NEWS ALERT:
Home / Reportaj / Goleş – satul în care măgăruşii aduc pâinea
Goleş - satul în care măgăruşii aduc pâinea

Goleş – satul în care măgăruşii aduc pâinea

Într-un sat de munte din Hunedoara aprovizionarea se face la fel ca-n urmă cu 200 de ani: o dată pe săptămână, iar „marfa” este transportată de măgăruşi.

Goleş, un sătuc de munte din comuna hunedoreană Topliţa, pare că a rămas încremenit în trecut. Nu sunt prea mulţi cei care l-au văzut vreodată, pentru că e bine ascuns pe culmea unui munte. Din valea Cernei, de la capătul Topliţei, drumul spre Goleş urcă voiniceşte pe singurul drum din comună care a rămas neasfaltat. Ar înghiţi bani buni, pentru că sunt necesare aici diguri de sprijin, rigole, canale se scurgere… Odată ajuns pe culme ai impresia că n-ai ajuns unde trebuia pentru că în afară de foşnitul frunzelor de fag şi băzâitul insectelor care înfruntă căldura nu se aude nimic. Noroc că vezi câteva acoperişuri de case, unele mai vechi de 100 de ani, şi teama de a te fi rătăcit dispare.

Şase case locuite şi vreo 15 oameni

Deşi sătucul ţi se pare pustiu, nu apuci să faci decât doi paşi pe uliţa acoperită de iarbă că-ţi şi iese cineva în cale. Un bărbat subţirel, lipsit de mâna dreaptă şi uşor ameţit (de căldură, dar şi de vinars – după cum aveam să ne dăm seama puţin mai târziu) iese în poartă şi salută binevoitor. Ioan Sofica are 62 de ani şi este cel mai tânăr bărbat din sat. A rămas fără mâna dreaptă după un accident avut în mina de fier de la Ghelari, pe când avea 23 de ani. Spune povestea clasică a satului hunedorean de munte: cu vreo 30 de ani în urmă locul era înfloritor; oamenii munceau atât la câmp (pentru că CAP-urile n-au prea reuşit să pătrundă în Ţinutul Pădurenilor), cât şi la mină, sau la pădure. Peste 100 de suflete înviorau zi de zi cele 30 de case din Goleş. Acum, mai sunt doar vreo şase case locuite şi vreo 15 oameni. „Cel mai constant musafir al nostru este vulpea care se tot dă la găinile noastre. Ne vizitează zilnic. În rest, mai nimeni…”, spune invalidul zâmbind, în timp ce-şi scoate şi-şi aprinde o ţigară preţioasă: „Fumăm mai puţin că aici când rămâi fără ţigări… ai de aşteptat o săptămână până la următorul pachet”.

Vedetele urecheate

Trei kilometri şi jumătate se parcurg în jumătate de ceas. Aceeaşi distanţă, între Goleş şi Topliţa, îţi ia însă un ceas, chiar mai bine. În sat nu are nimeni maşină aşa că, să ai la masă pâine proaspătă, în Goleş, se întâmplă doar o dată pe săptămână, când se face aprovizionarea. Cu rândul, femeile din sat trec pe la fiecare casă, întocmesc o listă cu produsele „comandate” de fiecare familie, după care coboară la magazinul din Topliţa, însoţite de două măgăriţe ale căror nume le-au fost date după culoarea părului lor. Pe una o cheamă Sura, pentru că părul ei are o culoare nedefinită (un amestec de negru, gri şi maro), iar cealaltă a fost botezată Shakira de copiii care vin vara la bunici, pentru că li s-a părut că părul ei are aceeaşi culoare cu cel al cântăreţei. Atât Sura cât şi Shakira pot să ducă fără probleme 50 de kilograme de „marfă” şi să le urce în sat pe un drum pe care doar un 4×4 îl poate parcurge. Sunt puse la treabă doar o dată pe săptămână. Între timp, prind puteri rumegând de zor iarba grasă de pe la marginile satului. „Mai merg femeile din sat, astea mai tinere decât mine şi ne aduc cu măgăriţele cam tăt ce trăbă: pită, zăhar, uloi…. Câteodată pun pă ele şi câte 70 de pite de un kil fiecare”, spune o băbuţă de vreo 80 de ani.

Parfum de Goleş

Aşa se întâmplă în Goleş de când se ştie fiecare localnic în acest sat. „În ultima vreme viceprimaru’ şi un consilier local mai vin cu rându’ să ne aducă pită şî ce ne mai trăbă. Au maşîni 4×4 şi pot urca mai mereu. Da’ când nu pot ei, tăt de Sura şî Shakira ne ajutăm”, adaugă Ion Sofica. Oamenii de aici sunt obişnuiţi cu greul, dar parcă s-au cam săturat de el. Totuşi n-ar pleca din satul lor pentru nimic în lume. În ce alt loc, pe fiecare uliţă, miroase a soc amestecat cu salcâm, aşa cum se întâmplă în Goleş?

Despre Ciprian IANCU

Citește și

Darius întâlnea, din când în când, pe drumul spre sau dinspre şcoală, doar câte-un cioban cu oi (şi câinii aferenţi, destul de agresivi)

Cazul Valea Mare de Criş s-a rezolvat: Darius şi bunicii au plecat

În 2015 descopeream un caz demn de ţara în care trăim: un copil de doar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *