Home / 24 / Limba – comoara pierdută, preţuri fără TVA şi lumea din reclame
Limba - comoara pierdută

Limba – comoara pierdută, preţuri fără TVA şi lumea din reclame

LIMBA ROMÂNă, O COMOARă PIERDUTă. Asta zice Sebastian Bârgău, pe blogul său. „Acum vreo 10 ani, când treceam pe lângă un magazin şi vedeam ceva scris aiurea, râdeam până nu mai puteam şi făceam mişto de respectivul o zi întreagă. Când vedeam un anunţ scris de vestitul administrator de bloc, îmi dădeau lacrimile de râs şi încercam să povestesc tuturor prietenilor despre chestia respectivă. Dar timpul a trecut. Acum vreo cinci ani, când vedeam aceleaşi greşeli, râdeam pe moment, apoi îmi trecea. Ieri, mergând pe stradă în Timişoara, am văzut afişat la un magazin: Sanwichiuri. Am trecut mai departe fără să-mi mai vină să râd. Atunci mi-am dat seama că deja e normalitate. Această normalitate e produsă de numărul din ce în ce mai mare al celor pentru care gramatica nu este puncul forte şi, ce-i şi mai grav, al copiilor care termină şcoală în sistemul actual de învăţământ. Mulţi se plâng că sistemul de învăţământ de pe vremea comunismului era varză, dar parcă a fost mai bun decât cel actual. În clasa a cincea ştiai gramatică destul de bine, într-a noua erai bătaia de joc a tuturor dacă nu ştiai numărul corect de i-uri de la finalul unul cuvânt sau dacă aveai probleme atunci când trebuia să foloseşti cratima. Acum, o simplă vizită pe Facebook îţi arată că jumătate dintre cei care au conturi acolo au şi probleme cu gramatica, iar un sfert sunt varză totală. I-uri puse cum se nimereşte, iar cratima ori lipseşte cu desăvârşire, ori e pusă total aiurea. Dar să zicem că pentru postul de dansatoare nu-ţi trebuie neapărat gramatică. Şi nici când împingi roaba pe şantier nu trebuie să ştii când se foloseşte ‘s-au’ ori ‘sau’. Nici ca vânzător nu trebuie să ştii diferenţa dintre ‘copii’ şi ‘copiii’. Dar ce te faci când ajungi într-un loc unde ai nevoie de gramatică? Hai să vă dau un exemplu: poza alăturată am făcut-o săptămâna trecută în Deva, lângă Deva Mall.
AICI VINE POZA CU PENNY Cum spuneam la început, e de înţeles să vezi un text greşit scris cu pixul de un pensionar administrator de bloc care toată viaţa lui a lucrat într-o fabrică şi, spre finalul vieţii, s-a trezit şef. Că-i de scară sau de bloc, nu mai contează, nu asta-i important. Important este că posterul de mai sus a trecut prin multe mâini până să ajungă să fie amplasat acolo. Cineva a scris textul, apoi a fost aprobat, apoi un tehnoredactor l-a pus în Quark sau Corel, a printat un model, l-a dus la şeful său, acesta l-a dus la şeful lui şi aşa mai departe. Modelul s-a întors la corector, acesta a dat BT-ul (Bun de Tipar), tehnoredactorul a făcut PDF-ul şi l-a trimis la tipografie. Tipografia l-a printat, apoi modelul s-a întors pentru inspecţie la client. Acolo, teoretic, vezi dacă a ieşit ce-ai cerut. Vezi cum sunt culorile, vezi cum au ieşit pozele şi, încă o dată, vezi cum a ieşit textul. Acesta este traseul standard al unui poster de acest gen (ştiu asta pentru că am lucrat în domeniu). Cu toate acestea, n-a văzut nimeni din toată firma aia că scrie ‘Te asteaptăm’ în loc de ‘Te aşteptăm’. Am ajuns la vorbele unui amic care spune că în zilele noastre, poţi să scrii în CV: ‘ştiu să scriu şi să citesc’. Limba noastră a fost o comoară, nu mai este. Acum se transformă încet în ceea ce se transformă toate comorile din ţara asta: o groapă de gunoi.
NU MAI VREM „PREȚUL FăRă TVA”! Vali Petcu zice, pe blog, că s-a săturat de ofertele „speciale” în care preţul afişat este cel fără taxa pe valoarea adăugată. „Absolut toţi oamenii care vor şi pot să cumpere ceva fără TVA ştiu cum se calculează şi-l pot calcula instant atunci când văd un preţ. De aceea nu e nevoie niciodată să fie afişat preţul fără TVA pe undeva, excepţie făcând, desigur, unităţile dedicate agenţilor economici. Pentru că eu n-o să cumpăr niciodată facturi, că n-am ce face cu ele pe persoană fizică. Dar în rest, chestia asta cu ‘dar e preţul fără TVA’ e o mare căcănărie şi o mare bătaie de cap”. Perfect de acord! De ce să îmi spui că pot cumpăra un telefon la preţul de 50 de euro fără TVA sau că îmi pot face un abonament la telefonie mobilă pentru care plătesc lunar cinci euro fără TVA? Îmi dă cineva TVA-ul înapoi? Nu, deci nu are sens să-mi spui preţul fără TVA când eu voi plăti întotdeauna, fără excepţie, preţul întreg! REALITATEA ROMÂNEASCă. La final, un text de pe blogul meu: „Scopul reclamelor este să ne ‘vândă’ o lume ideală. De fapt, ne fac să ne imaginăm că suntem în decorurile frumoase din reclame şi ne sugerează, subtil, că dacă vom cumpăra produsele cărora li se face reclamă, vom fi la fel de fericiţi ca şi actorii din reclame. Şi cine nu şi-ar dori să locuiască într-un apartament luminos sau într-o casă spaţioasă, cu gazon tăiat la milimetru în faţa uşii, cu mobilă nouă, înconjurat de o familie zâmbitoare, sănătoasă, de copii liniştiţi şi ascultători, cu vecini care îţi aduc cafea fierbinte şi prăjituri?!
Realitatea din casele româneşti este, de cele mai multe ori, departe de ceea ce vedem în reclame. În reclame, cea mai mare problemă a gospodinelor se rezolvă când fluieră după ajutor şi Mr. Proper le curăţă gresia pusă perfect cât ai zice ‘Mai curat şi mai uşor cu aşa un ajutor!’ În realitate, gresia mai e şi ciobită sau prost pusă şi rosturile dintre plăcile de gresie sunt înnegrite, îngălbenite sau ‘coapte’. În reclame, mama care este îngrijorată pentru sănătatea ‘puiului’ ei e tânără, frumoasă, machiată impecabil şi îmbrăcată în haine drăguţe. În realitate, mamele nu sunt întotdeauna perfect machiate, mai au şi cearcăne care nu pot fi ascunse, iar pe bluzele lor – arătaţi-mi voi o mamă care stă în casă îmbrăcată într-o cămaşă albă! – sunt pete de mâncare, urme de mucişori sau de vomică. În reclame nu apar doamne cu rădăcinile părului nevopsite, singura problemă ‘atinsă’ atunci când ţi se prezintă o vopsea pentru păr este acoperirea firelor albe, nu rădăcinile crescute. În reclame, părul este întotdeauna perfect aranjat, în realitate dacă bate vântul, coafura nu rezistă nici cu Taft. În reclame nu apar niciodată oameni urâţi, copii supraponderali, pacienţi necăjiţi, oameni murdari sau trişti. În reclame nu sunt prezentate probleme reale care pot fi rezolvate cu ajutorul produselor care ne sunt ‘vândute’, întotdeauna problemele sunt ‘romanţate’. Şi ‘lichidul’ cu care sunt îmbibate tampoanele sau absorbantele este albastru, ca să nu ne oripilăm. La naiba, până şi urina din scutece e tot albastră. La urma urmei, ăsta-i scopul publicităţii şi sunt sigură că toate chestiile pe care le-am scris eu se regăsesc, explicate detaliat, în cărţile din care învaţă publicitarii. Reclamele care şochează nu vând. Dar reclamele în care totul e curat şi plăcut uscat sunt atât de departe de realitatea românească!” O cititoare a completat articolul cu câteva idei amuzante: „În reclame femeia scoate din faianţă un periscop şi se uită în vasul de toaletă după bacterii. Există şi băi împuţite în reclame, de obicei înainte de vizita soacrei, dar după ce gospodina îl cheamă pe Mr. Muscolo şi ăla vine şi trage mizeria din jur ca pe un autocolant, totul e din nou strălucitor şi ca nou. În reclame se duc 2 tipe la spectacol şi una scoate relaxată un bidon de un litru de detergent dintr-o poşetă minusculă. În reclame oamenii stau o oră şi mai mult pe WC şi nici n-au cărţi sau tablete în zonă. În reclame bacteriile au doi ochi şi dinţi ascuţiţi, eventual sprâncene stufoase şi malefice”.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

Despre cerşetori

Despre cerşetori, manipulare şi câini vagabonzi

Despre cerşetori. Ana, cea care semnează blogul brontozaurel.blog­spot.ro, a scris despre cereştori. Nu e nici …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *