Home / Eveniment / Mărţişoare pentru bărbaţi pe care să le dăruiască femeilor din viaţa lor. Poliţiştii hunedoreni organizează acţiuni de prevenire a violenţei asupra femeii
Mărţişoare pentru bărbaţi pe care să le dăruiască femeilor din viaţa lor. Poliţiştii hunedoreni organizează acţiuni de prevenire a violenţei asupra femeii

Mărţişoare pentru bărbaţi pe care să le dăruiască femeilor din viaţa lor. Poliţiştii hunedoreni organizează acţiuni de prevenire a violenţei asupra femeii

Tinerii voluntari ai poliţiştilor hunedoreni le oferă bărbaţilor mărţişoare. La rândul lor, aceştia ar trebui să le ofere femeilor importante din viaţa lor. Cel puţin asta îşi propun oamenii legii în cadrul unei campanii de sensibilizare a populaţiei şi de conştientizare asupra prevenirii violenţei asupra femeii.

„Nu da, dăruieşte!”. Sub acest nume, mai mulţi voluntari le vor împărţi mărţişoare hand-made bărbaţilor pe care îi vor întâlni în centrul Devei. La acţiune au contribuit şi copiii de la Centrul de Zi din Ilia, care au confecţionat aceste simboluri ale primăverii.

 „Aducem din nou în atenţia publică subiectul violenţei domestice, într-o perioadă propice să vorbim despre protecţia femeilor împotriva violenţei şi pentru că e datoria noastră ca instituţie, dorim să facem cunoscute noile reglementări aduse de lege privind Ordinul de protecţie. Victimele violenţei domestice au acum soluţii ceva mai aplicabile, iar agresorii şi comunitatea întreagă ar trebui să conştientizeze efectele ireparabile ale acestui fenomen” a declarat inspectorul principal de poliţie Andrea Fieraru, sociolog în cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

O altă acţiune, desfăşurată tot în cadrul campaniei, a avut loc zilele trecute, într-un centru comercial din oraş. Voluntarii IPJ Hunedoara, împreună cu Fundaţia „Conexiuni” Deva, au distribuit pliante cu informaţii despre Ordinul de protecţie şi recomandări preventive.

Ce spune legea

Potrivit legii, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, printre altele, evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietar, reintegrarea victimei în locuinţa familiei, obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă sau chiar interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima.

Violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”, Legea 25/2012.

Violenţa asupra femeii în alte state europene

 În 1991, în Franţa, 95 la sută dintre victimele violenţei erau femei şi 50 la sută dintre femei erau “la mâna” soţului sau partenerului;

– În SUA, o femeie este violată la fiecare şase minute;

– În Africa, 80 de milioane de femei suportă mutilări genitale;

– 62 la sută dintre crimele comise de femei în lume se datorează maltratării lor de către bărbaţi;

– 23 la sută dintre femeile din Australia care au fost sau sunt într-o relaţie au avut experienţe de violenţă de către parteneri; 46 la sută dintre ele au copii în grijă şi numai 4.5 la sută dintre cele agresate fizic au contactat un serviciu de criză.

Sursa: Poliţia Tulcea

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

secund hoti

Hoți mici, dar cu tupeu. Au intrat pe geamul locuinței unei femei, în timp ce aceasta dormea, și au prădat-o

Patru tineri sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţă, trei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *