Home / Actualitate / Multe oi și mulți politicieni la Costești. Ministrul Agriculturii, în vizită la „Regina Munților” (GALERIE FOTO)
DESCHIDERE

Multe oi și mulți politicieni la Costești. Ministrul Agriculturii, în vizită la „Regina Munților” (GALERIE FOTO)

În ciuda vremii închise și destul de reci, la poalele Munților Orăștiei, câteva mii de oameni au participat la tradiționalul târg-expoziție dedicat Țurcanei, rasa de oi supranumită și „Regina Munților”. Printre invitații de onoare ai organizatorilor a fost și ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Târgul, organizat și de această dată de asociația crescătorilor de ovine condusă de Dumitru Andreșoi, s-a bucurat de interesul crescătorilor de ovine prezenți în număr mare atât în calitate de expozanți, cât și de cumpărători.

„Opoziția” a luat, numeric, fața „puterii”

Printre ciobani și public s-au amestecat, ca în fiecare an, o puzderie de politicieni. De această dată, din punct de vedere numeric, liberalii le-au luat fața social-democraților. PSD a punctat însă la „greutatea” reprezentanților. Dacă opoziția a fost reprezentată de cei doi parlamentari locali, însoțiți de „curtenii” de rigoare, puterea a fost reprezentată de însuși ministrul „de resort”, Petru Daea, însoțit de secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Dumitru Daniel Botănoiu, și de șeful centrului regional al AFIR, Iulian Bucătaru. Ministrul Daea a ținut să le dea și o veste bună fermierilor prezenți la Costești. „Vom da subvenţia, şi la zootehnie, mai devreme decât de obicei. Toate subvenţiile vor începe pe 16 octombrie. Acum ne aflăm în plin proces de verificare în teritoriu, se accesează formularele, se introduc în sistemul electronic, în aşa fel încât până pe data de 1 octombrie să fie finalizat tot procesul de pregătire, acordarea subvenţiilor începând cu data de 16 octombrie. Vestea bună este că se dau la timp subvenţiile şi vestea şi mai bună este că subvenţiile sunt într-un procent mai mare. Avem acum posibilitatea să dăm 70 la sută ca avans, începând ca de la 1 decembrie să dăm şi plata regulară, cum se cunoaşte în zonă, lichidarea”, a declarat ministrul Agriculturii.  Petre Daea a menţionat că valoarea totală a subvenţiilor din această toamnă va fi de peste un miliard de euro. „Le vom acorda la timp şi pentru fiecare specie de animale, în aşa fel încât fermierii să poată să folosească aceste sume pentru executarea lucrărilor specifice zonei. Unii le folosesc pentru însămânţarea culturilor, alţii pentru rezolvarea problemelor specifice păşunilor, fâneţelor sau să investească pur şi simplu în construcţii adecvate pentru zootehnie”, a mai spus Daea.

Discursurile politice au ținut în loc petrecerea

Publicul prezent la Costești a așteptat cu interes spectacolul folcloric anunțat de organizatori. Spre dezamăgirea oamenilor, primii care au intrat în scenă au fost politicienii de toate culorile, prezentați indiferent de „rasa” politică. Marii absenți de la eveniment au fost șefii Consiliului Județean, reprezentați doar de vicepreședintele Daniel Andronache. După discursurile pe care nu le-a prea ascultat nimeni, la Costești a început distracția.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

DESCHIDERE

Directoarea acuzată de corupție riscă să-și piardă funcția. AFIR: „Vom analiza oportunitatea măsurii suspendării contractului individual de muncă, la momentul începerii judecății”

„Glasul Hunedoarei” a transmis săptămâna trecută, în scris, o solicitare Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *