glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

O nouă condamnare pentru Dan Robert

Fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Dan Nicolae Robert, a mai primit o condamnare la închisoare pentru infracțiuni de corupție. Aceasta este a treia condamnare, după celelalte două – una definitivă și alta atacată cu recurs – pentru care execută în acest moment cinci ani de închisoare.

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au pronunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, sentința în dosarul în care Dan Nicolae Robert a fost acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese. Practic, acesta a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese și la 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Contopeşte pedepsele principale de 2 ani închisoare și 4 ani închisoare stabilite prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, alături de care aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani”, precizează magistrații Curții de Apel.

Instanța a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra locuinței fostului viceprimar al Hunedoarei și majorează valoarea până la concurenta căreia se instituie sechestrul, la suma de 124.970,22 lei, din care 17.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare datorate statului. Dan Nicolae Robert a mai fost obligat, prin sentință, să plătească Primăriei Hunedoara despăgubiri materiale în valoare de aproximativ 108.000 de lei. Sentința Curții de Apel Alba Iulia nu este definitivă.

Dan Nicolae Robert se află în Penitenciarul Bârcea Mare unde, alături de fostul primar, Ovidiu Hada, și alți doi funcționari din primărie, ispășesc cinci ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție.

10 zile este termenul de atacare a sentinței

Back to top button