glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Glasul lui Ștefan Ciocan

Reluăm unele dintre editorialele semnate de Ştefan Ciocan. O facem deoarece, indiferent de data apariţiei, ele rămân atât de actuale – şi, după cum merg lucrurile, foarte probabil vor rămâne încă multă vreme. Iată-le, în sinceritatea lor brutală uneori, pentru că aşa îi plăcea Moţului: să spună lucrurilor pe nume.

Democraţie!? Să fim serioşi! Pe Iisus l-au răstignit în cel mai democratic mod cu putinţă. Oare nu era pregătit Pilat să-l graţieze? Oare nu a întrebat poporul cine să fie iertat? Şi oare nu Măria Sa poporul a hotărât că tâlharul Barabas trebuie să scape şi El, Fiul lui Dumnezeu, Proorocul, „Mielul”, trebuie să moară. Teologii spun că aşa a fost voia Domnului. Că astfel Dumnezeu a vrut să le dea o lecţie oamenilor. Dar ateii, cei care interpretează istoria aşa cum s-a întâmplat, nu pot să nu constate că Hristos a fost condamnat la moarte în urma unei consultări populare. Un referendum. Un vot până la urmă. Asta este democraţia. Asta se întâmplă când poporul, manipulat, îşi exprimă voinţa. De 2000 de ani manipularea poporului a atins cote de neimaginat. Trăim astăzi într-o epocă în care informaţia ne bombardează zi şi noapte pe toate căile. Suntem copleşiţi de informaţii în aşa măsură încât binele şi răul se amestecă într-un vârtej care ne înghite discernământul. În urmă cu două milenii Iisus a fost condamnat pe baza unor zvonuri, răspândite de la om la om. În ziua de azi, sunt convins că Iisus ar fi avut aceeaşi soartă, dar la o vârstă mult mai fragedă. Cred că un paparazzo indiscret i-ar fi pus pe masă lui Irod poza cu Pruncul şi Sfânta Maria, indicând exact locaţia în care se ascund. Ca să nu mai vorbim că tabloidele ar fi făcut sute de supoziţii despre cine ar putea fi tatăl Copilului Mariei. Până şi cei trei magi ar fi fost invitaţi în zeci de talkshow-uri şi descusuţi despre ce şi cum s-a întâmplat în grajdul din Bethleem. Din fericire pentru El, Iisus nu a trăit în zilele noastre şi a murit aşa cum El singur şi-a ales să moară, pentru a învia a treia zi. A rămas însă în viaţă Barabas. Acel tâlhar care a fost salvat de popor. Poporul de fapt şi-a ales omul pe care-l poartă ca pe o povară sisifică. Peste câteva luni, poporul va fi iar întrebat pe cine să salveze de la pieire. Şi din nou, aşa cum o face de două milenii, poporul, în mod democratic, îl va alege pe Barabas.

Iisus a şi dispărut din povestea aceasta. El stă undeva, zugrăvit pe pereţii bisericilor, sau acoperit de bărbile popilor pe icoanele agăţate în lanţuri de cocalar la gâtul sfinţiilor lor. Barabas apare peste tot, chipul său multiplicat pe mii de afişe, banere, mash-uri, ne va rânji o lună implorându-ne să-l salvăm. Nici nu vom avea altă opţiune, pentru că Barabas este pretutindeni, ne va intra în case prin intermediul televiziunilor, în minte, în suflet. Ne va invada zilele şi nopţile, într-un coşmar de care nu vom scăpa decât printr-un vot mântuitor. Pilat din Pont ne pune în faţă o turmă de Barabaşi din care trebuie să alegem unul. În lipsa lui Iisus îl vom salva pe Barabas. Nici nu mai contează pe care dintre ei. Îl vom salva şi apoi vom aştepta din nou patru ani mântuirea. Şi după asta vom avea alt Barabas de ales, şi altul, şi altul… Mâtuirea este departe de noi. Nu va veni şi nici nu are rost să sperăm la ea. Pentru că Iisus ne zâmbeşte doar de pe pereţii bisericilor şi de sub bărbile popilor.

 

One Comment

  1. Articol profund si perfect adevarat. Articol fara varsta… dar ce mare pacat ca nu mai putem citi articolele noi ale lui Stefan Ciocan ! Ar mai fi avut atatea si atatea de spus…. Dumnezeu sa il odihneasca !

Vezi și

Close