Home / Sport / Mai bine mai târziu decât niciodată
Mai bine mai târziu decât niciodată

Mai bine mai târziu decât niciodată

Motivaţi de promisiunea conducerii de a achita restanţele financiare până la mijlocul săptămânii, devenii lui Constantin Olariu s-au impus în faţa maramureşenilor de la FC Baia Mare, într-un meci în care au marcat de patru ori, jumătate din cât reuşiseră în 14 etape.

Mureşul a încehiat turul de campionat exact aşa cum l-a început: cu o victorie. Cu şase înfrângeri consecutive la activ şi fără gol marcat din etapa a opta, Deva a încheiat anul cu un succes entuziasmant care o menţine deasupra liniei de plutire.

Trei goluri în 300 de secunde

Veniţi să profite de situaţia deloc fericită de la poalele cetăţii, băimărenii lui Buia au început în forţă ultima partidă a turului. Coman s-a întrebuinţat serios, de două ori, în primul sfert de oră, mai întâi pentru a scoate lovitura de cap a lui Deac, din doar cinci metri (3) şi mai apoi la şutul puternic a lui Roman, din marginea careului (16). N-a mai avut însă ce face, la „exteriorul” din şase metri a lui Steliano Filip, din minutul 24 şi se părea că Mureşul va mai adăuga o înfrângere la palmaresul şi aşa negativ. N-au fost de acord Deaconescu, Melcea şi Petrescu, care în doar trei minute au înclinat balanţa în favoarea „alb-roşiilor”. Primii doi au colaborat excelent la golul egalizator, venit la două minute de la reuşita oaspeţilor, din „latul” lui Melcea, pentru ca Petrescu să înscrie, fără să vrea, un adevărat eurgol, după ce mingea trimisă de el de undeva din apropierea colţului terenului a căzut în plasă, spre nedumerirea lui Lovasz (29). Prudenţi în apărare şi tăioşi pe contraatac, devenii au mai punctat o dată, la 13 minute de la reluare, cu ajutorul lui Faye, care a încurcat porţile şi a trimis în plasa lui Lovasz un şut-centrare a lui Deaconescu, de pe stânga. Chiar şi aşa, oamenii lui Buia au reintrat rapid în joc, graţie unui şut în vinclu de la 25 de metri a nou-intratului Achim (61) şi au trecut la cârma jocului, însă nici Roman (66) şi nici Filip (72) n-au nimerit poarta lui Coman. Nici Melcea n-a avut mai mult noroc, în careul advers, luându-l la ţintă pe Lovasz din doar câţiva metri, după ce lăsase în urmă doi adversari (89), însă avea să fie 4-2 pentru deveni, după ce Deaconescu a finalizat cu calm o acţiune superbă în viteză a lui Dragu (92), iar Mureşul iernează pe locul 12.

Mureşul Deva – FCMU Baia Mare 4-2 (2-1)
Melcea 26’, Petrescu 29’, Faye (aut.) 58’, Deaconescu 92’/St. Filip 24’, Achim 61’

Mureşul Deva: Al. Coman – Petresc, Şerban, Ambruş (cpt.), Bogman – Dragu, Al. Dan, Crişan, Petresc – Melcea (Drăgan 92’), Deaconescu.
Antrenor: Constantin Olariu

FCMU Baia Mare: Lovasz – Oltean (Achim 46’), Istkofor, Faye, Toma (cpt.) – Fritea, Hodor, Poiană – S. Filip, Roman – Deac (V. Pop 72’).
Antrenor: Romulus Buia

Arbitru: Nicolae Botaş (Timişoara). Asistenţi: Gabriel Bârjac şi Ferencz Tunyogi – ambii din Zalău.
Stadion: „Cetate”. Spectatori: 50

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

Nationala-de-futsal-a-Romaniei

Opt deveni în lotul lărgit al Naţionalei pentru EURO 2018

Selecţionerul Robert Lupu a anunţat lotul lărgit de 24 de jucători al României pentru Campionatul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *