glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Ovidiu Moș e ameninţat cu excluderea din PSD

Actualul primar interimar a Devei, Ovidiu Moș, stă sub amenințarea excluderii din PSD. Potrivit declarațiilor făcute de președintele organizației județene a partidului, Laurențiu Nistor, contează foarte mult comportamentul lui Moș de acum înainte. Acesta susține că nu va mai tolera ca partidul să fie pus în poziții „nepotrivite”.

Fără a spune la ce face, cu exactitate, referire, Laurențiu Nistor a făcut aceste declarații, în urma unei întrebări adresate de unul dintre jurnaliștii prezenți la conferința de presă, organizată la sfârșitul săptămânii trecute. Președintele PSD Hunedoara a fost întrebat dacă se va pune în discuție excluderea lui Ovidiu Moș din partid. „Deocamdată nu am pus problema (n.r. excluderii) lui Ovidiu Moș, nu a venit nimeni cu vreo propunere. Pentru Ovidiu Moș – eu am mai discutat cu el –, contează foarte mult comportamentul său. Și v-o spun, ca să audă. Contează foarte mult, de acum încolo, comportamentul lui Ovidiu Moș. Nu față de mine, ci față de partid, față de cetățenii Devei, dacă mă înțelegeți ce vreau să spun. Vreau să am o discuție personală cu el. Nu voi mai tolera anumite lucruri. Nu vom mai accepta ca o persoană să fie purtătorul de cuvânt în rele, în poziții nepotrivite pentru partid. Nu voi accepta așa ceva”, a spus președintele PSD Hunedoara. Laurențiu Nistor a mai declarat că va avea o discuție cu actualul primar interimar al Devei, zilele viitoare.

Ovidiu Moș a declarat, ieri, pentru „Glasul Hunedoarei” că, deocamdată, nu a discutat cu Laurențiu Nistor, și că nu vrea să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Loading...

2 Comments