Home / Eveniment / Jandarm hunedorean, coordonatorul unei tabere de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă
Jandarm hunedorean

Jandarm hunedorean, coordonatorul unei tabere de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă

Peste o sută de persoane, jandarmi, pompieri, poliţişti, reprezentanţi ai unor primării, cadre medicale, participă în această perioadă la o tabără de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, ce se desfăşoară în municipiul Lupeni.

 

Tabăra, aflată la cea de-a patra ediţie, este organizată de Crucea Roşie Română, filiala judeţului Hunedoara – subfiliala Lupeni şi este coordonată de un jandarm hunedorean, plutonierul adjutant Mihai Munteanu, totodată voluntar la Crucea Roşie. Pentru că sunt parteneri în această acţiune, ieri, jandarmii au prezentat celor 104 participanţi la tabără o serie de exerciţii demonstrative (căutarea unei persoane rătăcite în zona montană cu ajutorul câinelui de serviciu, transportul unei persoane accidentate peste un râu, exerciţii demonstrative de autoapărare). De asemenea, au vizitat sediul Postului de Jandarmi Montan Straja, unde le-au fost prezentate misiunile pe care jandarmii montani le desfăşoară, dar şi echipamentul aflat în dotarea acestora.

Scopul organizării taberei este pregătirea în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, intervenţie, logistica necesară, precum şi pregătirea pentru salvarea de vieţi omeneşti în cazul unor posibile calamităţi. Competenţa pentru pregătirea privind asistenţa medicală de urgenţă, acordarea primului ajutor de bază şi a primului ajutor calificat o au Crucea Roşie Română şi Serviciul Public Salvamont. 

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

accident

Accident cu două victime, în Deva. Recomandări preventive pentru șoferi

Accident cu două victime, pe strada Horea, din Deva, produs la sfârșitul săptămânii trecute. Șoferul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *