Home / Sport / Lucrurile sunt clare. Jiul se retrage din Liga a III-a şi continuă un eşalon mai jos
Lucrurile sunt clare. Jiul se retrage din Liga a III-a şi continuă un eşalon mai jos

Lucrurile sunt clare. Jiul se retrage din Liga a III-a şi continuă un eşalon mai jos

Clubul-fanion al Văii Jiului îşi va continua activitatea în Campionatul Judeţean. Patronul grupării, Alin Simota, edilul-şef al municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi şi omul de afaceri Emil Bercea s-au aşezat, încă o dată, ieri, la discuţii, dar n-au ajuns la niciun numitor comun, astfel că echipa nu va mai lua startul în seria a cincea.

Oficialii clubului alb-negru spun că vor înainta în zilele ce urmează o adresă către Federaţie prin care vor înştiinţa forul de la Bucureşti de retragerea din cel de-al treilea eşalon. Drept urmare, Jiul va pierde toate partidele din retur cu 0-3, la „masa verde”.

Datorii plătite, doar dacă se ceda baza sportivă

În cadrul discuţiilor, Emil Bercea a mai venit încă o dată cu propunerea de a plăti mormanul de datorii către jucători (n.red. – aproximativ 2 miliarde de lei vechi), dar numai în condiţiile în care baza îi va aparţine în exclusivitate. „Eu sunt dispus să plătesc tot, dar uitaţi un lucru, eu nu am obiectul muncii, adică jucătorii. Jiul are, în acest moment, doar datorii şi nu mai are jucători. Nu cred că mai are rost să mă mai bag acum pentru că echipa va retrograda oricum, de aceea vin cu altă propunere. Sunt dispus să-i dau banii lui Alin Simota să plătească datoriile dacă mă va asigura că va promova în Liga a II-a”, a spus Bercea, conform liga2.ro. Replica actualului finanţator al Jiului a venit însă prompt şi tăios. „Este imposibil acest lucru. Este clar că vom retrograda”. Bercea a continuat. „Atunci nu îmi rămâne decât să reluăm discuţiile la vară să vedem din ce divizie, dar vreau să am dreptul la bază”.

Ar mai fi rămas cu doar un singur punct

Dacă ar fi ales să se alinieze la startul returului, jiuliştii ar fi plecat la drum cu doar un singur punct în „zestre”! Şi asta pentru că, din cauza datoriilor acumulate către jucători, Federaţia ar fi dispus depunctarea grupării cu 10 puncte, în primă fază, pentru ca după aceea să urmeze neprogramarea. „La Liga a III-a, sunt datorii la vreo zece jucători, însumând vreo două miliarde lei vechi. Cum ele nu s-au plătit din lipsă de bani, FRF a penalizat Jiul cu vreo 10 puncte. Deci şi dacă am începe, am fi victime sigure la retrogradare. Apoi, nu există lot de jucători…”, a declarat pentru gazetadedimineata.ro, preşedintele clubului, George Boboc. În aceste condiţii, prima echipă care va beneficia de trei puncte de pe urma Jiului va fi chiar conjudeţeana FC Hunedoara, care urma să se deplaseze în Valea Jiului, sâmbăta viitoare, pe 8 martie.

Încă un abandon în Liga a IV-a

Jiul Petroşani începe Campionatul Judeţean cu trei puncte în plus, după ce în prima etapă, programată, sâmbătă, urma să evolueze pe terenul celor de la Retezatul Râu de Mori, echipă ce a luat decizia de a se retrage din cauza unor probleme financiare. Roş-negrii nu sunt însă singurii care au aruncat prosopul, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a anunţat, ieri, că şi Zarandul Crişcior nu se va mai alinia la startul întrecerii judeţene, din acelaşi motiv. În consecinţă, cei de la Zarandul vor pierde toate meciurile cu 0-3, la „masa verde”, primii care urmează să beneficieze de acest lucru fiind chiar rivalii de la Metalul. Zarandul ocupă penultimul loc în clasament, cu doar patru puncte acumulate în tur. Tot ca o noutate, Şoimul Băiţa îşi va desfăşura partidele de pe teren propriu pe stadionul „Mureşul” din Deva, după ce arena comunală a intrat, de curând, într-un proces de reabilitare.

(Foto: Jiul Petroşani va continua cu o echipă de juniori în campionatul Ligii a patra, acolo unde după 17 meciuri ocupă locul 11)

Despre Claudiu SAV

Citește și

IMG_9196

Cum a „înviat” Cetate după startul ratat din campionat

Parcursul excelent al lui CNS Cetate în a doua jumătate a întrecerii din Liga a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *