Home / Actualitate / Inspectoratele de urgenţă din Timiş, Arad şi Hunedoara, protocol de colaborare pentru intervenţii la accidente pe autostrada A1
secund

Inspectoratele de urgenţă din Timiş, Arad şi Hunedoara, protocol de colaborare pentru intervenţii la accidente pe autostrada A1

Intervenţiile la accidente de pe autostradă se vor face mult mai repede, indiferent de raza judeţului pe care se petrec acestea. Inspectoratele de Urgenţă din Arad, Timiş şi Hunedoara au semnat un protocol de colaborare, în baza căruia se modifică nu doar procedurile de coordonare a intervenţiilor, dar se elimină şi avizul naţional necesar pentru ca inspectoratele de urgenţă dintr-un judeţ să poată interveni pe raza unui judeţ apropiat.

Decizia a fost luată în urma unei ședinţe operative a reprezentanţilor inspectoratelor de urgenţă din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, ai Poliţiei Autostrăzi, a reprezentanţilor de la drumuri naţionale. Prin acest protocol se modifică coordonarea intervențiilor și se elimină avizul de la nivel naţional necesar pentru ca inspectoratele de urgenţă dintr-un judeţ să poată interveni pe raza unui judeţ vecin. Practic, va fi o conducere unitară a acțiunilor, spre exemplu dacă există un accident pe autostradă atunci decizia intervenției se va lua la nivel local, nu mai este nevoie de aviz de la București. „În urma modificărilor legislative se impun diferenţieri între comandatul acţiunii – persoana din cadrul MAI care coordonează operaţional toate structurile care intervin în situaţia producerii unei situaţii de urgenţă. Era o coodonare, dar strict pe partea de căutare-salvare unde eram noi cu pompierii. Fiecare structură avea comandatul ei. Acum s-a diferenţiat. Avem comandanţii intervenţiei, care pe fiecare tip de acţiune va fi un comandant care se va ocupa de descarcerare, va fi un comandant dacă vorbim de partea de prim-ajutor şi la poliţie va fi un comandant al intervenţiei, care va dispune măsurile specifice, iar operaţional vor fi coordonaţi de o singură persoană. Dacă vorbim de un judeţ este inspectorul şef al Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă pe raza căruia s-a produs accidentul”, a declarat Lucian Mihoc, şeful ISU Banat, citat de pressalert.ro.

Despre Livia BOTICI

Citește și

MAIN Centru de afaceri Simeria 6497

Parcul de Afaceri Simeria cere încă şase luni de indulgenţă

Ministerul Fondurilor Europene va anunţa peste câteva săptămâni dacă va accepta sau nu încă o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *