glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSănătate

Medicii către părinți: „Vaccinați-vă copiii!”. Epidemia de rujeolă afectează și Hunedoara. 14 cazuri înregistrate în județ

Focar de rujeolă în județul Hunedoara. 14 copii nevaccinați sau neimunizați cu dozele complete au contactat acest virus, un număr foarte mare, având în vedere că anul trecut, în întreaga țară, au existat doar șapte cazuri de rujeolă. În urmă cu o săptămână, o fetiță de doar doi ani, din Brad, a fost transportată la Timișoara, după ce medicii au constatat că micuței îi era afectat sistemul nervos central. Potrivit Ministerului Sănătății, acestă explozie de îmbolnăviri este cauzată de campaniile din spațiul virtual împotriva vaccinărilor.

În primele opt luni ale acestui an, România a înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de judeţe. Trei copiii au murit, toți fiind nevaccinați. „Ministerul Sănătăţii (M.S.) condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor”, se arată într-un comunicat al MS. Rujeola este una dintre principalele cauze de mortalitate în copilărie, cu aproximativ 450 de decese pe zi la nivel mondial, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Medicii hunedoreni trag un semnal de alarmă pentru a-i face pe părinți să conștientizeze riscurile la care își expun copiii în cazul în care nu îi administrează dozele de vaccin. „La noi este focar. Datorită multiplelor focare din țară, a fost declarată epidemie. În județul Hunedoara, avem 14 cazuri, din care nouă sunt din Brad. Aici, (n.r. la Brad), a debutat în luna iunie. Săptămâna trecută, tot în această localitate, am mai avut un caz, o fetiță de doi ani, internată în secția de infecțioase din Brad, dar trimisă la Timișoara, pentru că prezenta semne și simptome de afectare a sistemului nervos central de către virusul rujeolic. Copilul nu era vaccinat, cum de altfel s-a întâmplat în toate cazurile apărute în Brad. E adevărat, au fost și copii care avea făcută prima doză, dar nu o aveau pe a doua”, a declarat medicul Cecilia Birău, purtător de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.

„Sunt foarte mulți copii care nu sunt vaccinați”

Aproape 700 de cazuri în primele opt luni ale acestui an, reprezintă un număr foarte mare, spun reprezentanții Ministerului Sănătății. „Comparativ cu anul 2015, creşterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă şi niciun deces”, se arată în comunicatul trimis de MS.

Cauza acestor îmbolnăviri este nevaccinarea, iar principalii vinovați, spun medicii, pentru nevaccinarea micuților sunt chiar părinții, care nu vor să îi imunizeze pe copii, deși acest lucru este gratuit. „De la primele cazuri s-a luat legătura cu medicii de familie și am mers cu ei la familiile respective, la cei din jurul familiilor respective, tocmai pentru a le spune ce înseamnă acestă boală a copilăriei și ce înseamnă să îți vaccinezi copilul. Din păcate, medicii de familie s-au lovit de foarte multe refuzuri. Sunt foarte mulți copii care nu sunt vaccinați. Acoperirea vaccinală pe acest vaccin, ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) este foarte mică la nivelul țări și este foarte mică la nivelul județului Hunedoara. Vaccinul se găsește în toată țară”, a mai spus medicul Cecilia Birău.

Dr. Birău: „Dacă noi părinții am fost vaccinați, de ce refuzăm copiilor noștri acest lucru?”

Niciunul dintre cei trei copii care au murit, unul din județul Timiș și alți doi din Arad, nu fusese vaccinat. În acest sens, „Ministerul Sănătăţii condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an”, după cum se arată în comunicatul publicat pe site-ul instituţiei. „Sunt boli care sunt virale, care se transmit pe calea aerului, iar singura posibilitatea de a-ți face imunitate este fie să treci prin boală, fie să îți faci imunizarea cu două înțepături. Vedem că există cazuri de complicații la nivelul sistemului nervos central și este mult mai simplu să imunizezi copilul făcându-i vaccinul. Nu am avut declarat niciun efect secundar înregistrat la niciun vaccin, iar acea teorie care spune să nu ne vaccinăm copiii, ce apare pe Internet, nu are o bază științifică. Toate vaccinurile introduse în planul național de vaccinare sunt sigure. Dacă noi părinții am fost vaccinați, de ce refuzăm copiilor noștri acest lucru?”, conchide medicul Cecilia Birău.

Hartă epidemie
Hartă epidemie

 

Loading...