NEWS ALERT:
Home / Marea Unire, așa cum a fost trăită de hunedoreni
Marea Unire

Marea Unire, așa cum a fost trăită de hunedoreni

Momentul 1 Decembrie are o semnificație simbolică. Este doar o zi din lunile în care românii au pregăt și înfăptuit unirea Transilvaniei și a Banatului cu România. Istoria oficială evită să vorbească foarte mult despre perioada tulbure de la sfârșitul primei conflagrații mondiale, care a dus la destrămarea marilor imperii și formarea statelor naționale din Europa.

Cu aproape o lună înainte de 1 Decembrie, în judeţul Hunedoara domnea incertitudinea cu privire la viitorul Transilvaniei. Atât maghiarii, cât şi românii se organizau să preia controlul în condiţiile în care practic nu mai existau autorităţi ale statului.

Vremuri tulburi după război

La 30 octombrie 1918, la Budapesta se va constitui Comitetul Naţional Român Central, organizaţie supremă a românilor ardeleni, care după doar trei zile îşi va muta sediul în Arad. Comitatul Hunedoarei în care 82 la sută din populaţie era românească şi doar 12 la sută maghiară va fi repede atins de suflul mişcărilor naţionale din întreg imperiul aflat în curs de destrămare. La 29 octombrie românii din Hunedoara refuzaseră să se prezinte la adunarea generală a comitatului la Deva. În seara zilei de 31 octombrie, prefectul Pogany Béla a fost înştiinţat că la Budapesta a izbucnit revoluţia formându-se guvernul contelui Károly care va deveni primul preşedinte al Republicii Ungaria. La chemarea prefectului are loc mobilizarea ungurilor din Deva şi constituirea Sfatului Naţional Maghiar al comitatului Hunedoara, format din 100 de membri, la care se adaugă Garda cetăţenească a tinerilor unguri. La 3 noiembrie, odată cu înfiinţarea Sfatului Naţional Maghiar al oraşului Deva, apare un apel tipărit care îndeamnă la linişte pentru obţinerea drepturilor românilor, semnat de Petru Groza, Eugen Tatar, Dionisie Ardelean şi Ion Antal. Asemenea apeluri au fost difuzate în toate oraşele comitatului, semnate de lideri ai intelectualităţii româneşti din zonă. La începutul lunii noiembrie au fost formate, în paralel cu structurile maghiare, Consilii şi Gărzi Naţionale româneşti în toate oraşele importante. În 7 noiembrie a fost convocată la Deva o mare adunare a tuturor românilor, organizată de preotul Ioan Dobre la biserica ortodoxă. Pe turnul bisericii a fost pentru prima dată arborat un drapel tricolor, iar lăcaşul de rugăciune, curtea acestuia şi străzile învecinate au fost pline de lume. Adunarea a fost deschisă de preotul Ioan Dobre care în lipsa unei tribune a vorbit cocoţat pe o masă. După acesta au luat cuvântul mai mulţi intelectuali români printre care şi avocaţii Iustin Pop şi Petru Groza. Acesta va face parte şi din cei 43 de membri ai Consiliului Naţional Român al oraşului Deva condus de preotul Ioan Dobre, organizatorul acţiunii.

Revoltele populare cu caracter naţionalist

Cea dintâi măsură a Comitetului Naţional Român a fost înfiinţarea Gărzii Naţionale Române, cuprinzând 120 de persoane sub comanda locotenentului Alexandru Ianculovici, combatant de război în Cataro-Dalmaţia, unde a fost camarad de arme şi prieten cu Iosiv Broz, cunoscut ulterior sub numele de Tito. Deşi avocat, Petru Groza se implică în constituirea Gărzii alături de câţiva ofiţeri din armata austro-ungară. Ca o primă activitate „militară”, Petru Groza a pornit prin satele din jurul Devei, Sântuhalm, Sântandrei, Simeria, Biscaria, Băcia, unde le-a vorbit ţăranilor despre hotărârile Adunării şi despre Unire. De fapt Petru Groza a încercat să evite izbucnirea unor revolte ale românilor care au îmbrăcat o tentă naţionalistă. În mai multe localităţi printre care şi Băiţa, locul naşterii Anei Groza, soţia politicianului, au avut loc revolte populare îndreptate în special împotriva funcţionarilor din administraţia maghiară şi a ungurilor înstăriţi. Cei mai mulţi maghiari din zonă au reuşit să scape de furia oamenilor şi să se refugieze în locuri mai liniştite la rude sau în Deva sub protecţia autorităţilor. În acele zile tulburi, Sfatul maghiar s-a adresat Consiliului Naţional Român cu propunerea de a forma o gardă comună în vederea păstrării ordinii în comitat. Propunerea a fost respinsă. În aceste condiţii, în 13 noiembrie Sfatul Naţional Maghiar al comitatului Hunedoara s-a declarat pentru republică. Patru zile mai târziu, în faţa primăriei a avut loc o adunare cetăţenească menită să salute Republica Maghiară. Printre vorbitori s-au numărat mai mulţi intelectuali maghiari, dar şi Petru Groza care a ţinut un discurs în limba română adresându-se mulţimii cu îndemnul la păstrarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile în care de o bună bucată de vreme nu mai existau nici jandarmi, nici poliţie.

Românii joacă pe cartea naţionalismului

Mesajele Consiliului Naţional al Comitatului Hunedoarei capătă o tentă naţionalistă, ţinând cont de faptul că majoritatea membrilor sunt reprezentanţi ai Partidului Naţional Român, doar şase dintre ei făcând parte din Partidul Social-Democrat. De cealaltă parte, maghiarii se dovedesc mult mai sensibili la problemele sociale şi ştiu să le împletească mult mai bine cu cele naţionale. La opt noiembrie, la cafeneaua „Crucea Albă”, comerciantul Gombo Ivan a vorbit despre revoluţie şi socialism. Tot el a editat un ziar, „A mi szavunk” (Vocea noastră), sub conducerea medicului veterinar Hoffer Nandor, din care vor apărea patru numere. Hoffer redactează o proclamaţie prin care a îndemnat populaţia să nu asculte de conducătorii români, ci doar de socialişti. La Petroşani, preotul unitarian editează câteva numere din publicaţia „Zsilvőlgyi Szocsaliszta Kőztársaság” (Republica Socialistă Valea Jiului). Situaţia e încă una confuză, iar populaţia oscilează între mesajele naţionaliste şi cele socialiste. La 10 noiembrie ziarul local „Hunyadvármegye” aduce unele precizări: cel puţin în prima ei săptămână „revoluţia” hunedoreană nu a avut nici caracter socialist, nici naţional, ci a fost o răbufnire a nemulţumirilor faţă de conduita autorităţilor, a moşierilor, a bogătaşilor şi a speculanţilor pe fondul absenţei organelor de menţinere a ordinii publice. Tocmai episodul provocat de aceste nemulţumiri, care par totuşi mai degrabă sociale sau economice, îl va determina mult mai târziu pe participantul direct Petru Groza să considere că schimbarea fusese una socială, deturnată apoi de Partidul Naţional al Românilor către scopuri exclusiv naţionale. 

Adunarea de la Alba Iulia avea să constituie momentul simbolic al Unirii, sărbătorit acum ca Ziua României. Discuțiile la care au participat reprezentanții românilor ardeleni nu au fost lipsite de tensiuni și îndoieli. Istoria oficială evită să vorbească foarte mult despre dezbaterile care au avut loc timp de două zile la Alba Iulia, în urma cărora, la presiunea „străzii” și a tinerilor a fost adoptată Proclamația de unire.

La 15 noiembrie, Consiliul Naţional Român Central de la Arad lansează o chemare către naţiunea română din Transilvania şi Ungaria la o adunare naţională. Toate Consiliile aveau obligaţia să îşi aleagă prin vot deputaţii la această adunare.

Pregătirea Adunării de la Alba Iulia

La Deva alegerile au avut loc la 27 noiembrie, la Biserica ortodoxă. Din prezidiu au făcut parte Eugen Tătar şi Iosif Botean. Ca delegaţi ai Cercului electoral Deva au fost aleşi să participe la Marea Adunare Naţională dr. Francisc Hossu-Longin – avocat, Valter Petco – director financiar, dr. Petru Groza – avocat, Octavian Munteanu – economist şi Nicolae Bembea – economist. Ei aveau dreptul de vot decisiv la Marea Adunare Naţională Română şi aveau nevoie de un credenţional, care va fi completat în aceeaşi zi. La 29 noiembrie, Petru Groza a pornit împreună cu ceilalţi delegaţi spre Alba Iulia. Va remarca mândru numărul mare de hunedoreni ce se îndreptau spre cetatea în care intrase odinioară şi Mihai Viteazul. Din Hunedoara au luat parte la Adunarea de la Alba Iulia peste 30.000 de participanţi, reprezentaţi la lucrările Adunării Naţionale de Francisc Hossu-Longin şi Petru Groza – din Deva, Aurel Vlad – din Orăştie, Victor Bontescu – din Haţeg şi Silviu Dragomir din Ilia. Dintre toţi, Petru Groza reprezenta aspiraţiile tinerilor intelectuali, restul bazându-se pe prestigiul personal obţinut – cu o singură excepţie – în avocatură.

Disputele de la Alba Iulia, între încrederea şi neîncrederea în regăţeni

Delegaţiile Consiliilor Naţionale ale românilor din Transilvania, însoţite de un public numeros, au umplut încă din 30 noiembrie Alba Iulia. Intelectualii ajunşi în cetate s-au cazat pe la prieteni sau rude. Tânărul avocat Petru Groza a aflat că trebuie să se adune la hotelul Dacia, în ciuda orei înaintate, ca să hotărască ce vor face a doua zi. La restaurantul hotelului Dacia, reprezentanţii judeţelor din Transilvania aveau să petreacă o noapte albă destul de tensionată, în care multe din discuţii    s-au purtat „în culise”. În zorii zilei de 1 decembrie, la urechile lui Petru Groza a ajuns zvonul că Iuliu Maniu ar fi dorit numai o unire condiţionată, invocând înapoierea economică din vechiul Regat şi necesitatea unei perioade de tranziţie de cel puţin zece ani, timp în care Ardealul ar fi urmat să aibă un guvern autonom, până când regăţenii s-ar fi ridicat la acelaşi nivel. Zvonul se răspândise de la primul etaj al hotelului, unde, în două camere, se aflau Maniu şi preşedintele Partidului Naţional Român, Gheorghe Pop de Băseşti. Împreună cu ei mai erau prezenţi Vasile Goldiş, Alexandru Vaida –Voevod, Teodor Mihali, Ioan Suciu şi alţi lideri mai „copţi” ai intelectualităţii transilvane. Intenţiile lui Maniu făceau parte dintr-un plan mai amplu, pentru că se cunoşteau amănuntele şi garanţiile materiale ale unei eventuale autonomii. Aceste discuţii de culise purtate între liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român l-au neliniştit pe tânărul Petru Groza. Împreună cu un grup de tineri care se retrăseseră la cafeneaua hotelului a urcat repede la etaj, unde Maniu îşi punea în valoare întreaga putere de convingere pentru a susţine ideea autonomiei. Maniu a încercat iniţial să-i pună la punct pe tinerii intelectuali care susţineau unirea necondiţionată. În lipsa unei reacţii favorabile din partea acestora, şi-a argumentat poziţia faţă de o autonomie limitată. Cum tinerii nu erau dispuşi să asculte argumentele sale şi atmosfera era din ce în ce mai încărcată, ajungând chiar ameninţătoare, nu numai la figurat ci şi la propriu, Maniu a cedat până în final:  „Apoi dacă e aşa, dragii mei, atunci să facem Unirea fără condiţii!” Grupul tinerilor rămâne totuşi îngrijorat şi hotărăște să supravegheze îndeaproape, cuvânt cu cuvânt, redactarea moţiunii care urma să fie citită poporului venit la Alba Iulia.

O moţiune aşteptată

Înainte de ora nouă dimineaţa, delegaţii au început să intre în sala cea mare, pe baza credenţionalelor. Peste 200 de oameni vor constitui Marele Sfat Naţional  care urma să ia decizia unirii necondiţionate cu Regatul. Dintre ei şi 15 veniţi din comitatul Hunedoara. Alături de Petru Groza erau şi reprezentanţii Devei, Francisc Hossu-Longin şi Iustin Pop.

Preşedintele Sfatului a fost desemnat Gheorghe Pop de Băseşti, care a deschis lucrările cu un discurs scurt dar plin de semnificaţii, încheiat cu o frază memorabilă: „Şi acu Doamne, văzându-mi visul cu ochii, slobozeşte pe robul tău!” Între timp poporul adunat în număr mare la Alba Iulia tropăia afară în zăpadă, aşteptând răbdător să se încheie şedinţa Marelui Sfat Naţional. În sală aproape toţi participanţii vor să ia cuvântul. Fiecare persoană se simte copleşită de importanţa evenimentului şi are impresia că odată ce va vorbi va intra în istorie. Îngrijorat că odată cu trecerea timpului vor fi nevoiţi să citească Proclamaţia în faţa unei pieţe părăsite de oamenii îngheţaţi, Petru Groza s-a hotărât să întrerupă şirul discursurilor şi să impună citirea documentului Unirii în faţa reprezentanţilor naţiunii. În acel moment tocmai îşi începuse discursul Ştefan Cicio-Pop. Petru Groza l-a întrerupt pe acesta spunându-i: „Unirea e azi posibilă doar graţie jertfei pe câmpul de bătălie a românilor din Vechiul Regat, prin urmare ceea ce trebuie este o Românie a tuturor românilor!” Intervenţia lui Petru Groza a iscat riposte din partea susţinătorilor lui Maniu, dar până în final grupul tinerilor repurtează o nouă victorie. Groza se năpusteşte afară, urcă la o tribună şi va fi primul vorbitor în faţa mulţimii adunate la 1 Decembrie în Alba Iulia.  Spre satisfacţia lui Petru Groza, după o jumătate de oră de discurs, cea de-a doua tribună a fost ocupată de doctorul Aurel Vlad din Orăştie, a treia de Victor Bontescu din Haţeg, iar la cea de-a patra s-a urcat doctorul Silviu Dragomir din Ilia. Toţi trei vor deveni miniştri în România Mare.

(Sursa de documetare: Petru Groza, ultimul burghez – Dorin Liviu Bîtfoi – editura Compania 2004)

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

Foto.pagina.1

JELEDINŢI – MĂGURA sau o toamnă cuprinsă în două inimi (GALERIE FOTO)

Săptămâna asta mi-am zis că ar fi cazul să îi mai las pe moţi să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *