glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

NEWS ALERT. Accident la Mihăiești. O mașină s-a răsturnat, iar o persoană a fost rănită

Pompierii Gărzii Dobra au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 688 în localitatea Mihăiești.

„În urma ieșirii în decor și răsturnării unui autovehicul a rezultat rănirea ușoară a unei persoane. Pentru salvarea și transportul la spital al rănitului a intervenit și echipajul de prim ajutor al Secției Ilia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Potrivit polițiștilor, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil acoperit cu polei.

„O femeie în vârstă de 32 ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 688, din direcţia Dobra spre Mihăeşti, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu polei), a pierdut controlul direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă, după care s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Recomandări preventive privind circulaţia rutieră în siguranţă:

În condiţiile unui carosabil umed, pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii rutieri vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!