glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Părinţii din Zdrapţi, revoltaţi de zvonul desfiinţării şcolii primare din sat. Zeci de cetăţeni au depus o petiţie online pentru menţinerea școlii din sat. Inspectoratul îi linişteşte

Mai mulţi elevi şi părinţi din satul Zdrapţi, aparţinător comunei Crişcior, sunt revoltaţi în urma unui zvon potrivit căruia şcoala primară din sat va fi, începând cu anul şcolar viitor, desființată. Pentru a împiedica acest lucru zeci de persoane au semnat o petiţie pe care au înmânat-o edilului şef al comunei şi au postat-o şi pe un site de socializare.

Anul şcolar 2014 – 2015 va începe cu zeci de şcoli mai puţin. Majoritatea dintre acestea sunt din mediul rural, fără personalitate juridică. Motivul desfiinţării acestor unităţi de învăţământ este faptul că sunt foarte puţini copii. Un exemplu în acest sens este şi Şcoala Primară din satul Zdrapţi, aparţinător comunei Crişcior, care găzduieşte doar 11 copii. Cu toate că şcoala a fost recent renovată, iar copiii ar avea toate condiţiile pentru a învăţa într-un mediu propice, părinţii lor susţin că au fost înştiinţaţi că unitatea şcolară nu va mai funcţiona din toamnă. Disperaţi, au întocmit o petiţie pentru menţinerea şcolii pe care au înmânat-o administraţiei locale din Crişcior şi au postat-o şi pe o reţea de socializare, în speranţa că cineva se va îndura de ei. Sunt destui copii pentru o clasă. În plus, şcoala a funcţionat aşa foarte mulţi ani de zile, cu toate clasele laolaltă. Dacă nouă ne convine ca părinţi, nu înţeleg de ce se bagă cei de la inspectorat? Ne dorim ca şi copiii noştri să înveţe tot la Şcoala Primară din Zdrapţi, mai ales că acum a fost renovată. Chiar dacă primarul a fost la inspectorat şi spune că nu se poate face nimic, noi sperăm ca cineva să ne ajute cu o idee sau o sugestie în vederea menţinerii şcolii”, a precizat Andreea Virciu, pe un site de socializare.

Copiii vor fi transferaţi la şcoala din Crişcior

Fiind la curent cu tot ceea ce se întâmplă în Zdrapţi, primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui, a precizat că el speră ca această şcoală să nu se desfiinţeze şi să se găsească o soluţie. Totodată, acesta a mai menţionat faptul că dacă această unitate de învăţământ se va desfiinţa, copiii care învaţă acolo vor fi mutaţi la Școala Primară din Crişcior. Am văzut şi eu petiţia pe care au semnat-o părinţii, dar din păcate am înţeles că sunt foarte puţini copii şi de aceea şcoala nu mai poate funcţiona. Este o situaţie complicată, dar doresc să le spun părinţilor că dacă unitatea va fi desfiinţată micuţii vor fi transferaţi la şcoala din Crişcior. Nu trebuie să-şi facă griji deoarece avem microbuze şcolare, iar copiii vor fi transportaţi în deplină siguranţă la şcoală”, a precizat Ovidiu Furdui.

Inspectoratul neagă toate afirmaţiile

Contactat telefonic de reprezentanţii cotidianului Glasul Hunedoarei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Raluca Manea, susţine că nu a fost vorba niciodată de ideea desfiinţării şcolii din Zdrapţi. Nu înţeleg îngrijorarea părinţilor şi toate aceste acuzaţii, deoarece Şcoala Primară din Zdrapţi va funcţiona şi anul viitor. Într-adevăr avem un efectiv minim de copii, 11, dar va funcţiona dacă nu se vor mai retrage. Totodată, avem două cadre didactice care vor preda acolo. Nu am văzut şi nici nu am primit niciun fel de petiţie pentru menţinerea acestei şcoli”, a precizat Raluca Manea.