Home / Sport / Are parte Cetate Deva de o serie mai slabă decât anul trecut?
IMG_0005

Are parte Cetate Deva de o serie mai slabă decât anul trecut?

Sigur că nu se pot trage cu certitudine nici un fel de concluzii după doar o etapă de campionat, însă cel puţin aparent, pe hârtie, seria a patra a Ligii a treia, din care face parte şi CNS Cetate Deva, arată în momentul de faţă subţiată serios valoric faţă de ediţia precedentă de campionat.

Concret, seria noastră a pierdut – prin reorganizarea de anul acesta sau prin renunţarea unor grupări – echipe valoroase sau din cele care aveau potenţial, înlocuitoarele lor nepărând să fie la nivelul acestora, poate cu o singură excepţie.

Băleşti, Filiaşi, Becicherecu în loc de Ripensia, Galda, Ighiu

Seria a patra s-a despărţit de exact jumătate din competitoarele din sezonul trecut, în actuala ediţie luând startul doar 7 din cele 14 care au încheiat campionatul în primăvară. Şi acest fapt s-a produs, reamintim, în condiţiile în care retrogradata Nuova Mama Mia Becicherecu Mic a fost invitată să rămână în Liga a treia, pentru a completa numărul de echipe.

Între formaţiile de top care nu se mai regăsesc între adversarele Devei sunt Ripensia Timişoara – promovată şi liderul la zi al Ligii a doua (!), Industria Galda – locul 5 în ediţia precedentă şi Performanţa Ighiu – locul 7, ultimele două mutate în seria a cincea, la fel ca şi Unirea Alba Iulia. Au dispărut şi echipele secunde ale cluburilor din eşaloane superioare, ACS Poli Timişoara, Pandurii Târgu Jiu şi UTA Arad.

În locul lor au apărut nume mai vechi sau mai noi. Din prima categorie fac parte CSO Filiaşi şi CSU Craiova II, care în sezonul trecut au evoluat în seria a treia, unde au ocupat deloc impresionantele locuri 10, respectiv şi 11 (din 15 echipe). La capitolul noutăţi avem pe ACS Ghiroda, Şoimii Lipova şi Internaţional Băleşti, toate trei nou promovate. Ca noutăţi absolute sunt proaspăt înfiinţata echipă secundă a lui Hermannstadt Sibiu şi Centrul Naţional de Pregătire Timişoara, echipă alcătuită din juniori născuţi în 2000 sau chiar mai tineri.

În fine, un caz aparte îl reprezintă ACS Şirineasa. Echipa din judeţul Vâlcea a retrogradat în sezonul trecut, însă a fost invitată să participe şi în acest an în Liga a treia. Între timp a fost preluată de un investitor din Gorj şi s-a mutat cu arme şi bagaje la Petroşani, unde a şi jucat în prima etapă. Prin transferurile realizate în vară – care nu au însemnat totuşi aducerea tuturor “numelor grele” care s-au vehiculat, gen Mincă sau Bodea, ca să dăm doar exemplul portarilor – Şirineasa se înscria din start în grupul grupărilor cu pretenţii la promovare.

Nu există o favorită clară la promovare în serie

Ca o deosebire notabilă faţă de toate seriile Ligii a treia în sezonul actual, în seria noastră nu există nici o echipă care să se detaşeze clar de celelalte ca valoare sau palmares. Spre comparaţie, în celelalte patru avem câte o favorită uriaşă la accederea în liga secundă: Oţelul Galaţi (în seria 1), Farul Constanţa (în 2), Petrolul Ploieşti (în 3) şi Universitatea Cluj (în 5).

Prezumtivele candidate la promovare din seria 4 ar fi, alături de Şirineasa (despre care am vorbit mai sus), CSM Şcolar Reşiţa (locul 2 în campionatul trecut) – care nu a jucat în prima etapă, CS Municipal Lugoj (locul 3) – care a realizat doar un 2 – 2 cu nou promovata Şoimii Lipova şi Naţional Sebiş – pe care am văzut-o evoluând chiar la Deva vinerea trecută. Şi dacă aşa arată o pretendentă declarată la primul loc în serie, care ajunge să fie condusă cu 4 – 1 (!) de o echipă care nu şi-a păstrat nici jumătate din lotul avut în sezonul trecut, întrebarea din titlu nu poate avea decât un răspuns afirmativ.

Despre Bogdan BARBU

Citește și

IMG_9232

Cetate face calcule, Şirineasa se poate gândi la Liga a doua

Mai sunt două etape de disputat din turul de campionat al seriei a patra din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *