NEWS ALERT:
Home / Timp liber / „Ora pământului” și expoziția „Fantezii de primăvară”, în acest weekend
A group of people spelling out Earth Hour with sparklers against a dark sky on Vancouver Island, Earth Hour 2010, Canada.
A group of people spelling out Earth Hour with sparklers against a dark sky on Vancouver Island, Earth Hour 2010, Canada.

„Ora pământului” și expoziția „Fantezii de primăvară”, în acest weekend

În acest final de săptămână, pe agenda de timp liber sunt trecute două evenimente: „Ora pământului” care va fi marcată în principalele orașe din județul Hunedoara și vernisajul expoziției „Fantezii de primăvară”, o manifestare dedicată în principal reprezentantelor sexului frumos.

Deva, Hunedoara și Călanul marchează „Ora pământului”

Administrațiile publice locale din Deva, Hunedoara și Călan vor participa şi în acest an la una dintre cele mai importante acţiuni mondiale de protejare a Pământului. Astfel, alături de milioane de oameni din întreaga lume, sâmbătă, 24 martie, hunedorenii vor stinge lumina timp de 60 de minute, în cadrul campaniei mondiale „Ora Pământului”. Campania are scopul de a atrage atenţia asupra încălzirii globale şi de a simboliza implicarea oamenilor în lupta împotriva poluării. La Deva, sâmbătă, între orele 20:30 și 21:30, se vor stinge luminile pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 (zona pietonală) și la sediile Primăriei și Consiliului Local Deva, Instituției Prefectului Județului Hunedoara, Consiliului Județean Hunedoara, Muzeului Civilizației Dacice și Romane, Teatrului de Artă, Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, precum și la toate cele 11 unități de învățământ din oraș. În același interval orar, în Hunedoara, se vor stinge luminile pe B-dul Libertății – str. Constantin Bursan – str. Castelului – curtea exterioară a Castelului Corvinilor, timp în care un grup de tineri voluntari de la „Cercetașii României” vor scrie, cu ajutorul lumânărilor, numele municipiului – Hunedoara, în curtea exterioară a Castelului. În orașul Călan se va stinge iluminatul public în zona O.N. Călan. Cetățenii celor trei localități sunt invitaţi să răspundă apelului lansat de administrațiile locale, iar sâmbătă seara, între 20:30 şi 21:30, să stea pe întuneric timp de o oră, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. „Ora Pământului” este un eveniment internațional, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia (WWF), un grup internațional de lobby pentru mediu.

foto 2„Fantezii de primăvară”, la cafeneaua culturală

Reprezentantele sexului frumos sunt invitate la finalul acestei săptămâni la un nou eveniment plin de rafinament, eleganță și culoare. Este vorba despre o expoziție de accesorii de păr, voalete, flori și pălării în culori vii, de primăvară, confecționate de către Gabriela Arion. Intitulată „Fantezii de primăvară”, expoziția va fi vernisată sâmbătă, de la ora 16:00, la Cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” din Deva. Deși vine din lumea banilor, fiind directorul BRD Deva, Gabriela Arion își găsește timp și pentru pasiunea sa – accesoriile, pălăriile și voaletele –îmbinând într-un mod plăcut arta cu moda și talentul cu bunul gust. Creatoarea expune pentru a treia oară la „Jos pălăria”, la ultimul eveniment de acest gen, printre cei care au admirat şi s-au fotografiat cu pălăriile şi voaletele creatoarei devene, numărându-se şi cunoscuta vedetă de televiziune, artista Ozana Barabancea.

 

Despre Raluca STROIA

Citește și

SECUND

Întrecere mondială a aeromodelelor la Simeria

Platoul aflat la marginea sudică a oraşului Simeria găzduieşte, la finele acestei săptămâni, a doua …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *