale pugilatului, „Maestrul” aduce ceva nou în sala de antrenament: pasiunea pentru sportul cu mănuși. În acei ani la Brad se naște o emulație fără precedent. Sala de antrenament de la Gura Barza devine neîncăpătoare, astfel încât sportivii se antrenau în mai multe serii. Foștii săi elevi își amintesc că în prima perioadă, familia antrenorului locuia la Hunedoara și acesta de multe ori făcea naveta din municipiul de pe Cerna până în orașul de pe Crișul Alb cu bicicleta. Pasiunea pentru box, dragostea pentru familie și elevii săi, îl făceau pe Ioan Turică să pedaleze peste 100 de kilometri cu „bătrâna” sa bicicletă Ucraina. În anii ’80, Ioan Turică a pus bazele unei echipe de box redutabile la Clubul „Aurul Brad”. Din păcate, problemele financiare și regresul mineritului care susținea activitatea sportivă au întrerupt activitatea secției de Box, tocmai când juniorii crescuți de Ioan Turică puteau să facă pasul spre marea performanță. Și totuși, Bradul a dat numeroși campioni la etapele județene, de zonă și chiar medaliați naționali, precum și componenți ai lotului național de box al României. În acea perioadă, încasările la galele de box erau mai mari decât la meciurile de fotbal ale echipei Aurul Brad, care evolua în divizia B. Sala cinematografului local sau a clubului din Gura Barza s-au dovedit la un moment dat neîncăpătoare pentru publicul amator de pugilism, astfel încât galele de box se desfășurau pe un ring amplasat pe stadion. Și toată această pasiune a brădenilor pentru box fusese născută de un singur om, Ioan Turică.  Printre numele elevilor Maestrului  putem să-i amintim pe Nicolae Boca, Sorin Irinciuc, Fabius Mandula, Sorel Șerb, Sandu Matei, Sorin Oprean, Dafina Romică, Gabriel Rotaru, Cornel Ilia, Eugen Pantea, Gheorghe Enci, Victor Zâmbreșteanu, Dorel Cotoc și regretații Ginel Falcă, Ioan Lesovici, Emil Bota.

A fost mai mult decât un antrenor. A fost ca un părinte.

Fostul său elev, Sandu Matei, fost component al lotului național de box, povestește cu lacrimi în ochi despre maestrul Turică:  „Era un fin psiholog. Era genul de om care știa să se apropie de oameni. Eu l-am cunoscut ca și copil, că la 12 ani jumătate m-am dus la sală, și a fost genul de om care nu ne învăța numai box. Ne învăța să ne purtăm, a fost omul care ne verifica la școală. Cred că pe unii dintre colegii mei nu-i verificau părinții la școală de câte ori o făcea el. E destul de greu să creionezi din câteva cuvinte portretul unui om care deși a practicat un sport greu, era excesiv de respectuos. Prin delegații niciodată nu s-a întâmplat, cum vedeam la alți antrenori, care trimiteau copiii la cantină și ei mergeau să ia masa la restaurant. Dacă el mergea la restaurant, pe toți ne ducea acolo. Cu ocazia aia am văzut niște locuri pe care nu aveam altfel posibilitatea să le vedem. Pe unde ne ducea încerca să vedem și partea bună, altceva decât sportul, să ne educe. Era un om deosebit. De exemplu pe Oprean, și nu a fost singurul care a rămas de mic fără tată, l-a ținut luni de zile la el acasă. Și nu-i singurul care a stat la el acasă, mai ales în perioade de pregătire. Îmi aduc aminte, de exemplu, că prin 84, când am mers la finală, am fost numai eu cu el la sală și m-a antrenat pe mine într-un picior. El având probleme foarte grave la genunchi. Am fost ca o familie. El a dus copiii la el acasă, i-a ținut acolo și i-a crescut ca un tată. Eu am învățat de la el lucruri pe care poate nu le-am învățat acasă de la tata. Vorbea cu noi orice, despre viață, despre conduită. Era mai mult decât un antrenor. Era un părinte!”

Ioan Turică s-a născut în 30 august 1941 în comuna Pângărați, județul Neamț. Începe boxul la 11 ani în Piatra Neamț. La 13 ani intră pentru prima dată în ring sub culorile clubului local din Piatra Neamț. În anul 1965 este încorporat în armată și transferat la Dinamo Bacău, iar în scurt timp ajunge la Dinamo București. În aceeași perioadă, face școala de antrenori. La începutul  anilor ’70 antrenează în Piatra Neamț, iar în 1979 ajunge la Constructorul Hunedoara, unde printre elevii săi se afla și tânărul Mihai Leu. În anul 1980 a ajuns la Aurul Brad, unde și-a încheiat cariera de antrenor în 1999.  S-a stins din viață în Brad, la 15 aprilie 2017.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

DE BLAMAT PETRE DAEA

De blamat 20.11.2017

Petre Daea – ministrul Agriculturii, Pentru că se „năpusteşte” declarativ împotriva producătorilor din avicultură, fără …