glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSănătate

Noile contracte privind gărzile suplimentare creează haos în spitalele din județ

Decizia Guvernului de a nu mai obliga medicii să facă gărzi suplimentare şi să plătească orele făcute peste program crează haos în spitalele din județ. Medicii hunedoreni susțin că această lege a creat disfuncționalități care vor duce cel mai probabil la golirea camerelor de gardă ale unităților spitalicești.

Din data de 1 august, medicii din spitalele de stat nu mai sunt obligați să muncească până la epuizare în gărzi suplimentare. Totuși, dacă doresc să le facă, gărzile suplimentare vor fi efectuate de medici pe baza unui contract încheiat cu spitalul şi vor conta la vechimea în muncă şi la experienţa în specialitate. Acestea vor fi plătite cu sporuri între 25 şi 75 la sută, pentru o gardă în timpul săptămânii şi cu 50 până la 100 la sută în weekend. De asemenea, medicii care nu au contract de muncă pe normă întreagă, ci efectuează numai gărzi, vor avea dreptul la concediu de odihnă proporţional cu timpul muncii în aceste condiţii. Deși această decizie ar fi trebuit să fie benefică pentru cadrele medicale, se pare că au și apărut nemulțumirile în cadrul spitalelor. Majoritatea medicilor susțin că orele suplimentare sunt plătite foarte slab, iar acest lucru ar putea goli camerele de gardă. „Înainte, gărzile nu se plăteau ca ore suplimentare. După noua decizie a Guvernului, acestea vor fi plătite și va trebui încheiat un contract cu fiecare medic, care să nu depășească un anumit număr de ore. Eu cred că această decizie va duce la disfuncționalități la nivelul liniilor de gardă. Mai precis, unii medici vor spune că nu fac gărzi dacă nu sunt obligați, alții vor spune că ei ar face gărzi dar nu le permite contractul și în felul acesta se va crea un haos în spital. Este doar de două zile această lege și deja am înțeles că medicii au și început discuțiile în contradictoriu pe această temă”, a declarat directorul medical al Spitalului Municipal Brad, Lucian Miron. Deşi este un mare salt spre normalitate, actul normativ emis de Guvern este o sabie cu două tăişuri, mai arată experţii. După ce s-a anulat obligativitatea orelor suplimentare, plata acestora, care ar fi trebuit să-i motiveze pe medici, nu a avut efectul scontat. Asta pentru că normarea se va face la nivelul salarizării din 2009, nu la cel din 2016. „Prin urmare, tariful orar pentru orele de gardă se va recalcula în condiţiile Ordinului nr. 42/77/2001 al ministrului Muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului Finanţelor publice, ţinând cont de salariul de bază aferent anului 2009, adus la nivel maxim din unitatea respectivă“, se arată în circulara Ministerului Sănătăţii pentru spitale.

Noul contract-cadru aduce mai mulți bani spitalului brădean

Noul contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 a fost semnat de conducerea spitalului brădean, săptămâna trecută. Conform reprezentanților instituției, acesta va aduce mai mulți bani unității medicale. „Inițial, ne-au tăiat două paturi, ceea ce înseamnă o reducere de buget la spitalizarea continuă de aproximativ 20 de mii lei/lună – aici fiind o formulă de calcul (ai mai puține paturi, primești mai puțini bani). În schimb, la spitalizarea de zi, s-a găsit o metodă de negociere cu toate spitalele din județ: pentru cazurile care se rezolvă în Urgență se acordă 200 lei/caz și se plătește numărul de cazuri pe care le-ai contractat. În concluzie, față de contractul pe care l-am avut anul trecut, acesta ne va aduce o sumă mai mare de bani cu aproximativ 30 de mii de lei pe spitalizare. Totuși, pentru examenele paraclinice am primit o sumă de bani mai mică decât cea din vechiul contract cu 6.000 lei, ceea ce rezultă că per total, suma pe care o primim în plus în noul contract este mai mare cu aproximativ 25 de mii de lei”, a adăugat Lucian Miron.

Loading...
Tags