glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Hoţii de fier vechi şi lemne, în vizorul poliţiştilor

Trei bărbaţi au fost prinşi în flagrant de poliţiştii hunedoreni în timp ce furau peste o sută de kilograme de fier vechi, din incinta unei societăţi comerciale din Mintia. Şi la Călan, poliţiştii au prins doi bărbaţi care transportau lemne, cu o căruţă, pe care le-au tăiat fără drept din pădurea satului Batiz.

Cei trei bărbaţi, Trofin C., de 47 de ani, Florin T., de 23 de ani, ambii din comuna Şoimuş şi Florin D., de 47 de ani, din comuna Veţel, au fost prinşi în flagrant, de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şoimuş, în timp ce transportau, pe un teren situat în apropierea unei societăţi comerciale din localitate Mintia, două bare metalice de trei metri lungime, care cântăreau 80 de kilograme, şi 65 de kilograme de deşeuri metalice. După ce au stabilit că suspecţii au sustras bunurile din incinta societăţii comerciale, poliţiştii au întocmit, pe numele celor trei, dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Furt de lemne din pădurea satului

Nici poliţiştii din Călan nu au stat cu „mâinile-n sân”. Aceştia au efectuat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune de prevenire şi combatere a infracţiunilor de natură silvică. În urma acestei acţiuni i-au depistat, pe raza satului Batiz, pe Constantin B., de 45 de ani, şi pe Ilie S., de 35 de ani, ambii din oraşul Călan, care transportau lemne, cu o căruţă, fără a avea documente legale. „Fiind întrebaţi despre provenienţa lemnelor din căruţă, aceştia au declarat că le-au tăiat fără drept din pădurea composesorală a satului Batiz. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au mai stabilit faptul că în urmă cu câteva zile, în 26 ianuarie, cei doi au mai tăiat şi alţi arbori pe care i-au transportat cu o căruţă la domiciliul unui bărbat din satul Batiz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector Bogdan Niţu. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, cei doi fiind cercetaţi în stare de libertate.

Evaziune fiscală şi contrabandă cu ţigări netimbrate

Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Petroşani au început urmărirea penală faţă de Vasile C., de 35 de ani, din Petroşani, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă. Oamenii legii au ridicat de la domiciliul acestuia 123 de pachete cu ţigări de diferite mărci, care nu aveau aplicat timbru fiscal legal, precum şi suma de 283 de lei, provenită din vânzarea de ţigări fără timbru fiscal legal, precum şi mai multe înscrisuri din care rezultă că acesta a comercializat ilegal ţigări la domiciliu.
Poliţiştii continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale.

Loading...