Home / Sport / Modest, deci insuficient! Cetate, răpusă la Zalău
Modest

Modest, deci insuficient! Cetate, răpusă la Zalău

Fără Krnic şi Tasic în teren, ori Băban pe banca tehnică şi cu un joc extrem de slab, devencele s-au întors cu mâna goală din Sălaj. Au pierdut, 22-17 (10-8), la ultima deplasare a sezonului regulat. Cu succesul din faţa Devei, fetele lui Gheorghe Tadici şi-au asigurat locul în play-off-ul Ligii Naţionale.

Nici una din cele două formaţii nu s-au prea omorât cu firea, în prologul penultimei etape a Ligii Naţionale. Ceva mai pragmatice şi mai concentrate, gazdele şi-au apropiat toate cele trei puncte, imediat după revenirea de la cabine.

Astenie de primăvară

Prima repriză a jocului de la Zalău a fost una extrem de apatică. Nici gazdele, dar mai ales nici devencele nu au arătat prea multe, dovadă fiind şi scorul înscris pe tabelă până la pauză, 10-8. Luptă, de la distanţă, între Pera şi Cartaş. Şi cam atât! Puţine realizări, multe greşeli. Pauza nu şterge cu buretele jocul prost al Cetăţii şi Zalăul lui Tadici apasă pe acceleraţie atât cât trebuie. Se duce la patru goluri avans, în doar câteva minute (12-8) şi apoi scapă, decisiv, în învingătoare în următoarele 20 de minute. Se face, pe rând, 16-11, 18-12 şi 19-15. În mare, graţie reuşitelor Loredanei Pera (procentaj de sută la sută de la şapte metri), dar şi a intervenţiilor bune ale Anei Inculeţ. Apoi urmează concluzia, pe tabelă: 22-17 şi Zalăul pune mâna pe biletele de play-off. Cetate mai aşteaptă. Poate la anul, când e loc şi de revanşă şi de îndeplinit obiectivul.

HC Zalău 22 (10)

Portari: Inculeţ (10 intervenţii), Ad. Mureşan (1 intervenţie), M. Mureşan.

Marcatoare: Pera 9 (7x7m), Trif 5, Ciuciulete 2, Constantinescu 2, Bădiţă 2, Bardac 1, Şomoi 1.

Antrenor: Gheorghe Tadici

CSM Cetate Deva 17 (8)

Portari: Poenaru (9 intervenţii), Miskovic (4 intervenţii).

Marcatoare: Cartaş 7 (1x7m), Toth 3, Simion 2, Şovar 2, Din 2, Rusu 1.

Antrenor: Ioan Mătăsaru

Arbitri: Bogdan Stark (Bucureşti) şi Romeo Ştefan (Ploieşti)

Despre Claudiu SAV

Citește și

Nationala-de-futsal-a-Romaniei

Opt deveni în lotul lărgit al Naţionalei pentru EURO 2018

Selecţionerul Robert Lupu a anunţat lotul lărgit de 24 de jucători al României pentru Campionatul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *