NEWS ALERT:
Home / Actualitate / ÎNREGISTRĂRI EXPLOZIVE: Cum vrea PSD să câștige Deva. Ajutor de la înaltele fețe bisericești și de la votanții lui Petru Mărginean

ÎNREGISTRĂRI EXPLOZIVE: Cum vrea PSD să câștige Deva. Ajutor de la înaltele fețe bisericești și de la votanții lui Petru Mărginean

„Glasul Hunedoarei” a intrat în posesia înregistrărilor complete de la o întâlnire avută de liderii PSD Hunedoara cu votanții fostului primar al Devei, Petru Mărginean. Evenimentul a avut loc marți, la Casa de Cultură, și acolo au fost prezenți Laurențiu Nistor, președintele PSD și al Consiliului Județean, Mircea Bobora (PSD) – vicepreședintele CJ Hunedoara, Ioan Demeter – președintele PSD Deva, Radu Barb – secretar executiv al PSD Hunedoara, Emil Stoica – consilier local PSD și fost candidat de primar al Devei, dar și fostul edil al municipiului reședință de județ, Petru Mărginean. Cea mai interesantă parte din discuții îl are ca protagonist pe Laurențiu Nistor, care povestește despre o întâlnire pe care ar fi avut-o la Prislop cu ÎPS Laurențiu Streza, Mitropoliul Ardealului, care ar fi susținut că le-ar fi spus preoților să îi îndemne pe oameni să voteze cu PSD și ALDE.

La întâlnirea avută marți au mai participat Cosmin Vasile, fostul director tehnic al Primăriei Deva, Radu Dragomir – fostul consilier personal al primarul Petru Mărginean, Laura Chinci – fostul administrator public al Devei, dar și mai mulți votanți de-ai fostului edil. Evenimentul, după cum spune chiar Petru Mărginean, a fost organizat pentru a-i face pe cei care l-au susținut să voteze cu PSD la alegerile parlamentare. Laurențiu Nistor, președinte al PSD Hunedoara și candidat la alegerile parlamentare, le-a povestit celor prezenți o întâmplare, care ar fi avut loc la Hramul Mănăstirii Prislop, din care reiese că ÎnaltPreasființitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, le-ar fi spus preoților să îi îndemne pe oameni să voteze fie cu PSD, fie cu ALDE. Iată, în continuare, înregistrarea completă și stenograma acestei declarații:

„Ieri (luni), am fost profund marcat de ceea ce am văzut la Hramul Mănăstirii Prislop. Am fost cu domnul Bobora, au fost vreo nouă episcopi, care au venit de la distanță la noi aici, cu 60 de preoți. Vă puteți imagina? A fost Înalt Preasființitul Mitropolit al Ardealul, Laurențiu Streza, cu care am purtat niște discuții. Și când i-am spus lui Înalt Preasființitul că dacă nu suntem atenți, România asta se va duce într-o parte, din care nu știu dacă va mai putea fi readusă cândva. Mi-a zis: aveți dreptate, dar dacă vreți să mai continuăm despre politică, să îmi spuneți din ce partid faceți parte. Am rămas chiar surprins… i-am spus că din PSD fac parte, din 1990, până acum. M-a pupat și mi-a zis: sunteți singurul partid care mai puteți salva România, și eu o să le spun la toți colegii mei, și le-am spus-o, să vorbească cu oamenii, să-i îndemnăm să voteze cu PSD și cu ALDE. Spunea Înaltpreasființitul: eu mă învârt în sfere și mai mari și dacă vreți vă spun eu cum este cu USR plătit de Soros. Un cetățean american de origine maghiară nu o să uite niciodată că Ardealul a fost alipit patriei mamă, adică României, și că nu-i al lor. Iată că și Biserica acum s-a trezit la realitate, și îmi pare rău că i-am spus-o și asta, dar zic, în 2014,  de ce nu ați făcut asta? Pentru că o mare față bisericească, dar nu vă dau numele, a spus atunci că: și ăla e om, și celălalt, nu ne băgăm noi. După ce au văzut atacul care se face împotriva bisericilor, de orice cult, dar în special Biserica Ortodoxă, care e majoritară în țară, acum și-au dat seama și înaltele fețe bisericești ce se va întâmpla cu România”, a spus Laurențiu Nistor, candidat pentru un post de deputat din partea PSD.

În cursul zilei de astăzi, nici Laurențiu Nistor și nici purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Ardealului nu au putut fi contactați. Singurul care a răspuns apelului nostru a fost unul dintre cei invocați de președintele PSD în înregistrare, și anume Mircea Bobora, vicepreședintele CJ Hunedoara, despre care șeful social-democraților spunea că și el a fost la Hramul Mănăstirii Prislop. Acesta susține că își aduce aminte că ar fi existat o discuție între Laurențiu Nistor și ÎPS Laurențiu Streza, dar spune că nu știe detalii. Bobora nu neagă nici faptul că la întâlnirea de marți, cu votanții lui Petru Mărginean, s-a vorbit despre discuția cu ÎPS Laurențiu Streza

„Am fost acolo (la întâlnirea cu votanții lui Petru Mărginean) și am auzit o relatare a lui Laurențiu Nistor referitoare la o vizită pe care am făcut-o la Mănăstirea Prislop cu ocazia comemorării Părintelui Arsenie Boca. A urmat o discuție (la Prislop) cu fețele bisericești la masa de după slujba religioasă, la care au participat câteva zeci de persoane, nu am stat eu lângă cineva anume ca să știu exact ceea ce s-a discutat”, susține Mircea Bobora.

Întrebat dacă a auzit discuția despre care vorbește Laurențiu Nistor în înregistrare, dintre el și ÎPS Laurențiu Streza, Bobora spune:

„Eu nu rețin să fi spus Laurențiu (Nistor) treaba asta la întâlnirea (de la Deva) de care vorbiți dumneavoastră, dar ceea ce vă pot spune e că s-a discutat (la Prislop) principial despre viitorul României, un lucru pe care îl discută două persoane particulare. Deci, nimic ieșit din comun. Și noi doi dacă ne întâlnim și discutăm sau evidențiem o preocupare pentru ceea ce înseamnă viitorul României, nu cred că e nimic ilegal. Mai ales că, pentru Bisercia Ortodoxă Română e importantă și situația României, Biserica fiind implicată și fiind o instituție cu mare credibilitate”, a continuat acesta.

Spunându-i-se de către reporterul „Glasul Hunedoarei” că nu este normal ca Biserica să-i îndemne pe oameni să voteze cu un partid sau altul, Mircea Bobora a spus:

„Bun, eu cred că lucrurile sunt rotite cu 180 de grade, pentru că vă repet, nu pot confirma sau infirma cu certitudine o discuție care s-a purtat la Mănăstirea Prislop. Dar, eu vă repet, ceea ce vă pot spune este că a fost o discuție referitoare la ceea ce înseamnă următoarea perioadă în dezvoltarea României și modul de a vizualiza priorități”, a mai spus Bobora.

„Glasul Hunedoarei”  va încerca să obțină, în continuare, un punct de vedere oficial și de la organizația PSD Hunedoara, și de la Laurențiu Nistor, dar și de la Mitropolia Ardealului.

PSD vrea și sprijinul votanților lui Petru Mărginean

Tot la întâlnirea de marți de la Casa de Cultură „Drăgan Muntean”, Petru Mărginean și-a oferit susținerea pentru PSD. În opinia celor doi aliați de pe acum, PSD și Petru Mărginean, PNL poate fi bătut cu tot cu susținerea primarului Mircia Muntean, dacă forțele social-democrate și cele ale votanților lui Mărginean s-ar uni. Ce nu este luat însă în calcul este că, la alegerile locale, Petru Mărginean a fost votat și pentru că făcea parte din PNL, nu neapărat pentru faptul că era iubit de deveni. Iată, în continuare, discursurile celor prezenți:

 „Nu mă voi resemna și vă cer și dumneavoastră să nu vă resemnați și să luptăm până la capăt. Ceea ce s-a întâmplat acum, în perioada aceasta, când s-au făcut contestații, niște jocuri avocățești ca să își prelungească agonia (cu referire la procesul lui Mircia Muntean), că se va termina în ianuarie, că se va termina în februarie, oricum nu se va termina bine pentru el. Ce își face omul cu mâna lui se numește lucru manual. Nu noi și nimeni dintre dumneavostră nu i-am vrut răul, dar sper din tot sufletul ca noi să rămânem uniți și să facem în așa fel încât să îi sprijinim pe cei care nu ne-au trădat. Și nu vreau ca această întâlnire să fie doar ca să facem în așa fel încât să se creadă că, da, domnule, noi acuma suntem supărați, suntem triști și ajutăm colegii din Partidul Social-Democrat. Mulți dintre dumneavostră m-ați întrebat de ce nu am trecut la PSD și m-a întrebat chiar președintele Nistor. Exista o majoritate în CL, erau niște interese din punct de vedere a realizării a ceea ce mi-a propus și trebuia să îmi continui proiectele cu susținerea unei majorități. În momentul în care aș fi plecat (din PNL) nu mai exista acea majoritate în CL, nu mai treceau proiecte de hotărâri și așa mai departe. Dar nu ne lamentăm. Azi suntem aici, pentru că, categoric, dar categoric vă spun că oamenii aceștia sunt mai onești ca ceilalți, pentru că cei din PNL astăzi mimează campania electorală”, a spus Petru Mărginean.

Fostul edil își continuă monologul:

„Vreau în așa fel încât să susținem colegii din PSD. Vreau să vi-i prezint pe domnul președinte Laurențiu Nistor, domnul vicepreședinte Bobora, domnul doctor Demeter, președintele organizației PSD Deva, și domnul Radu Barb, secretarul general al partidul, și domnul doctor Stoica. Sunt două săptămâni foarte grele, în care trebuie să avem grijă, vor promite foarte multe, nu credeți tot ce se spune și, sper eu ca după alegerile din 11 decembrie să se schimbe ceva în țara asta, pentru că cu toții ne dorim acest lucru, cred că și candidații își doresc acest lucru. Eu le voi acorda tot sprijinul meu, veți vedea și pe rețele de socializare. Nu am vrut să se creadă că facem această întâlnire acum că, vezi, Doamne, pentru că mulți dintre noi suntem frustrați că nu am ajuns acolo unde ne-am fi dorit, pentru că unii dintre colegii mei care au fost până azi, mâine, în Primărie, au fost alungați cu mârșăvie. Întotdeauna roata se întoarce. Important este pentru noi să credeam în ceea ce facem”, a mai spus Petru Mărginean, fostul primar al Devei.

Cuvântul a fost luat apoi de Mircea Bobora (PSD), vicepreședintele CJ Hunedoara, care a dau asigurări că victoria PSD e realizabilă, dacă forțele social democrate și cele ale susținătorilor lui Petru Mărginean se unesc.

 „Vă rog să îndrăzniți să credeți în România, să îndrăzniți să credeți în România, pentru că programul PSD  e cel mai coerent program din ultimii 26 de ani. Nu numai că e coerent și în avantajul oamenilor, dar e și posibil de îndeplinit. Îndrăzniți să credeți în România, pentru că avem toate condițiile să putem demonstra că ce s-a întâmplat între 2012 și 2015 se poate repeta. Spunea Petre, pe care îl cunosc de multă vreme, că 9.000 au fost voturile unui candidat, iar ceilalți doi candidați, cumulativ, au luat 11.000. Deci, e perfect realizabilă victoria cu sprijinul dumneavoastră. Vă mulțumim mult pentru propunerea și onoarea pe care ne-ați făcut-o”, a spus Mircea Bobora.

Despre Livia BOTICI

Citește și

Mircea Bobora 1386

Consiliul Judeţean majorează salariile

În şedinţa sa de la finele acestei luni, Consiliul Judeţean va dezbate şi supune la …

3 comments

  1. La cine ii este frica de PSD-isti, la reporteri sau la PNL-isti , omul voteaza dupa constinta lui , nu merge Marginean cu votantul in cabina de vot, nici preotii nu insotesc enoriasii in cabina de vot. Mizeria asta o fac doar , doar mai ridica PNL-ul in sus ,sau ascensiunea si mai mare a PSD-ului.

  2. Si Vaticanul s-a implicat tot timpul in razboaie( este clar ca si in politica ). Care este problema? Se doreste homosexualitatea? Se doreste eradicarea centrului de referinta al moralitatii ( care este ortodoxia )? Primii au fost Biserica Ortodoxa Română si PSD-ul care au luat atitudine impotriva pângaririi familiei lasate de Dumnezeu.

  3. Votantii lui P.MARGINEAN sunt pocaitii din Deva, „pastoriti” de DR RAD de la Spitalul judetean Deva si sluga prea-plecata a lui DEMETER.
    MARDINEAN SI DEMETER au aceleasi origini, dar asta nu-i impiedica sa se alieze cu oricine le poate asigura protectie in fata legii pt. a continua nestingheriti afacerile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *