Home / Actualitate / Marius Omotă a fost „uns” primar
Marius Omotă a fost "uns" primar

Marius Omotă a fost „uns” primar

Consiliul Local al comunei Ilia a fost învestit ieri, în prezenţa subprefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă. Tot ieri, fostul şi actualul edil al comunei, Marius Omotă, şi-a preluat oficial cel de-al treilea mandat la cârma localităţii.

Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, se află la cârma localităţii din 2008. Alegerile din 10 iunie l-au reconfirmat în funcţie şi i-au asigurat în Consiliul Local o majoritate confortabilă. Echipa sa de consilieri locali a candidat pe listele PNG, iar formaţiunea politică are 10 reprezentanţi în legislativul local. De asemenea, în componenţa Consiliului Local Ilia mai sunt şi trei reprezentanţi ai USL. La şedinţa de ieri a fost învestit şi viceprimarul localităţii. Marius Omotă va fi „secondat” de Costică Sava, care a fost votat în unanimitate de consilierii locali. „Alegerile au trecut, învestirea oficială a avut loc, acum nu ne mai rămâne decât să ne apucăm de treabă şi să continuăm modernizarea comunei Ilia pentru ca cetăţenii să aibă parte de tot confortul de care au nevoie. Am spus-o de nenumărate ori, cea mai mare realizare a mea este să văd locuitorii comunei Ilia mulţumiţi. Am întocmit în mandatul trecut Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice pentru investiţii: drumuri, apă, canalizare şi ne vom zbate pentru a obţine finanţări”, a precizat Marius Omotă.

Surpriză neplăcută pentru Şoancă

Dacă şedinţa de ieri a fost prilej de bucurie pentru consilierii locali ai comunei Ilia, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre candidatul USL la funcţia de primar, liberalul Daniel Şoancă. În urmă cu trei zile, şefii săi pe linie politică l-au exclus din partid, la pachet cu încă o persoană care se afla pe lista de consilieri locali ai USL – Petronela Stănilă. Şoancă s-a prezentat la şedinţa de învestire, iar după ce consiliul local a luat act de excluderea sa din rândurile liberalilor, a părăsit sala fără să spună un cuvânt. În locul său a fost validat ca şi consilier local din partea USL, Traian Roz.

Despre glasul hunedoarei

Citește și

secund 3

Județul Hunedoara, sub atenționare cod galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *