Home / Actualitate / Liberalii și social-democrații își acoperă incompetenții. Concordie în Consiliul Județean când vine vorba despre gunoaie
MAIN Deponeu ecologic 9722

Liberalii și social-democrații își acoperă incompetenții. Concordie în Consiliul Județean când vine vorba despre gunoaie

Incompetența echipei Stoian – Mitriță va fi plătită din banii contribuabililor. Asta au decis ieri, cu unanimitate de voturi, consilierii județeni. Cei doi „manageri” care au implementat programul SMID rămân la butoane, în timp ce județul Hunedoara riscă să piardă finanțarea europeană.

Când vine vorba despre acoperirea incompetenței celor care au implementat programul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor” (SMID), liberalii și social-democrații vorbesc aceeași limbă, pentru că ambele tabere s-au aflat la „butoanele” Consiliului Județean în lunga „istorie” a acestuia.

Politicienii greșesc, muritorii de rând plătesc

Programul a început în administrația Moloț (PNL, acum ALDE) și s-a derulat în mandatele succesorilor săi, David (PNL) și Bobora (PSD), dar și în scurta perioadă a interimatului lui Gligor (PNL) sau a mandatului de câteva luni al lui Nistor (PSD). Între toți conducătorii județului există, însă, un numitor comun: managerul public Dan Stoian, care a coordonat implementarea proiectului, împreună cu „expertul” Eugen Mitriță. În aceste condiții, este evident de ce liberalii nu au nimic de comentat când vine vorba despre acoperirea incompetenței în implementarea SMID, dar rămâne sub semnul întrebării de ce conducerea PSD a Consiliului Județean încearcă să acopere greșelile săvârșite în administrația liberală. Există un singur răspuns la întrebare: Supercom!

În loc de drumuri asfaltate, gunoaie depozitate

Consiliul Județean Hunedoara a aprobat cu unanimitate de voturi ca cele 70.000 de tone de deșeuri stocate temporar pe platforma din Deva să fie transferate în deponeul de la Bârcea Mare, operat de firma Supercom SA. Cele 70.000 de tone de deșeuri au fost stocate temporar la Deva, ca o soluție de avarie față de întârzierea punerii în funcțiune a deponeului ecologic din vina exclusivă a echipei de implementare a SMID, condusă de managerul public Dan Stoian. Consilierii județeni au aprobat Caietul de Sarcini pentru licitația privind desemnarea firmei care să gestioneze deponeul ecologic. În document era prevăzut că viitorul operator își asumă depozitarea gratuită a celor 70.000 de tone de deșeuri stocate temporar la Deva. În condițiile în care licitația pentru desemnarea firmei care să gestioneze deponeul de la Bârcea Mare este departe de a fi finalizată, autoritățile județene au găsit o soluție la limita legii și, invocând o „situație de urgență”, pe baza unui memorandum încheiat între Guvern și Comisia Europeană, au încheiat un contract mascat de concesiune, botezând actul „Contract de prestări servicii”, cu firma Supercom din București, al cărui patron, Ilie Ciuclea, este un apropiat al liderilor naționali ai PSD. Cum în contractul de prestări servicii, negociatorii de la Consiliul Județean nu au prevăzut preluarea gratuită a celor 70.000 de tone de deșeuri stocate temporar la Deva, reprezentanții firmei Supercom au refuzat să le depoziteze gratuit. În aceste condiții, presați de termenul de 12 luni în care deponeul provizoriu de la Deva trebuie lichidat, Consiliul Județean a hotărât să plătească firmei Supercom contravaloarea depozitării gunoaielor depozitate provizoriu din cauza incompetenței manageriale a echipei conduse de Dan Stoian. Pentru aceasta a fost desemnat președintele Mircea Bobora, să negocieze cu Supercom prețul depozitării gunoaielor lui Stoian.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

secund 3

Județul Hunedoara, sub atenționare cod galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *