NEWS ALERT:
Home / Editorial / Glasul lui Ștefan Ciocan
ciocan-3

Glasul lui Ștefan Ciocan

(14 martie 2018)

Ziua de 15 martie e o zi specială pentru o parte dintre români. E ziua în care se ridică Caragiale din mormânt și umple țara cu personajele sale cele mai ridicole. E ziua în care toți cațavencii, farfurizii, miticii și leonizii sau agamiții dau năvală pe canalele tv și paginile de „social media”, isterizați că vin maghiarii să ne ia Transilvania. De 100 de ani se cam întâmplă același lucru și încă nu ne-am obișnuit să respectăm dreptul unei minorități la păstrarea propriei identități naționale în cadrul unui stat unitar, fie el și unul cu doar un secol vechime. Au trecut totuși 100 de ani peste națiunea română. Ar fi cazul să ne maturizăm și să scăpăm de complexele și prejudecățile legate de unguri. Dar vrem oare cu adevărat acest lucru? Sau ne place să ne autovictimizăm inventând dușmani iluzorii cu care să ducem permanent un război de-a dreptul paranoic, din care câștigă doar cei care știu să-și „vândă” dragostea de țară. Patriotismul într-o țară care le oferă prea puțin cetățenilor ei, cum este România, a ajuns de fapt o problemă de promovare a imaginii personale, nu un răspuns la întrebarea: Cu ce pot eu să-mi slujesc țara? Patrioții care se manifestă în aceste zile isterizându-se din cauza unor bucăți de pânză colorată arborate în orașele din secuime își iubesc țara cam tot așa cum își iubește gospodarul porcul ce urmează să-l taie de Ignat, atâta timp cât patriotismul le aduce un cât de mic câștig de imagine.

Să-ți iubești țara înseamnă în primul rând să o cunoști, să o înțelegi, să o respecți. Să-i cunoști istoria și să-i respecți pe toți cetățenii ei, indiferent ce limbă vorbesc sau în ce biserici se închină. Să înțelegi ceva din istoria ei, să-i accepți trecutul, și să-i construiești viitorul. Ori, ne place sau nu, trecutul unei părți semnificative a acestei țări numită, acum România, este legat de statul maghiar. Secole de istorie a Ungariei sunt legate de Transilvania. Secole, nu 100 de ani! Nu putem să le cerem maghiarilor să-și șteargă aproape 1.000 de ani din istorie de dragul unor naționaliști exaltați din România. Nu putem să le cerem să-și dezgroape morții căzuți în bătăliile duse în decursul timpului pe teritoriul actual al României, pe care ei îl apărau atunci ca fiind propria patrie. Nu putem să-l renegăm, de exemplu, pe Pintea Viteazul pentru că a luptat alături de Rákóczi Ferenc al II-lea în lupta acestuia pentru eliberare, cum nu putem să-i renegăm pe alți viteji căpitani români aflați alături de maghiari în încercarea lor permanentă de a se elibera ba de sub turci, ba de sub austrieci.  Dacă timp de un secol nu am reușit să înțelegem asta, nu e nicidecum din cauza românilor ardeleni sau a maghiarilor ardeleni, ci din cauza minților înfierbântate din politica celor două țări care câștigă capital electoral și poziții privilegiate „învârtind”permanent tema naționalistă, a urii și intoleranței.

Și dacă tot este 15 martie, ziua în care a început „Lupta maghiarilor pentru libertate”, n-ar fi rău să tragem câteva învățăminte din evenimentele de la 1848, în loc să ne isterizăm că într-un oraș din secuime au fost arborate steaguri maghiare. Chiar și Avram Iancu, cel care a luptat cu înverșunare împotriva armatelor revoluționare maghiare și alături de cele imperiale, a înțeles, din păcate mult prea târziu, că lupta împotriva ungurilor nu poate să aducă, în Transilvania, decât dezbinare și ură. Că realitatea istorică ne obligă să ne respectăm și să ne acceptăm unii pe alții. Că din dezbinarea ardelenilor, indiferent de etnia lor, nu au de câștigat decât marile puteri, impostorii și politicienii fără scrupule. În niciun caz poporul. În niciun caz ardelenii, fie ei români sau maghiari. Suntem două națiuni mult prea mici ca să ne permitem „luxul” de a ne urî unii pe alții!

Despre Ştefan CIOCAN

Citește și

editorial

„Angela Merkel nu votează în România”! Așa este: Merkel votează în Germania și tocmai ce a avertizat că ne poate tăia și fondurile europene

(Editorial publicat în data de 11 martie 2013, de Ștefan Ciocan. Atât de actual… s-au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *