NEWS ALERT:
Home / Comunitate / Invitație la descoperirea „cărților interzise”
deschidere mare

Invitație la descoperirea „cărților interzise”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 19 aprilie 2018, ora 13:30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, din Deva, o manifestare cultural-educativă la care sunt invitați toți cei care iubesc cărțile și lectura, în mod deosebit tinerii.

deschidere micȘi de această dată, a fost ales spre prezentare un subiect incitant, care, cu siguranță, va stârni interesul celor prezenți: „Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor – Cărțile interzise”. „Am pornit de la ideea că este un subiect destul de puțin cunoscut de public și, de aceea, vom face o trecere în revistă a principalelor cauze care au dus la interzicerea unor cărți și vom prezenta și cele mai ilustre cazuri de cărți cenzurate și de autori interziși  de-a lungul istoriei”, declara managerul Bibliotecii Județene, Sebastian Bara. Toate acestea vor fi amplu prezentate în fața publicului, scopul acțiunii fiind acela de a aduce în fața tinerilor informații pe care, poate, nu le află la orele de clasă.

În final, ca de obicei, vor fi adresate întrebări publicului din sală, cei care răspund corect fiind răsplătiți cu frumoase premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Cărțile, supuse cenzurii

Încă de la apariția primelor cărți, acestea au suferit rigorile unei cenzuri drastice din partea Bisericii, la început, sau a puterii politice, rațiunile fiind de ordin politic, religios, sexual sau social. Însăși originea expresiei „a pune la index” se află în celebrul și temutul „Index al cărților interzise” (Index librorum prohibitorum) emis de Inchiziție la mijlocul secolului XVI. Această listă a cărților interzise a fost reînnoită aproape în fiecare deceniu și a fost publicată până în anul 1948, iar cărțile unor mari personalități ale culturii și științei, de la Denis Diderot și Voltaire până la Simone de Beauvoir și Ferdinand Céline, au fost trecute pe „lista neagră” a cărților interzise.

Indiferent de criteriile care au stat la baza interzicerii unor cărți sau autori, cititorii au reușit, în toate epocile, să „dejoace” intențiile cenzurii, astfel că majoritatea cărților interzise au ajuns, în cele din urmă, în mâinile iubitorilor de carte.

 

Despre Livia BOTICI

Citește și

DE PUPAT ALIN BONTA

De pupat 20.04.2018

Alin Bonţa – sportiv amator din Deva, Pentru că oferă publicului hunedorean o nouă experienţă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *