Home / Politică / Mareș: „Nu candidez la Primăria Deva! Îl susținem pe Florin Oancea”
secund Mareș

Mareș: „Nu candidez la Primăria Deva! Îl susținem pe Florin Oancea”

Răzvan Mareș nu va mai candida la Primăria Deva. Anunțul a fost făcut, duminică, în cadrul unei conferințe de presă. Mareș spune că el și partidul său, PSRO, îl vor susține pe candidatul PNL, Florin Oancea, pentru a fi siguri de victoria dreptei.

În urma consultărilor pe care le-a avut cu colegii, dar mai ales cu Mircia Muntean, Mareș susține că a ajuns la concluzia că important pentru Deva este să nu devină un municipiu „prizonier al PSD”. „Cred că toate forțele de dreapta trebuie să se unească, în așa fel încât Deva să meargă înainte, și nicidecum să stagneze și să pună PSD carapacea peste oraș. Am analizat foarte bine sondajele făcute de PSRO și PNL, și am ajuns la o concluzie: împreună Răzvan Mareș și Florin Oancea, PSRO și PNL, suntem câștigători detașați la Deva. Am lăsat la o parte orgoliul meu, dorința de a candida, totul pentru interesul devenilor. În urma discuțiilor cu PNL, și vreau să subliniez <discuții>, și nu negocieri, am certitudinea că proiectele lui Mircia Muntean vor merge mai departe. Asta e singura condiție pe care i-am pus-o lui Florin Oancea, de a continua proiectele pentru Deva, și de a-și asuma asta printr-un protocol scris, care va fi semnat zilele viitoare”, spune Răzvan Mareș.

„Pe partea stângă, vor fi două partide”

Potrivit lui Mareș, vor fi și alte formațiuni politice care nu vor scoate un candidat pentru Primăria Deva, ci îl vor sprijini pe Florin Oancea. De asemenea, pe stânga eșichierului politic vor fi, susține președintele PSRO Hunedoara, două partide care vor încerca să câștige lupta electorală. „Nu vreau să comentez decizia PSD, care este din punctul meu de vedere sinucigașă. Sunt mai multe formațiuni politice care sunt convins că vor susține candidatura unei singure forțe de dreapta. Așa cum sunt convins că Partidul Pro România va scoate un candidat, poate chiar un primar în funcție, în așa fel încât și pe partea de stânga să fie două partide. Pe cei 4.000 de oameni, la care fac apel, care au ieșit în stradă și au strigat împotriva PSD (n.r. făcând aluzie la protestele de stradă din ianuarie), îi rog să iasă la vot împotriva acestui sistem și să voteze împotriva lui Dragnea”, a mai declarat Răzvan Mareș.

Despre Livia BOTICI

Citește și

Ovidiu Mos

Ovidiu Moș e ameninţat cu excluderea din PSD

Actualul primar interimar a Devei, Ovidiu Moș, stă sub amenințarea excluderii din PSD. Potrivit declarațiilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *