NEWS ALERT:
Home / Eveniment / Miorița, în varianta 2017. Un cioban a fost ucis într-o luptă pentru pășune. Agresorul a fost, ieri, arestat
DSC_0931

Miorița, în varianta 2017. Un cioban a fost ucis într-o luptă pentru pășune. Agresorul a fost, ieri, arestat

Un cioban a murit, iar alţi trei au fost răniţi în urma unui conflict izbucnit la Câmpu lui Neag, aceştia fiind cu oile la păscut în zona Şaua Paltina din Masivul Retezat. Bătaia a pornit în urma unui conflict mai vechi între ciobani, iar răniţii au fost coborâţi de pe munte de către jandarmii montani şi salvamontişti. Duminică, agresorul, tot un cioban, în vârstă de 28 de ani, a fost arestat preventiv de magistrații Tribunalului Hunedoara.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, sâmbătă, de Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, incidentul a fost anunţat la numărul unic pentru pentru apeluri de urgenţă 112 vineri seara, în jurul orei 19.00. Apelul a fost făcut de către unul dintre ciobanii implicaţi în scandal, care spunea că a fost lovit şi că are nevoie de îngrijiri medicale. După cinci ore de la apel, în jurul orei 23.00, patru jandarmi montani din cadrul Postului Câmpu lui Neag, trei salvamontişti din cadrul formaţiunii Uricani, precum şi doi poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Uricani au ajuns la locul în care s-a produs scandalul, respectiv în zona Şaua Paltina, din Masivul Retezat. „Jandarmii montani, poliţiştii şi salvamontiştii au ajuns în zona Şaua Paltina în jurul orei 23.00 şi au constatat că la conflict au participat cinci ciobani. Trei dintre aceştia erau răniţi şi li s-au acordat primul ajutor de către salvamontişti. Totodată, s-a constatat că un alt cioban nu mai prezenta semne vitale”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara.

S-au luat la bătaie pentru o bucată de pășune

Bărbatul care a decedat era din județul Alba, și avea 49 de ani. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, scandalul a plecat de la o pășune. Anchetatorii spun că acest conflict, care este unul mai vechi, a izbucnit între doi fraţi pe de-o parte şi alţi trei ciobani pe de altă parte. Cei trei ciobani răniţi sunt din comuna Pui, judeţul Hunedoara, şi din judeţele Alba şi Vaslui.

Vineri noaptea, după ce primele echipaje au ajuns la fața locului și au constatat tragedia, mai mulți polițiști, un reprezentant al Serviciului de Medină Legală, dar și mai mulți jandarmi montani au pornit spre Șaua Paltina, pentru a-i transporta pe răniți. „Începând cu ora 01.00, jandarmii montani şi salvamontiştii au început acţiunea de coborâre a celor trei persoane rănite. Două dintre acestea necesitând transportul cu targa UT-2000, iar cea de-a treia se putea deplasa, fiind doar ajutată”, mai arată sursa citată.

Doi dintre ciobanii răniţi au fost preluaţi de ambulanţă de la baza muntelui şi duşi la spital, iar cel de-al treilea a fost condus de jandarmii montani la spitalul din Lupeni.

Duminică, tânărul din Vaslui, cel despre care spun anchetatorii că l-a ucis pe ciobanul din Alba, a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a încuviințat cererea procurorilor Tribunalului Hunedoara, astfel că acesta va sta după gratii următoarele 30 de zile. Soluția nu este încă definitivă, ci poate fi atacată.

Despre Livia BOTICI

Citește și

deschidere

Jaf la o casă de schimb valutar, din Hunedoara. Proprietarul spune că hoții au furat peste 360.000 de lei. Sistemul de alarmare nu a funcționat

Un al doilea jaf de proporții, în municipiul Hunedoara, în ultimul an. După ce Castelul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *