Home / Sport / Inter Petrila a fost eliminată în primul tur din Cupa României
IMG_1889

Inter Petrila a fost eliminată în primul tur din Cupa României

Inter Petrila nu a reuşit să treacă de primul tur al fazei naţionale a Cupei României, fiind învinsă în deplasarea de la Lupac cu 3 – 2 de către Voinţa din localitate. Realizatoarea eventului campionat – cupă din judeţul Hunedoara a fost eliminată de vicecampioana judeţeană din Caraş-Severin, o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a cât de jos a coborât nivelul fotbalistic al judeţului nostru.

Dacă din barajele zonale de promovare urcă în Liga a treia an de an doar formaţii din judeţele Timiş, Alba şi Arad, iată că nici în confruntarea cu vecinii din sud-vest echipele hunedorene nu reuşesc să se impună. Adăugaţi la acest tablou faptul că avem o singură reprezentantă în Liga a treia (de o prezenţă în primele două eşaloane nici nu mai poate fi vorba), pe CNS Cetate Deva, iar oraşe de tradiţie cu cluburi care au evoluat în Cupele Europene au fost sau sunt la un pas de a nu mai avea echipe nici în Liga a patra, cazul Hunedoarei, respectiv al Petroşaniului.

Cetate Deva intră în competiţie în turul doi

Turul al doilea din Cupa României va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 17.30. Vor participa cele 26 de echipe calificate din primul tur plus 32 de echipe din Liga a treia, între ele fiind şi CNS Cetate Deva, care vor disputa 29 de meciuri. În turul trei, din 13 septembrie, intră în competiţiei alături de cele 29 de calificate din turul doi şi ultimele cinci echipe din Liga 3 şi două echipe din Liga 2. Iată şi restul programului ediţiei 2017 – 2018 a Cupei României:

turul 44 octombrie 2017, şaisprezecimi de finală25 octombrie 2017, optimi de finală29 noiembrie 2017, sferturi de finală28 februarie 2018, semifinale (tur)18 aprilie 2018, semifinale (retur)9 mai 2018, finala27 mai 2018.

Rezultatele turului 1 din Cupa României

CS Cimentul Bicaz (NT) – AS Viitorul Curiţa (BC) 2 – 0
AS Unirea Mirceşti (IS) – CSM Paşcani (IS) 2 – 1
ACS Voinţa Cetate (BN) – “U” Cluj-Napoca (CJ) 0 – 7
Progresul Şomcuţa Mare (MM) – CS Rapid Jibou (SJ) 4 – 2
AS Luceafărul Decebal (SM) – CS Diosig-Bihardiószeg (BH) 0 – 2
ACS FC Păpăuţi (CV) – AFC Odorheiu Secuiesc (HR) 4 – 2
AS Voinţa Biled (TM) – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM) 6 – 1
CS Şoimii Lipova (AR) – CS Millenium Giarmata (TM) 6 – 0
FC Voinţa Lupac (CS)
CS Inter Petrila (HD) 3 – 2
CS Dunărea Calafat (DJ) – AS Milcov (OT) 0 – 2
AS Colibaşi (AG) – ACS Urban Titu (DB) 1 – 2
ACS Astra Plosca (TR) – AS Mihai Bravu (GR) 3 – 2
Bărăganul Ciulniţa (IL) – FC Agricola Borcea (CL) 4 – 6
AFC Regal Sport Club Ferdinand I (B) – ACS Petrolul 52 (PH) 1 – 8
CSO Bragadiru (IF) – ACS Înainte Modelu (CL) 1 – 6
CS Victoria Ianca (BR) – CSM Focşani 2007 (VN) 1 – 4
Viitorul Fântânele (CT) – ACS Pescăruşul Sarichioi Jr. (TL) 7 – 0
FC Buzău (BZ) – AS Zimbrul Slobozia Conachi (GL) 2 – 3

nu s-au jucat meciurile:

ACS Şurianu 1945 Sebeş (AB) – Unirea 1924 Alba Iulia (AB)
CS Juvenes Târgu Mureş (MS) – AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR)

CS Posada Perişani (VL) – ACS Şirineasa (VL)

Despre Bogdan BARBU

Citește și

IMG_9232

Cetate face calcule, Şirineasa se poate gândi la Liga a doua

Mai sunt două etape de disputat din turul de campionat al seriei a patra din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *