Home / Actualitate / Administrație / Obiceiuri şi tradiţii. Stelarii din satul Chitid vestesc Naşterea Mântuitorului
Obiceiuri şi tradiţii. Stelarii din satul Chitid vestesc Naşterea Mântuitorului

Obiceiuri şi tradiţii. Stelarii din satul Chitid vestesc Naşterea Mântuitorului

În satul Chitid din comuna Boşorod, primii colindători care ies în ziua de Ajun sunt Stelarii, care vestesc Naşterea Domnului. Obiceiul are o puternică semnificaţie religioasă, steaua simbolizând astrul care i-a călăuzit în plină noapte pe cei trei Crai de la Răsărit către locul în care s-a născut Iisus Hristos.

Odată cu începerea Postului Naşterii Domnului, în satul Chitid copiii cu vârste mici, până în 14 ani, încep să se organizeze în trupe de Stelari. Îşi stabilesc o gazdă şi cât e postul de mare se întâlnesc pentru a repeta şi pentru a-şi desăvârşi steaua cu care vor umbla la colindat. „Obiceiul mersului cu Steaua, sau al Stelariilor cum îi ştim noi, este foarte vechi. Copiii micuţi se organizează singuri în trupe care în Ajun vor merge să vestească cei dintâi Naşterea Domnului. După ce se aleg între ei, îşi stabilesc un loc de întâlnire, de obicei la cel mai mare ca vârstă dintre ei, unde se vor aduna în fiecare săptămână să repete colindele şi să îşi creeze Steaua. Muncesc singuri la realizarea stelei, nu cer ajutor părinţilor, că aşa cere datina să fie meşteşugită de mâini pure. E concurenţă mare între trupele de Stelari, care are steaua mai frumoasă, mai împodobită şi mai bine realizată. În ziua de Ajun, după ce iese lumea de la biserică, merg cu Steaua la preot ca să fie binecuvântată şi sfinţită. Astfel, se consi­deră că în gospodăriile în care vor intra vor aduce numai bucurie şi vor scoate afară spiritele rele”, susţine nenea Toma din Chitid.

Stelarii – primii vestitori ai Naşterii Domnului

În Chitid niciun alt grup de colindători nu iese pe uliţe până ce Stelarii nu încep a umbla din casă în casă. Astfel că ei sunt consideraţi a fi primii vestitori ai Mântuitorului, de aceea trebuie să fie copii mici ca vârstă pentru a reprezenta puritatea. „În ziua de 24 decembrie, după ce ies de la Biserică, grupurile de Stelari se reunesc şi merg cu Steaua. Ei poartă o stea împodobită în fel şi chip cu beteală, mărgele, brad şi staniol care are în centru o icoană, care repre­zintă scena Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. „Cântecul de stea”, primul care îl colindă în fiecare gospodărie, este în fapt un rezumat al Evangheliei, citite la Bise­rică în ziua de Crăciun. Din străbuni s-a moştenit datina ca Stelarii să fie cei mai mici colin­dători, pentru a reprezenta puritatea şi noul, de aceea ei trebuie obligatoriu să poarte costume tradiţionale cu cămaşă albă. La noi nu se obişnuieşte ca la Stelari gazda să le dea bani, ci colăcuţi, nuci şi mere, astea reprezentând roadele pământului, le dau pentru ca şi anul următor pământul să dea rod la fel sau chiar mai mult”, povesteşte nenea Toma.

Stelarii sunt sorcovari de Anul Nou

Dacă de Crăciun sunt cei dintâi care vestesc Naşterea Domnului, în dimineaţa de Anul Nou la Chitid, copiii cu Steaua încep să umble cu sorcova pe la familie şi vecini, ca să le meargă bine tot anul. „După Crăciun, cei mici se reorganizează în cete de sorcovele care vor începe din dimineaţa de Anul Nou să sorcovească prin vecini. Se păstrează cam tot aceleaşi trupe numai că de această dată steaua este înlocuită cu sorcova, care este un lemn ornat cu hârtie colorată, beteală, şi mai mulţi clopoţei. În timp ce rostesc versurile: Sorcova/ Vesela/ Să trăiţi/ Să-mbătrâniţi/ Ca un măr/ Ca un păr/ Ca un fir de trandafir/ Tare ca piatra/ Iute ca săgeata/ Tare ca fierul/ Iute ca oţelul; persoanele cărora le este adresată urarea sunt atinşi cu sorcova ca să le poarte noroc tot anul ce vine”, încheie nenea Toma povestea.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

MAIN Drum Muncelul Mic Feregi 1276

CJ îşi inventariază drumurile

De anul viitor, Consiliul Judeţean Hunedoara va decide care drumuri din administrarea sa vor fi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *