Home / Actualitate / Gligor, readus cu picioarele pe pământ de conducerea partidului. Protocolul de fuziune este „legea supremă”
Gligor

Gligor, readus cu picioarele pe pământ de conducerea partidului. Protocolul de fuziune este „legea supremă”

Conducerea noului PNL a decis în cursul zilei de luni că protocolul de fuziune trebuie respectat cu strictețe și în cazul alegerii președintelui Consiliului Județean Hunedoara. Astfel că lupta dintre actualul înlocuitor al lui Mircea Moloț,

vicepreședintele Dorin Gligor, și colegii săi liberali a fost tranșată de conducerea centrală. Verdictul: Gligor nu are „binecuvântarea” Bucureștiului pentru o eventuală candidatură la președinția Consiliului Județean.
Emisarii conducerii centrale au fost  vicepreședinții Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, și Ciprian Dobre, președintele Consiliului Județean Mureș.

Lăsat în ofsaid de liberali

Mesajul celor doi lideri ai noului PNL a fost foarte clar și tranșant. „Protocolul trebuie respectat. Ne place sau nu, astea sunt regulile stabilite și nimeni nu trebuie să le încalce”, a spus, pe scurt, Falcă. Protocolul prevede că în județele în care este vacant un post la nivelul administrației locale sau județene, acesta va fi ocupat de reprezentantul partidului căruia i-a aparținut înainte de vacantare. În cazul de față, postul de președinte al Consiliului Județean a fost ocupat de liberalul Mircea Moloț, deci candidatul pentru ocuparea acestuia ar proveni tot din vechiul PNL. Copreședintele PNL, Dorin Gligor, lider al fostului PDL și-ar fi dorit să fie el candidatul pentru fotoliul eliberat de Moloț, cu atât mai mult cu cât configurația actuală a Consiliului Județean i-ar fi asigurat fără emoții votul majorității.

Un „migrator”, mai bun decât un pedelist

Liberalii au hotărât însă altceva, preferând să pună un reprezentant al fostului PNL în locul liderului PDL. Astfel că în poziția de candidat pentru preşedinția Consiliului Județean a fost desemnat Adrian David, un „migrator” care a intrat în Consiliul Județean pe aceleași  liste ale USP (PDL – UNPR – PNȚCD) pe care s-a regăsit și Dorin Gligor, dar a devenit liberal cu ocazia „dezlegării” la migrație politică a Guvernului Ponta. 

Vetuța Stănescu poate ajunge vicepreședinte al CJ

Conducerea PNL a hotărât ca pentru al doilea post de vicepreședinte al Consiliului Județean, rămas liber în urma demisiei lui Tiberiu Balint asupra căruia procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar, să candideze Vetuța Stănescu, care ocupă actualmente funcția de Director Economic a Spitalului Județean Deva. Numele Vetuței Stănescu a mai fost vehiculat și pentru ocuparea postului de vicepreședinte cu atribuții de președinte a Consiliului Județean, aceasta renunnţând însă la candidatură în favoarea lui Adrian David, liberalul desemnat candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. De numele Vetuței Stănescu au fost legate câteva suspiciuni de fapte la limita legii, aceasta făcând parte din comisiile de recepție sau licitație penru câteva lucrări efectuate la Spitalul Municipal de firmele controversatului om de afaceri Alin Simota.

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

Ornamente de Craciun 3717

Primăria Deva instalează ornamentele de iarnă. Circulație rutieră închisă temporar pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din Deva

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința cetățenilor că sâmbătă, 25 noiembrie 2017, între orele 9.00 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *