Home / Actualitate / NEWS ALERT. Florin Oancea a primit Certificatul doveditor al alegerii primarului. La ceremonie a participat și fosta soție a lui Mircia Muntean
23379344_10212349255863923_1101528780_o

NEWS ALERT. Florin Oancea a primit Certificatul doveditor al alegerii primarului. La ceremonie a participat și fosta soție a lui Mircia Muntean

Florin Oancea, candidatul PNL în alegerile locale, a primit, marți dimineață, Certificatul care atestă că este câștigător al scrutinului electoral și, implicit, primarul ales al Devei. La ceremonia de înmânare a documentului, care a avut loc în sala de ședințe a primăriei, au participat atât angajați ai instituției, membri ai Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Deva, dar și fosta soție a lui Mircia Muntean, care a plâns pe parcursul întregului eveniment.

„Ne aflăm într-un moment aniversar, de importanță mare pentru municipiul Deva, respectiv momentul în care îi voi acorda certificatul doveditor al alegerii primarului, domnului Florin Oancea. Pe lângă felicitările pe care țin să i le acord în mod special, vreau să îi doresc să fie un primar iubit de cetățenii municipiului Deva și să se ocupe în mod deosebit și cu multă abnegație și tenacitate de municipiul Deva. Să nu precupețească niciun efort pentru bunăstarea orașului, pentru liniștea devenilor, pentru sănătatea și curățenia municipiului, și să rămână în istoria primarilor din România ca unul deosebit”, a spus judecătorul Marinela Iacob, președinta Biroului Electoral de Circumscripție Nr. 1 Deva. 

După ce a primit Certificatul, în aplauzele tuturor, primarul ales, Florin Oancea, a declarat:

„Doamna președintă, cuvintele dumneavoastră mă obligă foarte mult. Ați pus o greutate și o presiune foarte mare pe mine, ca primar, și, în egală măsură, și pe colegii mei din Primărie, pentru că eu nu voi acționa singur, ci într-o echipă. Dumneavoastră (arătând înspre angajații administrației prezenți) sunteți o parte din echipa cu care voi lucra. Așa cum v-am spus și în campania electorală, îmi doresc să fiu un primar al tuturor devenilor. Prin fapte, nu prin vorbe. De unul singur, îmi este greu să îmi duc la bun sfârșit proiectele pe care devenii le cer. Dar împreună cu dumneavoastră, cei din Primărie, și împreună cu toți devenii, uniți, având aceeași direcție, știind care sunt pașii pe care îi avem de urmat, dar cu o creștere a vitezei cu care trebuie să urcăm acele trepte, cu siguranță Deva va ajunge în scurt timp acolo unde îi este locul, unde ne dorim cu toții, și anume să fie unul dintre cele mai frumoase și respectate orașe din România”, a spus Oancea.

Acesta le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în campanie, dar și contracandidaților.

„Aș vrea să le mulțumesc contracandidaților mei. Este foarte important când vrei să miști lucrurile, să te implici. Și eu i-am apreciat pe cei care au avut curajul să intre în această competiție și nu cred că le-a fost ușor nici lor, cum nu mi-a fost ușor nici mie. Spiritul civic trebuie cultivat, iar acest lucru îl voi face și în perioada următoare, și sper ca în 2020 să nu fie doar 9 competititori, ci 20-30, pentru ca devenii să poată alege din cât mai multe oferte”, a mai spus primarul ales al Devei.

23377184_10212349257903974_1081489035_o

La eveniment a luat parte și Livia Furdui (fostă Muntean), fosta soție a primarului Mircia Muntean, care își ispășește pedeapsa cu închisoarea, la Penitenciarul Aiud. În lacrimi, aceasta l-a strâns în brațe pe Florin Oancea, și a plâns pe parcursul întregii ceremonii, dar mai ales atunci când Oancea „a adus vorba” de Mircia Muntean.

„Aș vrea să îi transmit un salut și prietenului meu de suflet, Mircia Muntean. M-a felicitat în noaptea alegerilor, iar pentru mine a contat enorm de mult, și mă rog ca într-un timp cât mai scurt să ni se alăture”, a mai spus Florin Oancea.

Învestirea noului primar al Devei va fi făcută după ce Judecătoria Deva va valida mandatul de edil. Dosarul a fost înregistrat, ieri, la instanță.

Despre Livia BOTICI

Citește și

Terenul pe care Primăria doreşte să-l scoată la licitaţie se află în spatele panourilor care indică intrarea în municipiul Hunedoara

O nouă fabrică de automotive la Hunedoara. Grupul german Schieffer doreşte să cumpere terenul de la „Materii Prime”. Primăria e nevoită să-l scoată la licitaţie.

Consiliul Local Hunedoara dezbate astăzi, într-o şedinţă deîndată, scoaterea la licitaţie a terenului de 80.000 …