glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSpecial

Istoria cum nu e scrisă în manuale. Familii românești înnobilate de regii maghiari

Județul Hunedoara, și în special Țara Hațegului, cunoaște o dezvoltare fără precedent în perioada medievală. Considerată zonă de graniță a Regatului Maghiar, Hațegul primește o însemnătate aparte mai ales din punct de vedere strategic.

Permanenta amenințare a otomanilor la granițele Regatului Maghiar și apoi ale Principatului Transilvaniei a reprezentat un context favorabil pentru foarte mulți mici feudali cu origini românești care au fost   înnobilați, primind titluri de nemeș sau chiar baron, pentru merite deosebite în apărarea hotarelor.

Familiile nobiliare din Țara Hațegului cu origini românești

foto 2În secolele XIII – XIV, Țara Hațegului era împărțită în mai multe cnezate, fiecare având în componență mai multe sate, conduse de cneji de origine română. Odată cu creșterea administrației maghiare în zonă, cei mai mulți dintre cnejii locali au trecut la catolicism, iar treptat, în actele oficiale le-a fost maghiarizat și numele. Printre casele nobiliare cu origini românești sunt cunoscute familia Morsyna de Reketrye sau Morsinay, din Musina de Rac (familie din care se trage şi Erzsebet Morzsinay, mama lui Iancu de Hunedoara), familia de Pesthyen, Pesthyeny din Peşteana; Familia Nopcsa din Săcel și Fărcădin; Familia Tornya de Varhely din Sarmizegetusa;  Familia Kende sau Kendeffy de Malomwiz din Râu de Mori, familia Corvinus de Hunyad, care l-a dat pe voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, şi pe fiul lui, regele ungar Matei Corvin. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți au rămas cnejii Râului Mare, numiți Cândea, Kendeffy, Cânde, Kende, Cândreş sau Kanderessy.  Familia Kendeffy avea să își sporească averea, devenind cea mai bogată din Țara Hațegului la sfârșitul secolului al XIV-lea și în secolul al XV-lea, prin Ioan zis Cândea și fiii lui, Lațcu și Ioan Cândreş.  Aceștia au fost răsplătiți prin posesiuni și titluri nobiliare în urma numeroaselor lupte cu turcii. Ca răsplată pentru credința cu care au slujit Coroana Maghiară în anul 1430, familia Cândea obține dreptul de administrare a vămii de la Poarta de Fier a Transilvaniei, fapt care a însemnat un salt important în veniturile lor.  Conform biografilor oficiali, regina Marii Britanii are în ADN și genele familiei Kendeffy, pentru că neamul Cândeștilor se regăsește în arborele genealogic al dinastiei Saxa Coburg Gota, transformat în timpul Primului Război Mondial în Casa de Windsor. Odată cu înnobilarea, familia Cândeștilor a primt și dreptul la blazon, flamură și lance. Blazonul familiei reprezenta un scut pe care era figurată o coroană cu spini sub care se afla un personaj cu plete lungi, purtând pe cap căciulă, iar în mâini arc și săgeată. De la sfârșitul secolului al XV-lea, familia Cândea s-a despărțit în două ramuri, care vor fi cunoscute prin numele maghiare pe care le poartă: Ladislau-Lațcu se va numi Kendeffy, iar Ioan Cândreș – Kanderessy. Familia Kendeffy a devenit una dintre cele mai bogate și influente familii de nobili români maghiarizați. Ultimul membru al familiei, Gabor Kendeffy, s-a născut în anul 1875 la Budapesta și a murit în 1962, în Hațeg. În 1947, moșiile familiei Kendeffy au fost naționalizate. Gabor Kendeffy a refuzat să plece din țară și a locuit câțiva ani în două camere din anexele propriului castel. Exproprierea grofului a fost îngreunată de foștii lui angajați, printre care țărani și mineri, care l-au susținut, pentru că avea o farmacie, o fabrică de pâine și una de lapte și le vindea minerilor medicamente și alimente la prețuri foarte mici.

Ioan More, din Păclișa, un nume mai puțin cunoscut

În data de 11 februarie 1585, Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi principe al Transilvaniei, l-a înnobilat pe Ioan More din Păclişa ca răsplată pentru faptele acestuia săvârşite în războaiele din Livonia. Astfel, un român înstărit din Țara

Curtea Cândeștilor, în zilele noastre
Curtea Cândeștilor, în zilele noastre

Hațegului ajungea să primească titluri și averi cucerite pe câmpul de luptă. Fără nicio îndoială că Ioan More a fost soldatul lui Ștefan Báthory, unul dintre acei transilvăneni care se aflau sub steagul său formând armata maghiară (separată de armatele poloneze) a regelui. Aceşti soldaţi, recrutaţi din Ungaria şi Transilvania, au format artileria şi infanteria lui Báthory în timpul luptelor din Livonia. Nu se știe prin ce împrejurări a ajuns Ioan More în Polonia, cu armata însoţitoare, după ce Báthory a fost ales rege sau poate mai târziu, cu trupele recrutate pentru campania împotriva moscoviţilor. În documentul prin care a fost înnobilat  există o succintă descriere a faptelor pentru care Ioan More a primit distincții și implicit posesiuni în Păclișa. „Pentru slujba loială pe care o îndeplinise în diferite locuri… şi care fusese mărturisită pe câmpurile de luptă în anii trecuţi, precum şi în timpul asediilor… castelelor şi oraşelor ostile nouă…”.  Conform acestui text se poate trage concluzia că Ioan More se afla sub steagul lui Báthory încă din timpul bătăliei de la Sânpaul. Cert este că înnobilarea a fost primită pentru meritul militar dovedit de More în timpul luptelor din Livonia (ţinut istoric din regiunea baltică). Diploma a fost dată în Lituania, la castelul din Grodno, reşedinţa preferată a regelui Báthory. Ioan More mai avea o diplomă de blazon, primită de la împăratul Rudolf al II-lea în Praga, la 1 februarie 1595, care este de fapt înnoirea celei date de Báthory cu diferenţa că în descrierea stemei aici figurează un „cap de turc retezat” în loc de „cap uman retezat” cum apare în textul diplomei din 1585.

Loading...