Home / Comunitate / Lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional „Decebal” au fost finalizate
Lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional "Decebal" au fost finalizate

Lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional „Decebal” au fost finalizate

Elevii Colegiului Naţional „Decebal” din municipiul Deva vor învăţa din toamnă într-o clădire reabilitată şi dotată cu mobilier şi echipamente IT de ultimă oră. Lucrările de reabilitare şi dotare a Colegiului au fost finalizate, recepţia finală având loc la finele săptămânii trecute.

Administraţia locală Deva a bifat la finele săptămânii trecute finalizarea proiectului finanţat din fonduri europene prin care clădirea Colegiului Naţional „Decebal” a fost reabilitată din temelii. Proiectul a fost implementat începând cu luna aprilie, iar după aproximativ doi ani şi jumătate lucrările de reabilitare au ajuns la final.

Condiţii mai bune pentru elevi

Implementarea proiectului va avea ca rezultat îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional în cadrul Colegiului Naţional „Decebal”, creşterea performanţelor şcolare şi menţinerea elevilor într-un sistem educaţional de înaltă performanţă care să asigure resursele umane necesare unei dezvoltări socio-economice durabile – echilibrată teritorial în Regiunea Vest. Lucrările de reabilitare au vizat refacerea reţelelor termice, electrice, apă şi canal, precum şi înlocuirea pardoselilor, extinderea sălii de sport, modernizarea terenului de sport din curtea colegiului, lucrări de tencuieli, zidărie, finisaje interioare. Potrivit directorului Colegiului „Decebal”, Florin Ilieş, unitatea de învăţământ a fost dotată şi cu echipamente IT de ultimă generaţie. „Elevii decebalişti vor beneficia de două cabinete de informatică dotate cu calculatoare de ultimă generaţie, echipamente sportive, mobilier şcolar nou. La recepţia lucrărilor au participat membri ai echipei de implementare a proiectului, reprezentanţi ai ADR Vest, ai Primăriei municipiului Deva, ai Consiliului Local Deva, consilieri locali, ai consiliului de administraţie al colegiului”, a precizat Ilieş.

Peste nouă milioane de lei investiţi în modernizarea colegiului

Modernizarea colegiului a fost posibilă în urma unui proiect implementat de Primăria Deva în 2010. Proiectul a fost finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de Intervenţie 3.4, iar valoarea acestuia este de 9,3 milioane de lei. Proiectarea lucrărilor a fost realizată de SC Keops Design Proiect SRL Deva, iar firma care a executat lucrările este S.C. Comsid Tehnosteel SRL Deva.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

de blamat

De blamat 24.11.2017

Adina Pera – Ştefănie – managerul Spitalului Judeţean, Pentru că nu reuşeşte să aducă pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *