Home / Actualitate / Parlamentarii găsiți de ANI în conflict de interese scapă de interdicții. Propunerea îi aparține lui Florin Iordache, deputatul PSD care a creat OUG 13
poza

Parlamentarii găsiți de ANI în conflict de interese scapă de interdicții. Propunerea îi aparține lui Florin Iordache, deputatul PSD care a creat OUG 13

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat o inițiativă legislativă a fostului ministru al Justiției, Florin Iordache, social-democratul care a creat celebra OUG 13. Proiectul de lege prevede ca interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate (ANI), care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în intervalul 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, încetează de drept.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a votat un raport privind adoptarea unei iniţiative legislative care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate încetează de drept. „Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2013 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”, se arată în iniţiativa legislativă înregistrată la Parlament de Florin Iordache pe 21 noiembrie şi adoptată de comisia juridică. Propunerea urmează să fie supusă votului Camerei Deputaţilor, cel mai probabil miercuri, iar apoi va fi transmisă Senatului, care este forul decizional în acest caz.

Replica ANI

În cursul zilei de ieri, ANI a replicat printr-un comunicat de presă, arătând că prin noua reglementare propusă sunt lipsite de efecte actele emise de Agenția Națională de Integritate și hotărârile definitive și irevocabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin anularea sancțiunilor unor persoane care au încălcat dispozițiile legale privind integritatea în exercitarea demnităților publice și se instituie un tratament preferențial și discriminatoriu parlamentarilor, față de celelalte categorii de funcții publice prevăzute de Legea nr. 161/2003, în contradicție cu dispozițiile Constituției României. „Agenția Națională de Integritate nu susține adoptarea propunerii de modificare a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, apreciind faptul că forma propusă nu corespunde Deciziei Curții Constituționale nr. 81/2013, iar textul din proiectul de lege este de natură să excludă, retroactiv, de la aplicarea sancțiunilor pentru conflictul de interese, o singură categorie de demnitari: parlamentarii pentru care s-a constatat definitiv încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese în perioada 2007 – 2013”, se precizează într-un comunicat al ANI.

Cine sunt parlamentarii hunedoreni „loviți” de ANI

Trei parlamentari, din județul Hunedoara, au fost, de-a lungul timpului, în vizorul ANI. Primul este Cristian Resmeriță, senator PSD. Acesta a fost declarat incompatibil în anul 2015, fiind acuzat de „conflict de interese administrativ şi penal” pentru că şi-a angajat fratele la cabinetul său parlamentar, între 2009 şi 2012, acestuia fiindu-i plătită o retribuţie totală de 56.000 de lei. Resmeriţă a atacat decizia la Curtea de Apel Alba, dar nu a avut succes. A făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și a pierdut din nou, raportul ANI rămânând „în picioare”.

Șeful său de partid, Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara, încă are emoții, deși a câștigat în primă instanță procesul cu ANI. În toamna anului 2015, el a fost acuzat că şi-a angajat fiica şi ginerele la cabinetul parlamentar, cărora le-au fost plătite retribuţii totale în valoare de aproape 80.000 de lei. Laurenţiu Nistor a câştigat procesul la Curtea de Apel Alba, instanţă care a dispus desfiinţarea raportului de evaluare făcut de ANI, prin care liderul PSD Hunedoara era acuzat de conflict de interese administrativ. ANI a atacat însă sentința, iar dosarul se află în fază de filtru, la ÎCCJ, urmând să se stabilească un termen de judecată.

Al treilea parlamentar hunedorean (fost reprezentant al minorităţii rutenilor în Camera Deputaţilor) care a avut probleme cu ANI este Gheorghe Firczak. El nu a fost acuzat şi de conflict de interese de natură penală, doar administrativă. Conform ANI, Gheorghe Firczak şi-a angajat fiul la cabinetul său parlamentar, acesta fiind plătit cu suma totală de 62.580 de lei. Firczak a atacat şi el decizia la Curtea de Apel Alba unde nu i s-a dat dreptate, iar acum procesul său se află în faza de filtru la Înalta Curte.

Despre Livia BOTICI

Citește și

SECUND _MG_3666

Amendaţi în oraşul fără parcări

Sunt mai bine de 10 ani de când Deva este sufocată de maşini, mai ales …