glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Mai multă disciplină în şcoli. Zeci de elevi hunedoreni au comis acte de violenţă în mediul şcolar

Aproximativ o sută de elevi din învăţământul preuniversitar de stat din judeţul Hunedoara au comis acte de violenţă în unităţile şcolare, în primele patru luni de şcoală. Cei mai violenţi elevi sunt în şcolile din Simeria şi Lupeni, dar cu toate acestea, se pare că actele de violenţă în mediul şcolar sunt în scădere faţă de anii trecuţi.

Violenţa în şcoli este un fenomen cu care se confruntă de foarte mult timp judeţul Hunedoara. Pentru a stopa actele de violenţă între elevi, sau între elevi şi profesori, majoritatea directorilor unităţilor de învăţământ din judeţ au implementat o serie de sisteme de supraveghere. Anul acesta, se pare că măsurile instituite au dat rezultate, iar numărul actelor de violenţă s-a micşorat considerabil. Dacă în primul semestru al anului şcolar trecut, 314 elevi au comis, în doar patru luni de şcoală, peste 450 de acte de violenţă, anul acesta numărul elevilor violenţi nu depăşeşte o sută. Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara (CJRAE) monitorizează fenomenul de violenţă în mediul şcolar. Această monitorizare se face prin centralizarea cazurilor înregistrate la nivelul şcolilor de către comisiile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Pentru semestrul I al anului şcolar în curs, monitorizarea violenţei în unităţile şcolare s-a realizat în perioada septembrie – decembrie. Potrivit reprezentanţilor CJRAE, în această perioadă s-au înregistrat peste 130 de acte violenţă.

Au fost identificate 132 de acte de violenţă, în care au fost implicaţi 95 de elevi, din 22 de unităţi şcolare din judeţ. Cele mai multe abateri au fost comise în şcolile din Simeria (36), urmând Deva (35) şi Lupeni (21). Din raportul pe care l-am realizat am constatat că elevii devin mai agresivi şi violenţi la şcoală în luna octombrie şi noiembrie”, a precizat coordonatorul CJRAE, Gabriel Ilieş.

Insultă gravă, violenţă fizică uşoară şi introducere sau port de armă albă

Cele mai frecvente forme de violenţă au constat în insulte grave repetate (24), violenţe fizice uşoare (58), violenţă fizică gravă (3). De asemenea, reprezentanţii CJRAE au mai identificat şase elevi care au introdus sau au purtat la şcoală arme albe şi şase cazuri de tentativă de furt. Majoritatea actelor de violenţă au fost comise între elevi.

Măsuri şi sancţiuni

Pentru stoparea cazurilor de violenţă, toate unităţile şcolare din judeţul Hunedoara au aplicat mai multe măsuri şi sancţiuni elevilor implicaţi în diferite altercaţii. Printre acestea se numără: mustrare în faţa clasei, scăderea notei la purtare, înştiinţarea Poliţiei şi a părinţilor, consultare psihopedagogică, eliminarea de la cursuri în funcţie de gravitatea faptei, participarea la activităţi în folosul şcolii.

Back to top button