glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Go Cioloș! Să vedem ce va ieși măcar de data aceasta

Parafrazându-l pe Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni”: dacă electorat nu e, nimic nu e. Dacă lipsește electoratul, toate celelalte pot să prisosească. Ori electoratul întotdeauna prisosește în România – cu cât un partid este mai simpatizat din vorbe între scrutine, cu atât mai sărac va fi în ștampile în ziua votului. Elitele, de la cele intelectuale, la cele manelistice, n-au cu cine vota, n-au ce. Așa că o excursie la iarbă verde în ziua votului va face ca simpatia să nu treacă pragul opțiunii de vot.

Așa că greul electoral, povara ștampilării cade pe umerii pensionarilor, funcționarilor și asistaților. Vorba noului madagascarean Radu Mazăre din zilele sale de glorie: „mă duc pe brațe babele în fiecare an că le dau un kil de zahăr și unul de ulei”.

Anii de minciuni de dreapta-stânga și de stânga-dreapta își spun cuvântul. Când ai de-a face cu aceeași pocitanie politică, indiferent de fard, este greu să mai storci încredere.

Am văzut că majoritatea simpatizanților din vorbe l-ar fi vrut pe Cioloș creator de nou partid de dreapta (dacă o mai fi însemnând ceva acest cuvânt). Și am citit valul de critici la aflarea faptului că omul este mai de stânga. Și mă întreb de ce? De ce să nu creeze un partid onest de stânga ca și contrapondere unui partid de borfași care râgâie caviar și se declară de stânga? De ce să-și zică de dreapta într-o țară ca România care nu este pregătită prin nimic, în primul rând prin educație, să fie de dreapta? Liberală, conservatoare – găsiți voi ce cuvânt vă place.

Țara noastră este una socialistă – în cuget și-n simțiri. Exercițiul bugetar al României, indiferent de ce ideologie s-au declarat urmașii pilelor, cunoștințelor și relațiilor fostei nomenclaturi ante-decembriste, conține cele mai ridicate ponderi ale cheltuielilor sociale dintre fostele țări ale „lagărului socialist”. Despre care capitalism să vorbim după jaful sistematic al activelor fostului bun al întregului popor în beneficiul foștilor activiști PCR, UASCR, UTC și foștilor ofițeri ai diverselor servicii secrete?

Suntem socialiștii Europei conform datelor oricărui EUROSTAT, indiferent de an. Din toți banii pe care statul reușește să-i aresteze (cloecteze) din buzunarele populației prin taxe și impozite, peste 70% se duc pe salariile din sectorul public și pe asistența socială. Când peste 40% din banii pe care îi ia statul din economie îi folosește doar pentru propriii lui angajați, nu știu cum se pot declara unii, partide “de dreapta”; mă miră că cineva mai are pretenția să existe în România alegători pentru astfel de partide.

E ca la „aruncarea piticului” din portul Marsilia. Marsiliezul (marsilianul?) obosit, stresat de lupta cu existenţa, chitit pe şeful de la serviciu, are la dispoziţie un băruleţ în care se poate delecta aruncând… piticul. Este vorba despre un pitic cu buletin de Marsilia, echipat cu un costum special (cască, genunchere, cotiere) şi două mânere de care, aruncătorul apucă, ca la aruncarea ciocanelor şi zvârr! – lansează piticul în atmosferă. Fiecare-şi închipuie ce vrea: piticul că e „Superman”, iar aruncătorul că dă cu şeful (soacra, nevasta, miliţianul de la colţ etc.) de pereţi. Cam așa aruncă și politicianul român cu banii din buget – fără noimă, de stres, boss!

Este clar că doar reducerea cheltuielilor sociale va elibera spațiul fiscal pentru cheltuieli de investiții mai ridicate. Investiții = infrastructură = o undiță în mâna flămândului, să-și câștige singur peștele zilnic, nu să aștepte cu mâna întinsă să i se arunce în blid cât să nu moară de foame. Se câștigă respect față de valoare muncii, se câștigă auto-respect. Un om care nu stă la mâna nimănui, independent, nu mai poate fi manevrat/manipulat pentru două lulele, două surcele – în sfârșit politicienii ar fi obligați să plătească prețul corect pentru că sunt lăsați/promovați să facă politică. Ar face, cu adevărat politică – s-ar ocupa de strategie publică și ar folosi resursele și puterea agențiilor publice pentru a atinge ținte publice, nu personale. Și-ar aminti că public înseamnă preocuparea față de oameni și că interesul public se află mai presus decât interesul statului. Indiferent că e de stânga sau de dreapta.

Deocamdată, ce face politicianul român ajuns la guvernare? Plătește mult pentru a obține puțin și prost. Restul este para-ndărăt, să mănânce și gura lui ceva.

Și-atunci să mai citim o dată cum am ajuns în doar trei luni din acest an la un nou record de inflație – 5%. Populația este cea mai lovită la coșuleț.

O populație învățată/educată cu mult și, dacă se poate, pe gratis, cum poate să gândească în termeni de „dreapta”? Iar cei care muncesc și văd/simt că statul le ia fără să-i bage în seamă, că politicienii au nevoie de banii lor doar pentru a-i mitui pe cei al căror „răspuns electoral” îl cunosc, de ce s-ar înghesui să meargă la vot?

Așa că ne întoarcem de unde am plecat: în România votează cam 40% dintre cetățenii cu drept de vot, iar majoritari sunt funcționarii, pensionarii și asistații social. De aceea statul cheltuie așa cum cheltuie, iar politicienii fac gargagra politicianistă pe care o fac. De aceea, în lipsa onestității politice (a unui angajament autentic), nu există partide autentice de dreapta și nici contraponderea acestora, partide autentice de stânga.

Așa că, Go Cioloș! Să vedem ce va ieși de data aceasta.

 

 

Loading...

Vezi și

Close