NEWS ALERT:
Home / Actualitate / Hunedoara: excedentul de la drumuri merge tot la drumuri
SECUND ASFALTARE HUNEDOARA

Hunedoara: excedentul de la drumuri merge tot la drumuri

Primăria Hunedoarei a înregistrat un excedent bugetar de aproape 1 milion de euro, anul trecut (4,2 milioane de lei, mai exact). Banii provin din suma pe care Primăria o pusese de-o parte, în cazul în care Ministerul Dezvoltării nu achita contravaloarea unor lucrări de reabilitare stradală.

„În septembrie, anul trecut, Ministerul Dezvoltării ne anunţa că nu mai dispune de bani pentru lucrările de reabilitare stradală derulate prin proiecte aprobate de instituţia amintită şi că, dacă dorim să le continuăm, va trebui să le plătim de la bugetul local. La acel moment, noi am pus de-o parte 4,2 milioane de lei, lucrările au continuat constructorul susţinându-se singur din punct de vedere financiar, iar după rectificarea bugetară din noiembrie, Ministerul Dezvoltării a plătit, totuşi, lucrările făcute în Hunedoara pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie”, explică primarul Dan Bobouţanu. Acesta adaugă că cei 4,2 milioane de lei pe care Primăria n-a mai fost nevoită să-i plătească din bugetul propriu vor merge tot spre proiecte de reabilitare stradală. E vorba de cinci artere care nu sunt cuprinse în proiectele finanţate de Ministerul Dezvoltării: strada Turnătorului, zona Piaţa Eliberării, str. Elisabeta Mărgineanu, str. Mărţişorului şi str. Popa Şapcă.

Despre Ciprian IANCU

Citește și

deschidere

EXCLUSIV. Revoltă printre o parte a angajaților de la Terpena. Declarațiile patronului de la fabrica mistuită de făcări și ce spune despre viitorul firmei

Aproximativ 30 de angajați ai fabricii misuite de flăcări Terpena, din Orăștie, protestează zilele acestea, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *