glasul-hd.ro Web analytics

Sport

„Marele Circ” pleacă la drum

Startul în cea de-a 66-a ediție a Campionatului Mondial de Formula 1 se va da duminică dimineața, începând cu ora 7, pe circuitul stradal de la Melbourne. Sunt programate 20 de întreceri, în calendar revenind Marele Premiu al Mexicului.

După un an în care cei de la Mercedes au zdrobit concurența, ieșind învingători în 16 curse, și după rezultatele testelor de luna trecută de la Jerez și Barcelona, calculele hârtiei anunță un nou marș triumfal al constructorului german. Avansul acestora rămâne destul de asemanător cu cel din 2014. Marea întrebare care se pune acum este dacă adversarii vor reuși să revină. Dacă plecăm de la faptul că regulamentul tehnic nu s-a schimbat aproape deloc, șansele concurenței nu par să fie crescute. Totuși, putem avea un nou sezon palpitant chiar și dacă rămâne dominația „săgeților argintii”, deoarece duelul dintre campionul în exercițiu Lewis Hamilton și Nico Rosberg va asigura multă tensiune. Cei doi piloți vor avea la dispoziție modelul F1 W06, perfect pus la punct, atât la capitolul viteză, cât și la fiabilitate.

Daniel și Daniil

Rămasă fără Sebastian Vettel, înlocuit de rusul Daniil Kvyat și utilizând motoare Renault ce au performanțe cu aproximativ 10% mai slabe decât Mercedes, echipa vicecampioană Red Bull nu și-a făcut planuri mari. Daniel Ricciardo, performerul ediției trecute, în care a reputat trei succese, s-ar mulțumi cu câteva prezențe pe podium. Cu siguranță că Valtteri Bottas și Felipe Massa, componenții teamului Williams, se vor număra printre protagoniști în calificări și în curse. Șeful echipei consideră că va avea parte de un duel echilibrat cu Ferrari în prima parte a sezonului și admite, fără niciun dubiu, că Mercedes pare desprinsă în câștigătoare. Chiar și Vettel este de părere că noua sa echipă „va lupta cu Williams și Red Bull pentru locul doi, în vreme ce Mercedes va fi echipa cu cel mai rapid monopost și în 2015”. Scuderia a construit noua versiune SF15-T cu care pilotul german și Kimi Raikkonen țintesc adjudecarea câtorva victorii. Beneficiind de serviciile a doi deținători de titluri mondiale, Jenson Button respectiv Fernando Alonso, McLaren a reluat colaborarea cu japonezii de la Honda, însă vor dezvolta o mașină competitivă abia pentru sezoanele ce vor urma. Testele din intersezon au fost de coșmar, Alonso accidentându-se pe traseul catalan, suferind o pierdere temporară a memoriei. Deși complet refăcut, ibericul nu va participa la cursa din Australia, fiind înlocuit de danezul Kevin Magnussen. Force India și Lotus au mers pe continuitate, păstrând aceleași garnituri de piloți.

Debutanți

Toro Rosso promovează doi debutanți, Carlos Sainz jr. și Max Verstappen. Sauber vine după un sezon în care nu a punctat și speră să depășească criza. Felipe Nasr va debuta cu formația elvețiană, dar olandezul Giedo van der Garde a câștigat în instanță dreptul de a concura pentru Sauber! Născută din cenușa celor de la Marussia, Manor s-a salvat în ultimul moment de la faliment, confirmând participarea la prima cursă. În cadrul acestei echipe debutează un alt spaniol, Roberto Merhi. Pentru acest an s-a reușit elaborarea unui paragraf în regulament care a avut drept consecință un bot frumos curbat și bine proporționat la majoritatea echipelor, realizându-se astfel mașini mai frumoase. Greutatea minimă admisă a monoposturilor (împreună cu pilot) a crescut la 702 kilograme. Nu se vor mai acorda puncte duble la ultimul Mare Premiu. Cursele vor fi transmise în exclusivitate de Dolce Sport.
      
COMPONENȚA ECHIPELOR
Mercedes
44. Lewis Hamilton (Mare Britanie)
6. Nico Rosberg (Germania)
Red Bull-Renault
3. Daniel Ricciardo (Australia)
26. Daniil Kvyat (Rusia)
Williams-Mercedes
77. Valtteri Bottas (Finlanda)
19. Felipe Massa (Brazilia)
Ferrari
7. Kimi Raikkonen (Finlanda)
5. Sebastian Vettel (Germania)
McLaren-Honda
22. Jenson Button (Marea Britanie)
14.Fernando Alonso(Spania)
Force India-Mercedes
27. Nico Hulkenberg (Germania) 
11. Sergio Perez (Mexic)
Toro Rosso-Renault
33. Max Verstappen (Olanda)
55. Carlos Sainz (Spania)
Lotus-Mercedes
8. Romain Grosjean (Franța)
13. Pastor Maldonado (Venezuela)
Manor-Ferrari
28. Will Stevens (Marea Britanie)
98. Roberto Merhi (Spania)
Sauber-Ferrari
9. Marcus Ericsson (Suedia)
12. Felipe Nasr (Brazilia)

CALENDARUL MARILOR PREMII

AUSTRALIA, Melbourne – 15 martie
MALAYSIA, Sepang – 29 martie
CHINA, Shanghai – 12 aprilie
BAHRAIN, Sakhir – 19 aprilie
SPANIA, Barcelona – 10 mai
MONACO, Monte Carlo – 24 mai
CANADA, Montreal – 7 iunie
AUSTRIA, Spielberg – 21 iunie
MAREA BRITANIE, Silverstone – 5 iulie
GERMANIA, (?) – 19 iulie
UNGARIA, Hungaroring – 26 iulie
BELGIA, Spa-Francorchamps – 23 august
ITALIA, Monza – 6 septembrie
SINGAPORE, Marina Bay – 20 septembrie
JAPONIA, Suzuka – 27 septembrie
RUSIA, Sochi – 11 octombrie
S.U.A., Austin – 25 octombrie
MEXIC, Mexico City – 1 noiembrie
BRAZILIA, Interlagos – 15 noiembrie
ABU DHABI, Yas Marina – 29 noiembrie