NEWS ALERT:
Home / Comunitate / Special / Istoria cum nu e scrisă în manuale. Cetatea Devei, șapte secole de istorie (II)
MAIN 1

Istoria cum nu e scrisă în manuale. Cetatea Devei, șapte secole de istorie (II)

Cetatea Devei a fost una cu importanță militară redusă pe drumul care duce spre inima Transilvaniei, pe malul stâng al Mureșului. În momentul de față, ruinele cetății au fost parțial consolidate (mai puțin incinta unu). Cu toate că nu a avut o importanță militară crescută, zidurile „bătrânei” cetăți au fost martore la peste 700 de ani de istorie.

MAIN 2În jurul anului 1580, cetatea care începe să câștige importanță militară este din nou întărită și extinsă. În 1581, voievodul Transilvaniei, Kristof Bathory, îi donează cetatea lui Francisc Geszthy care construiește la baza cetății o reședință cu destinație de  „curte nobiliară” (o primă variantă a actualei Magna Curia, renovată și extinsă de Gabriel Bethlen) și extinde fortificațiile.

Cetatea Devei, între otomani și curuți

În 9 septembrie 1603, generalul Basta, după ce l-a „eliminat” pe Mihai Viteazu, a vrut să-i execute în Cetatea Devei pe principii Transilvaniei. La începutul secolului al XVII-lea, sub domnia lui Gheorghe Rakoczi a fost construit bastionul circular din zona de est. În 1657, cetatea este cucerită de otomani în timpul domniei lui Mihai Apafi I (1661 – 1690). În această perioadă cetatea este transformată, în mare parte, în pușcărie. În anul 1704, în timpul luptelor de eliberare împotriva habsburgilor, conduse de Francisc Rakoczi al II-lea, cetatea Devei ajunge pe mâna curuților. În 1706, după un asediu de trei săptămâni, Andrei Csaky recucerește cetatea, pentru ca apoi să reziste unui asediu de patru luni al curuților.

Secolul al XVIII-lea, ultimele construcții

MAIN 3Între 1717 și 1719, comandantul militar al Transilvaniei, generalul Steinville, întărește considerabil zidurile cetății, consolidând zonele afectate și o lărgește în stilul Vauban. În 1733, cetatea ajunge în posesia familiei Haller. Cu toate că importanța militară a cetății era din ce în ce mai scăzută, în 1752 au loc noi lucrări de consolidare și renovare. Cu ocazia vizitei prințului Josef al II-lea din anul 1773 aflăm că garda cetății era compusă din jumătate de companie de soldați care aveau în dotare câteva tunuri.

„Oastea” lui Horea a asediat Cetatea Devei

Ultimul rol militar Cetatea Devei l-a jucat în 1784 când aici s-au refugiat nobilii transilvăneni puși pe fugă de iobagii răsculați conduși de Horea, Cloșca și Crișan. La poalele cetății au fost executați iobagii luați prizonieri în timpul asediului. După 1784 importanța strategică a cetății a scăzut atât de mult încât a fost pusă gaj pentru un împrumut. Noul proprietar, Francesca Pogany, a evacuat din incintă toate bunurile mobile, lăsând cetatea pustie. În aceste condiții, aceasta a început să se ruineze.  În timpul unei călătorii pe care împăratul Francisc I al Austro-Ungariei a făcut-o pe valea Mureșului în Transilvania (1817), acesta a rămas impresionat de frumusețea zonei și măreția cetății părăsite, drept pentru care a dat ordin să fie renovată. Lucrările de renovare și consolidare au durat 12 ani.

Revoluția de la 1848, ultima bătălie

MAIN 4În timpul revoluției de la 1848 – 1849, Cetatea Devei era sub jurisdicție imperială, condusă de colonelul Kudlich care avea în subordine 160 de militari și trei piese de artilerie. Până în 1849, manevrele militare au ocolit cetatea. După victoriile armatei revoluționare maghiare, conduse de generalul Bem în vestul Transilvaniei, frontul ajunge în apropierea Devei. În 7 februarie 1849, o rezervă a armatei revoluționare ajunge la poalele cetății controlate de austrieci. Cu o zi mai târziu, revoluționarii unguri sunt surprinși de un atac al armatei conduse de Avram Iancu, aliată cu austriecii. Intervenția promptă a trupelor generalului Bem a salvat rezerva maghiară de la o înfrângere catastrofală. La sfârșitul lunii martie, Transilvania, cu excepția Munților Apuseni și a cetății Alba Iulia, era controlată de armata revoluționară maghiară. Cetatea Devei, aflată sub control imperial, era condusă de colonelul Elek Forro, care avea în subordine 2.000 de militari și șase tunuri. După un asediu de patru săptămâni, armata imperială s-a predat lăsând cetatea sub controlul armatei revoluționare maghiare. Condiția capitulării a fost ca militarii din garda cetății să fie lăsați să plece în viață. Asediul Devei a fost una dintre cele trei victorii ale armatei revoluționare asupra unor cetăți austriece, alături de Buda și Arad.  După ce a cucerit cetatea, generalul Bem a transformat-o în depozit de muniție și explozibil. După înfrângerea din lupta pentru Timișoara, în 13 august, din motive necunoscute, depozitul a explodat. Peste 100 de militari și-au pierdut viața din cauza exploziei. De atunci, din cetatea impresionantă care cuprinde întreg dealul, doar ruinele zidurilor de pe vârful colinei mai pot fi văzute. În 18 august 1849, aici capitulează comandantul armatei revoluționare maghiare, generalul Bem, în fața trupelor imperiale austriece.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

21763619_818572521656356_819799830_n

Istoria cum nu e scrisă în manuale. Țăranii învățați ai Transilvaniei

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în contextul creșterii importanței Bisericii Greco-Catolice (unită cu Roma), tot …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *