Home / Sport / Gospodăreşte, spre o nouă victorie!
Gospodăreşte

Gospodăreşte, spre o nouă victorie!

FC Hunedoara caută să obţină al şaselea succes la rând. Elevii lui Constantin Olariu întâlnesc, astăzi, Muncitorul Reşiţa, echipă ce vine pe Cerna după ce la mijlocul săptămânii a stat. Reşiţenii au un punct comun cu adversarii lor, au tot atâtea goluri marcate, 12.

În rest, parcursul lor a fost unul oscilant, astfel că în cele şase jocuri disputate până acum, „gospodarii” şi-au trecut în cont două victorii, o remiză şi trei înfrângeri, ultima suferită chiar în faţa foştilor adversari ai Hunedoarei, cei de la Mama Mia Becicherecu Mic. Deşi poartă numele uneia dintre cele mai vechi grupări din Reşiţa, actuala echipă a fuzionat în această vară cu gruparea de liga a patra, Voinţa Lupac (Caraş-Severin), pe terenul căreia îşi şi dispută, de altfel, jocurile de pe teren propriu. Reşiţenii n-au reuşit prea multe lucruri notabile în acest debut de sezon, singurele lor victorii venind în partidele cu cele mai slabe formaţii din serie, Ştiinţa Turceni (4-1) şi FC Avrig (5-0). Mai mult, „roş-negrii” n-au reuşit să adune decât un singur punct pe teren străin, în chiar etapa inaugurală, la Târgu Jiu, după un 1-1 cu echipa secundă a Pandurilor. Partida de pe „Michael Klein” este programată să înceapă de la ora 15.00.

Programul complet al etapei a VIII-a:

Jiul Rovinari – FC Caransebeş
Ştiinţa Turceni – AFCM Reşiţa
FC Avrig – Pandurii II Târgu Jiu
Becicherecu Mic – Millenium Giarmata
FC Hunedoara – Muncitorul Reşiţa

Vulturii Lugoj va sta.

Despre Claudiu SAV

Citește și

IMG_4265

Ambele echipe devene joacă duminică în Cupa României la futsal

Până să se reia şi campionatul Ligii întâi – pentru că Liga a doua este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *