Home / Eveniment / Metoda „Accidentul” încă dă roade. O femeie a dat aproape 9.000 de lire unui fals jurist, pentru a-și aduce fiica „accidentată” în țară
metoda accidentul

Metoda „Accidentul” încă dă roade. O femeie a dat aproape 9.000 de lire unui fals jurist, pentru a-și aduce fiica „accidentată” în țară

Atenţie, la neatenţie! Hunedorenii par a nu se fi învățat minte și, periodic, câte unul cade în plasa escrocilor, care îi înșală prin metoda „accidentul”. De această dată, o simeriancă, în vârstă de 71 ani, a fost sunată de o persoană, care se dădea drept jurist, în apropiere de miezul nopții, pentru a fi anunțată că fiica sa a avut un accident, și are nevoie de 9.000 de lire pentru a o transporta la un spital din România. Abia după câteva ore, femeia și-a dat seama că a fost înșelată.

Totul s-a întâmplat în noaptea de luni spre marți. Atunci când a sunat telefonul aproape de miezul nopții, pensionara s-a speriat și, exact cum mizau escrocii, a dat toți banii pe care aceștia i i-au cerut. Abia după ce a rămas fără bani, femeia s-a gândit să o sune pe fiica ei, care era teafără și nevătămată. Aceasta a fost cea care a alertat poliția. „O femeie în vârstă de 46 de ani, din orașul Simeria (care momentan se află la lucru în străinătate), cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 71 de ani, din comuna Rapoltu Mare, în data de 14.03.2017, în jurul orei 23:00, a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi jurist şi care a informat-o că fiica sa ar fi fost implicată într-un accident rutier și are nevoie de bani, pentru a fi transportată la un spital din România. Partea vătămată (care vorbise la telefon cu fiica sa cu doar două ore înainte de a fi apelată de persoana necunoscută), i-a oferit „juristului” 900 de lei, bani pe care îi avea în locuinţă, după care a acceptat să fie transportată cu un taximetru la apartamentul fiicei sale, din orașul Simeria, de unde i-a dat tinerei care o însoțea („secretara juristului”) suma de 8.900 de lire sterline”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. În cauză, poliţiştii  efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării făptuitorilor şi a recuperării prejudiciului.

Despre Livia BOTICI

Citește și

Untitled-1

INTERVIU EXCLUSIV! Proprietarul fabricii Terpena vorbește despre incendiu. Răzvan Cadariu: „Înalți din cadrul județului au spus: Ce faceți, băieți? V-ați dat foc la fabrică?. Imaginați-vă! La momentul incendiului, eram eu înăuntru, era soția înăuntru!”

Incendiul de la fabrica de uleiuri esențiale Terpena, din Orăștie, a distrus toată munca familiei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *