glasul-hd.ro Web analytics

AgriculturăComunitate

Jumătate de milion de euro pentru fermierii cu proiecte inovative din mediul rural

Întreprinzătorii din mediul rural al județului Hunedoara pot atrage o finanţare nerambursabilă consistentă, în valoare de până la 500.000 de euro pe proiect, pentru investiţii în sectoarele agrar şi pomicol. Solicitările se depun la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în perioada 29 ianuarie – 30 aprilie.

AFIR Hunedoara primește, începând de astăzi, solicitări pentru finanțarea proiectelor de înființare și funcționare a grupurilor operaționale care dezvoltă proiecte pilot și noi produse în sectorul agricol și în cel pomicol prin submăsurile 16.1 (agricol) și 16.1a (pomicol). Submăsurile fac parte din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Potrivit reprezentanților AFIR, sunt finanţate nerambursabil cheltuielile pregătitoare, cele de funcționare a cooperării, precum şi cele generate de diseminarea rezultatelor. Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. „Dezvoltarea proiectelor pilot și a unor noi produse în sectorul agricol sau pomicol este o oportunitate excelentă pentru fermierii români de a se alătura celor europeni în ceea ce privește inovarea și excelența în producție. Este pentru prima oară când finanțăm acest tip de proiecte și consider că este o ocazie foarte bună pentru angrenarea organismelor de cercetare românești sau a altor actori din sectorul agroalimentar și cel pomicol în constituirea unor grupuri operaționale care să ducă la o cooperare reală între toate părțile interesate”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Parteneriate între fermieri şi specialişti

Liniile de finanțare le oferă fermierilor posibilitatea de a face, în colaborare cu specialiştii, cercetare aplicată pentru obținerea unor soluții de eficientizare a proceselor tehnologice sau de creare a unor noi produse, în vederea comercializării. Pot fi angrenate în aşa-numitele grupuri operaţionale, aşadar, organisme de cercetare sau alţi factori din sectorul agroalimentar și cel pomicol. Cererile se vor depune online pe pagina oficială a AFIR, www.afir.info. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții interesați au la dispoziție – pe acelaşi site, la la secțiunea „Investiții PNDR” – ghidul solicitantului și anexele cuprinzând toate detaliile aferente celor două submăsuri. Procesul prealabil contractărilor va avea, însă, două etape distincte. În prima, se va lansa o sesiune de depunere a cererilor de exprimare a interesului pentru accesarea finanțării, iar în etapa a doua va avea loc depunerea, evaluarea și selecția proiectului detaliat al fiecărui grup operațional. Solicitanții eligibili sunt grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite în funcție de tema proiectului, din cel puţin un partener din domeniul cercetării sau din sectorul agroalimentar și din minimum un fermier individual, un grup de producători, o cooperativă sau o altă formă de asociere în agricultură.