Home / Comunitate / Istoria cum nu e scrisă în manuale. Bătălia de la Simeria, un moment decisiv al revoluției din 1848 – 1849
Breidwieser-_A_piski_csata_(1849_február_9)

Istoria cum nu e scrisă în manuale. Bătălia de la Simeria, un moment decisiv al revoluției din 1848 – 1849

În istoria Transilvaniei, implicit a județului Hunedoara, există multe momente pe care istoricii români le exclud cu desăvârșire. Sunt fapte, acte și personaje istorice care au avut o mare influență asupra vieții din Transilvania, dar fiind legate de administrația maghiară sau austriacă, sunt lăsate în uitare.

În anul 1849 Simeria a fost locul unei bătălii decisive între armata revoluționară maghiară condusă de generalul Joseph Zacharias Bem, pe de o parte, și armata imperială austriacă întărită cu miliţii române, de cealaltă parte.

Podul de peste Strei a ajuns un obiectiv strategic decisiv

Conform paginii de internet enciclopediaromaniei.ro  în luna decembrie a anului 1848 armata revoluţionară maghiară pătrunsese din Ungaria propriu-zisă în principatul Transilvaniei, ofensiva ei împingând trupele imperiale austriece spre marginea acestuia. Sprijinite de legiunile (miliţiile) româneşti şi trupele ţariste ruse, trupele imperiale reiau atacul pentru izgonirea armatei revoluţionare maghiare din Transilvania. Trupele maghiare suferiseră pe data de 4 februarie o a doua înfrângere dură, la Ocna Sibiului, în faţa trupelor austriece, susţinute de miliţiile româneşti, dar mai ales întărite de trupele ţariste ruseşti, astfel că se retrăseseră de la Sibiu spre Sebeş-Alba, iar de aici, după o nouă ciocnire la Sebeş cu austriecii, s-au retras pe direcţia Orăştie-Deva, până la podul de la Simeria. Scopul trupelor austriece era să pătrundă pe valea Mureşului spre Timişoara pentru a prinde între două focuri corpul maghiar care asedia cetatea Timişoarei şi să elimine astfel din Ardeal prezenţa militară maghiară. Atacul austriecilor a început încă din ziua de 7 februarie printr-o serie de atacuri de diversiune, care să distragă atenţia ungurilor de la atacul principal.

O luptă decisivă pentru soarta revoluției

Trupele maghiare aveau scopul de a interzice trecerea trupelor imperiale spre Arad şi Timişoara şi de a-şi menţine prezenţa în Transilvania, altfel întreaga revoluţie maghiară riscând să fie anihilată, prin împingerea luptelor în Ungaria propriu-zisă. La luptă au participat câte 20 tunuri de fiecare parte şi câte cca 7.000 de combatanţi de fiecare parte. Totuşi, din cei 7.000 de luptători de partea austriacă, un număr suficient de mare pentru a fi amintit de istorici a fost constituit din miliţii româneşti, care nu erau altceva decât ţărani înarmaţi în grabă cu lănci, coase, topoare şi alt armament alb, în principal unelte agricole. Comandantul austriac care a condus trupele imperiale austro-române a fost Anton Puchner, comandantul suprem al trupelor imperiale austriece din Transilvania. Comandantul ungurilor a fost generalul Bem (de origine poloneză), care a spus în timpul luptei: „Ori recuceresc podul, ori mor. … Dacă pierdem podul, pierdem Ardealul”, ca semn al marii importanţe strategice a podului de peste râul Strei, de la Simeria.  Cea mai mare parte a bătăliei s-a desfăşurat în zona podului de peste râul Strei, de la Simeria. Cine deţinea podul controla deplasarea trupelor într-o direcţie sau alta, spre interiorul Transilvaniei sau invers, spre Ungaria. Podul de la Simeria era construit din lemn şi avea cca 35 metri lungime. La Simeria râul Strei, care curge de la sud spre nord, se varsă în râul Mureş. Localitatea Simeria, pe atunci doar un sat, se afla amplasată pe malul drept al râului Strei.

După bombardamentul iniţial de artilerie, infanteria generalului austriac Kalliany a pornit atacul asupra podului, al cărui capăt l-a ocupat cu succes, împingându-i înapoi pe soldaţii baronului maghiar Kemény Farkas şi năpustindu-se spre pod. Honvezii s-au apărat suficient de mult timp, încât să evite capturarea tunurilor lor de către austrieci, fiind totuşi împinşi de pe pod. Austriecii au primit întăriri un număr mare de infanterişti şi vânători, iar geniştii lor au început să îşi repare podul. Situaţia trupelor maghiare devenind schimbătoare, baronul Kemény a decis să intervină prin aruncarea în luptă a husarilor, care au fost întâmpinaţi de austrieci cu foc de puşcă ucigător. Bătălia a continuat cu atacuri şi contraatacuri repetate asupra podului, la finalul zilei ambele tabere retrăgându-se din cauza pierderilor mari.

Bilanț controversat și final nedecis

În bătălia de la Simeria austriecii au pierdut cca 200 de soldați şi 10 ofiţeri morţi, printre care şi pe colonelul Losenau, comandantul batalionului austriac de rezervă. Ei au mai pierdut încă 1 tun, 1 car cu muniţie şi 381 oameni grav răniţi. Ungurii au pierdut între 600 şi 700 de oameni, morţi şi răniţi. Sursele austriece şi româneşti afirmă că bătălia de la Simeria a fost o bătălie cu final nedecis, ambele părţi retrăgându-se de pe câmpul de luptă. Sursele maghiare consideră însă bătălia de la Simeria ca fiind una dintre cele mai mari victorii maghiare din toate timpurile. Importanţa bătăliei de la Simeria a fost mare nu prin lupta în sine, cât prin victoria strategică câştigată de unguri, care au reuşit ulterior să contraatace în Transilvania şi să respingă în Ţara Românească trupele austro-ruse, punând stăpânire pe tot Ardealul, cu excepţia cetăţii Alba Iulia şi a centrului Munţilor Apuseni, controlat de Avram Iancu şi de trupele sale de moţi, care nu au putut fi înfrânte niciodată cu forţa armelor în timpul revoluţiei din 1848-1849.

Monumentul din Simeria ridicat în amintirea luptei de la podul Streiului. A fost demolat după 1918.
Monumentul din Simeria ridicat în amintirea luptei de la podul Streiului. A fost demolat după 1918.

Monumentul din Simeria

În amintirea bătăliei de la podul de peste Strei a fost ridicat în Simeria un monument demolat după 1918. Totuși zidurile ruinate ale vechiului han care a adăpostit răniții austrieci, români și ruși în timpul bătăliei rezistă încă în apropierea podului de peste Strei.

vechiul han din simeria
Vechiul han din Simeria, unde au fost adăpostiți răniții armatei Austriece.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

Danut Buhaescu 8540

De blamat 17.11.2017

Dănuţ Buhăescu – primarul orașului Uricani, Pentru că nu a reuşit să rezolve o problemă …

5 comments

  1. Conştiinţa vie.

    ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!

  2. Barbarie romaneasca tipica…
    Sa darami monumentul unei batalii in care au murit sute de oameni, pangarind astfel amintirea lor.
    Aceasta este o crima la adresa aclor soldati morti, intre care, dupa cum afirma si articolul, erau si multi romani, nu doar maghiari. Este o crima tipic romaneasca, de dupa 1918, cand sute de astfel de monumente au fost distruse, doar din cauza ca au fost ridicate de maghiari, alimentata de ura asta aproape animalica antimaghiara, care caracterizeaza si astazi o mare parte din romani, si totodata de un disrespect de nedescris, fata de valorile culturale si istorice ale acestei zone. O dovada ca Bucurestiul a considerat acest teritoriu un tinut cucerit, dovedind ca toata povestea asta cu unirea este o minciuna. Daca doua teritorii se unesc de bunavoie, atunci una dintre parti nu va incepe sa distruga valorile, monumentele si amintirile din cealalta. Pentru ca cuceritorul face acest lucru si nu cel care se uneste… Asa a calcat in picioare statul roman amintirea a sute de romani, maghiari, germani, dar si polonezi care au murit in aceasta batalie…
    Nu ma mira deci distrugerea monumentului de la Simeria, in maghiara Piski. Atunci as fi fost mirat, daca acest monument nu ar fi fost distrus…
    Rusine, rusine, rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *