NEWS ALERT:
Home / Comunitate / Lorand Soares Szasz: „Nu contează suma de bani, ci contează cum o gestionezi” (GALERIE FOTO)
Lorand

Lorand Soares Szasz: „Nu contează suma de bani, ci contează cum o gestionezi” (GALERIE FOTO)

Unul dintre cei mai cunoscuţi „antrenori de business” din România şi unul dintre cei mai apreciaţi traineri, speakeri şi antreprenori români, s-a aflat ieri în Deva, unde a oferit gratuit un seminar cu tema „21 de metode pentru a creşte afacerea ta”. Tânărul de 33 de ani are o poveste de viaţă spectaculoasă: la 22 de ani pleca în Portugalia, unde a muncit ca simplu grădinar, la 24 de ani intra într-o firmă de consultanţă, iar acum are propriile sale afaceri, în România. Este cunoscut la nivel naţional ca „business-coach”. După seminarul de ieri, i-am răpit câteva minute pentru un interviu.

De unde ai învăţat să faci ce faci şi cât timp ţi-a luat?

Nu este o singură sursă din care am învăţat. O mare parte din ceea ce ştiu în acest moment, bazele le-am pus în firma Excent Coach, care şi acum este cea mai mare firmă de coaching din lume. Acolo a început această „nebunie” cu învăţatul de business şi dezvoltare personală. După care sunt zecile, sutele de cărţi pe care le-am citit, zeci de cursuri şi traininguri. Este un pachet foarte larg de surse de învăţare. Prima carte de dezvoltare personală şi business am citit-o la 24 de ani. Deci, de nouă ani învăţ. N-am învăţat toată ziua, 24 din 24, e un proces de învăţare.

La Excent Coach în ce împrejurări ai ajuns?

Eu am lucrat în Portugalia. Am lucrat acolo mai întâi ca grădinar, apoi am intrat într-un colegiu particular şi, când eram secretar în acel colegiu, am văzut un post disponibil ca asistent la Excent Coach pentru un business coach (antrenor în afaceri). Am intrat ca asistent pentru antrenorul respectiv. Acolo am evoluat foarte rapid. În doi ani am ajuns business coach. Practic am fost cel mai tânăr business coach din Europa.

Ce planuri aveai în momentul în care ai plecat ca emigrant?

Aveam 22 de ani şi planul era să nu rămân sărac. Crescând într-o familie săracă, oarecum îmi doream era să câştiga mai mult, să ies un pic din tiparul familiei sau societăţii din care veneam, de la ţară. Nu aveam un plan măreţ, să ajung cel mai bun speaker din lume, ori să fiu un antreprenor de succes, pentru că nici nu ştiam ce înseamnă aceste lucruri. Pur şi simplu nu voiam să rămân sărac. Motivul pentru care am plecat în Portugalia a fost că eu credeam că acolo o să câştig mai mulţi bani. Adevărul este că într-o altă ţară, de obicei, câştigi mai mult dar şi cheltuieşti mai mult, pentru că nivelul de trai este mult mai scump. Visul meu, la 24 de ani, era să ajung să lucrez la aeroport, îmbrăcat frumos, la costum, la cravată. Mi se părea „uau, cât de fain e să lucrezi la un aeroport”. Acum călătoresc prin aeroporturile lumii, dar nu mi-aş dori să lucrez neapărat acolo.

Cum ţi-ai schimbat domeniul, abordarea şi target-ul? A fost un declic sau o perioadă mai lungă de tranziţie?

Nu este un moment în care ai o revelaţie. În momentul în care am intrat în Excent Coach mi-am dat seama că e un domeniu foarte fain. După care m-am întors în România, după doi ani de cursuri, mi-am dat seama că acest lucru e pentru mine: nu coaching-ul ci cursurile. Să fiu pe scenă, să vorbesc cu oamenii, să le transmit energia mea, să le transmit informaţiile. Cum mi-am dat seama? Când nu mai oboseşti, ţii două cursuri la Deva, ai ţinut ieri două la Timişoara, după care te urci în maşină şi seara ajungi acasă la Cluj şi eşti încă plin de energie. Când faci ceva care-ţi place, nu te oboseşte. Nu este un declic, o revelaţie miraculoasă, ci un proces. Eu le spun tinerilor care mă întreabă cum să găsească acel ceva care să le placă să încerce cât mai multe lucruri. Încercând mai multe lucruri o să-l găseşti pe acela care te pasionează şi care poate să-ţi aducă şi câştiguri.

Care e profilul liceului pe care l-ai terminat în România?

Liceu teologic. N-are nicio legătură cu ce fac în acest moment. Cred că singurul lucru bun pe care l-a făcut acel liceu este că a pus bazele caracterului meu.

Am adus vorba aici pentru a te întreba: şcoala românească de acum îi ajută pe tineri să-şi descopere o vocaţie sau îi încurcă?

Poate e prea mult spus că încurcă, dar de ajutat sigur nu ajută. Şcoala, în acest moment, te învaţă generalităţi. Noi avem o şcoală particulară în Cluj Napoca în care uităm la micuţi încă din primii ani care sunt înclinaţiile lor, ca să ştim de pe vremea gimnaziului cum să-i orientăm. În general, şcoala din România nu te ajută în acest sens. Nici măcar facultatea. Sunt mulţi tineri în România care sunt disperaţi şi debusolaţi complet pentru că nu ştiu ce facultate să aleagă. Răspunsul meu, dat cu tristeţe, este că nu contează. Oricum, probabil că după ce termini facultatea n-o să faci ceea ce-ai învăţat. Pentru că inclusiv o facultate de business nu te pregăteşte pentru business. Pentru că majoritatea profesorilor de la facultatea de business nu au un business. Nu disconsider facultatea. Ea trebuie făcută, e ok. Dar mult mai importanţi sunt mentorii, oamenii care sunt în piaţă, care au experienţă, care-n două ore de discuţii cu tine pot să-ţi dea mai multe informaţii cu adevărat utile decât ai primit în trei ani de facultate. De-asta e bine să găsim mentori în acea perioadă de şcoală, liceu, facultate, care să ne orienteze un pic în viaţă.

Care sunt greşelile cel mai frecvent întâlnite la tinerii care păşesc, practic, în viaţă, după facultate? Plafonarea, mulţumirea cu puţin?

Tinerii nu se mulţumesc cu puţin. Problema este că ei nu cred că e posibil pentru ei. Majoritatea tinerilor au acest handicap din cauza sistemului în care au fost crescuţi, sistem care îi inhibă. Un alt handicap este că ies din facultate şi spun că n-o să-i angajeze nimeni că nu au experienţă. Înscrie-te în asociaţile de studenţi, fă practică pentru o firmă, du-te şi fă ceva în timpul facultăţii. Atunci când te duci la interviul de angajare poţi să spui că ai făcut ceva. Acea diplomă de la facultate e o simplă hârtie care nu-ţi garantează nimic. Nici măcar respect nu-ţi mai garantează o diplomă de licenţă. Cunoştinţele practice şi atitudinea ta îţi garantează ceva. E vorba de felul în care te duci la interviu şi de ce transmiţi acolo. Firmele mari, când fac interviuri se concentrează 85 la sută pe atitudinea unui angajat şi doar 15 la sută pe abilităţi.

Tot din categoria erorilor, care e cea mai des întâlnită greşeală în administrarea bugetului la familiilor de români?

E un subiect foarte sensibil. Am două CD-uri foarte bune pe tema asta unde vorbesc despre toate concepţiile greşite pe care le avem despre bani şi gestionarea lor.  Creştem într-o societate în care se spune că „banul e ochiul dracului”, „banii nu aduc fericirea”, „banii se câştigă greu”. Toate acestea sunt preconcepţii pe care le-am învăţat de la oameni care nu au bani. Niciodată n-o s-auzi de la un om bogat că banii sunt răi, sau că banii nu aduc fericirea. Asta de obicei o spun săracii.

Legat de gestiunea banilor strict în familie, cred că una dintre cele mai mari probleme este că soţii nu vorbesc deschis despre acest subiect. O altă greşeală este că, în unele cazuri, banii nu sunt puşi împreună. Ideea cu „banii mei”, „banii tăi” e total greşită!

Altă problemă este că dacă vrei să cheltuieşti pe ceva care e important pentru tine, nu ştii să transmiţi partenerului cât de important este acel lucru pentru tine. În căsnicie trebuie să încerci să suprapui valorile: valorile bărbatului cu valorile femeii. E foarte important să înţelegi sistemul de valori al partenerului, să-l accepţi şi să încercaţi să suprapuneţi cele două sisteme de valori ş-atunci lucrurile merg mult mai uşor.

Eu, în căsnicie, am delegat gestionarea banilor soţiei mele. Avem şase puşculiţe în care merg banii noştri: 10 la sută pentru economisire pe termen lung, 10 la sută pentru economisire pe termen scurt (vrem să mergem într-un concediu scump, sau să cumpărăm o maşină), 10 la sută educaţie (cumpăr cărţi, merg la cursuri), 5 la sută distracţie (spargem tot), 10 la sută donăm (unor asociaţii, biserici, copii, depinde de proiecte) şi 55 la sută pentru necesităţi.

Ar putea să facă la fel o familie cu 2.500 de lei pe lună şi cu un copil?

Da, pentru că eu am început cu un venit mult mai mic, de 1.000 de lei pe lună. E un principiu foarte important legat de bani: nu contează suma, ci contează cum o gestionezi. Dacă nu ştii să gestionezi 1.000 de lei, n-o să ai niciodată 2.500. Dacă nu ştii să gestionezi 2.500, n-o să ai niciodată 5.000.

Acuma, câştigul meu lunar este foarte frumos. Atât de frumos încât nici nu mi-am imaginat niciodată c-o să câştig atât de mulţi bani în fiecare lună. Dar să nu uităm că am început să gestionez bani cu doar 1.000 de lei salariu. Mi-a spus cineva „N-am cum să economisesc 10 la sută din câştigul meu, când am salariul minim pe economie şi toţi banii se duc”. „Toţi banii se duc pentru că tu vrei să economiseşti după ce-ai plătit tot. Nu, nu! Ai luat banii, ai pus 10 la sută de-o parte. Cu restul descurcă-te! Şi, ghici ce? Dacă dispar banii ăia, 10 la sută, te descurci, mai greu, dar reuşeşti. Important este să începi să economiseşti.

Unde greşesc antreprenorii care au o idee genială, deschid afacerea, merge binişor la început, după care dă faliment?

Într-un business de succes, ideea valorează foarte puţin. Einstein vorbea de acel raport de 99 la sută transpiraţie, 1 la sută inspiraţie.  O idee genială poate să fie egală cu zero dacă antreprenorul nu este bun. Pe de altă parte, vine un altul, care n-a avut o idee genială, dar e un foarte bun antreprenor şi câştigă mult mai mult. Facebook nu e prima reţea de socializare apărută, dar Mark Zuckerberg este cel care a făcut-o cel mai bine, Google nu este primul motor de căutare apărut, dar a fost cel mai bine făcut. Nu ideea a făcut diferenţa, ci implementarea ei. Dacă eşti un antreprenor bun, poţi să iei orice idee şi o transformit într-o afacere bună. Eu, la acest moment, am cinci afaceri în cinci domenii diferite.

Chiar şi în România, unde toate lumea se plânge de un sistem încorsetat în metehne vechi şi corupţie?

Da, şi în România. Toate firmele mele sunt în România. Că e mai greu, e mai greu! Că te loveşti de situaţii în care nu vrei să dai şpagă, pentru că ai coloană vertebrală, şi din cauza asta pierzi un contract… mergi înainte! Dacă nu-ţi place, mergi în altă ţară, dar nu cred c-o să-i fie mult mai uşor acolo. Sunt lucruri negative în România, dar sunt multe alte lucruri care-s foarte bune. Avem o economie liberă tânără, de doar 26 de ani, aşa că e absolut normal să înflorească business-urile faţă de Germania, unde lucrurile sunt demult aşezate. În România avem o explozie, sunt multe firme care acum se dezvoltă, iar peste 10 ani sunt lideri de piaţă. Divadă e-mag –ul, care a început ca un simplu site, iar acum deţine piaţa. Acum tot ce se dezvoltă puternic aici, devine stabil pe termen lung.

Eu am venit înapoi în România tocmai pentru oportunitatea asta. În Portugalia, dacă deschideam o firmă de coaching, eram încă o firmă de coaching. În Cluj, am fost primii.

Care este profilul clientului tău la seminarii şi cursuri?

Antreprenor de IMM. Oameni care au deschis o afacere dorind să câştige mai mulţi bani şi să aibă mai mult timp liber, dar în acest moment au mai puţini bani şi mai puţin timp liber. Mucesc foarte mult şi business-ul lor funcţionează doar pentru că ei muncesc. Ăsta-i clientul meu ideal, pentru că ştiu cum să-l învăţ să facă firma să funcţioneze fără el, ca să poată pleca în concediu, fără telefon, fără internet, şi firma să meargă. Să nu-şi facă griji că se-ntoarce în Deva şi firma nu mai e, că i-a furat-o cineva. Asta înseamnă că n-ai echipă bună, că n-ai oameni de încredere. Îl pot învăţa cum să facă aceste lucruri, cum să faci sisteme, cum să aduci clienţi mai mulţi. Avem şi firme mai mari care găsesc informaţii utile la noi, dar noi ne adresăm în principal IMM-urilor.

Scuze, urmează o întrebare personală: aveţi copii?

Soţia mea este în luna a şaptea, o să avem o fetiţă.

Care este primul sfat legat de bani pe care i-l vei da fetiţei tale, când va împlini patru – cinci ani?

Să nu pună accent pe „a avea”. În România oamenii ne judecă foarte mult prin ce avem: ai o maşină bună, înseamnă că eşti bogat, stai într-o casă frumoasă, eşti bogat. Vreu să o învăţ pe fetiţa mea pe „a fi”. În engleză e un joc de cuvinte foarte fain, în sensul că noi suntem „human-beings”, nu „human – havings” (suntem fiinţe umane, nu posesiuni umane – în traducere aproximativă – n.red.). Nu ne concentrăm pe ce avem, ne concentrăm pe ce suntem. Eu vreau ca fetiţa mea să fie o persoană cu caracter. Dacă are sau nu bani… o să încerc să o învăţ să facă bani. Dar dacă n-o să facă, prefer să fie cu caracterul frumos, fericită, fără bani, decât să fie cu bani şi cu caracterul putred.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

Aristide Necula 0185

Mega-maraton pentru o tânără campioană

Alergătorul de anduranţă devean Aris Necula încearcă să ajute o tânără speranţă a atletismului hunedorean, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *