glasul-hd.ro Web analytics

43

Gazul s-ar putea scumpi cu până la 143% până în 2016. Deja plătim cu 11 lei mai mult pentru mia de metri cubi

Țara noastră este aproape de o nouă perioadă de recesiune cauzată de creșterea prețului la gazele naturale. Compania de consultanță Deloitte, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că liberalizarea prețului la gaze va duce la creșterea preţului acestora cu 143% în următorii doi ani. La această concluzie s-a ajuns în urma studiului „Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”, realizat de compania de consultanţă Deloitte, la cererea CONPIROM.

„Calendarul de liberalizare asumat de autorităţile române este unul agresiv, ce prevede o creştere de 143% a preţului gazelor indigene în următorii doi ani pentru consumatorii non-casnici, ceea ce generează presiuni şi riscuri pentru orice industrie implicată. Considerând că preţul de import şi ponderea importurilor rămân aceleaşi, creşterea preţului final va fi de 72% în următorii doi ani”, a precizat directorul Deloitte.

Valul de scumpire a gazelor naturale a început încă de la debutul lui 2014, de când plătim cu 11 lei mai mult la fiecare mie de metri cubi pentru gazele naturale pe care le consumăm. Totodată, în perioada imediat următoare, consumatorii industriali s-ar putea confrunta cu un al doilea val al scumpirilor de până la 35%, dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va face mai devreme dereglementarea preţului gazelor naturale, după cum a anunţat în luna ianuarie, preşedintele instituţiei, Nicolae Havrileţ. Dereglementarea înseamnă renunţarea la preţurile administrate. Specialiştii spun că scumpirile vor avea efecte devastatoare în economie. Inflaţia se va aprinde, iar multe firme vor ajunge în faliment.

Cu toate acestea, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Nicolae Havrileţ, susţine că liberalizarea preţului gazelor naturale destinate consumatorilor industriali s-ar putea încheia mai devreme faţă de termenul agreat cu FMI: „Dacă la vară preţurile vor fi egale şi cantităţile de gaze importate vor fi mai mici decât ce am estimat, există ipoteza să liberalizăm piaţa mai repede”, a spus Havrileţ.

Potrivit preşedintelui ANRE, atunci când a fost făcut calendarul de liberalizare s-a luat în vedere un preţ de 500 dolari pe mia de metri cubi de gaz, iar în prezent preţul este de 380 de dolari şi există premisele ca la vară să coste şi mai puţin.

În urma liberalizării preţului gazelor, companiile vor plăti cu până la 35 la sută mai mult pentru gazele naturale, iar acest procent ar putea fi mai mare în 2015, mai spun specialiştii.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să renunţe la preţurile reglementate la electricitate şi gaze. A fost stabilit un calendar până în 2018, perioadă în care consumatorii vor cumpăra anual, în mai multe tranşe, energie şi gaze de pe piaţa liberă.

Calendarul iniţial de eliminare a preţurilor reglementate în domeniul gazelor naturale (consumatorii casnici)

1 iulie 2013: grad de convergenţă (36%), preţ producţie internă (48,5 lei/MWh), creştere preţ final (8%)

1 octombrie 2013: grad de convergenţă (37%), preţ producţie internă (49,8 lei/MWh), creştere preţ final (2%) – modificat la 1%

1 ianuarie 2014: grad de convergenţă (38%), preţ producţie internă (50,6 lei/MWh), creştere preţ final (2%)

1 aprilie 2014: grad de convergenţă (41%), preţ producţie internă (51,8 lei/MWh), creştere preţ final (2%)

1 iulie 2014: grad de convergenţă (44%), preţ producţie internă (55,3 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 octombrie 2014: grad de convergenţă (46%), preţ producţie internă (54,6 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 ianuarie 2015: grad de convergenţă (47%), preţ producţie internă (56,1 lei/MWh), creştere preţ final (2%)

1 aprilie 2015: grad de convergenţă (49%), preţ producţie internă (58,9 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 iulie 2015: grad de convergenţă (52%), preţ producţie internă (62 lei/MWh), creştere preţ final (4%)

1 octombrie 2015: grad de convergenţă (54%), preţ producţie internă (64,1 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 ianuarie 2016: grad de convergenţă (56%), preţ producţie internă (67,1 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 aprilie 2016: grad de convergenţă (60%), preţ producţie internă (71,7 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 iulie 2016: grad de convergenţă (64%), preţ producţie internă (76,5 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 octombrie 2016: grad de convergenţă (66%), preţ producţie internă (78,5 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 ianuarie 2017: grad de convergenţă (69%), preţ producţie internă (82 lei/MWh), creştere preţ final (2%)

1 aprilie 2017: grad de convergenţă (73%), preţ producţie internă (86,9 lei/MWh), creştere preţ final (2%)

1 iulie 2017: grad de convergenţă (78%), preţ producţie internă (93 lei/MWh), creştere preţ final (5%)

1 octombrie 2017: grad de convergenţă (81%), preţ producţie internă (96,5 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 ianuarie 2018: grad de convergenţă (83%), preţ producţie internă (99,2 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 aprilie 2018: grad de convergenţă (89%), preţ producţie internă (106,3 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 iulie 2018: grad de convergenţă (97%), preţ producţie internă (115,1 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 octombrie 2018: grad de convergenţă (100%), preţ producţie internă (119 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

Calendarul iniţial de eliminare a preţurilor reglementate în domeniul gazelor naturale (consumatorii noncasnici)

1 decembrie 2012: grad de convergenţă (35%), preţ producţie internă (49 lei/MWh), creştere preţ final (5%)

1 aprilie 2013: grad de convergenţă (40%), preţ producţie internă (55,3 lei/MWh), creştere preţ final (5%)

1 iulie 2013: grad de convergenţă (47%), preţ producţie internă (63,4 lei/MWh), creştere preţ final (5%)

1 octombrie 2013: grad de convergenţă (51%), preţ producţie internă (68,3 lei/MWh), creştere preţ final (3%)

1 ianuarie 2014: grad de convergenţă (55%), preţ producţie internă (72 lei/MWh), creştere preţ final (4%)

1 aprilie 2014: grad de convergenţă (71%), preţ producţie internă (89,4 lei/MWh), creştere preţ final (5%)

1 iulie 2014: grad de convergenţă (91%), preţ producţie internă (109 lei/MWh), creştere preţ final (5%)

1 octombrie 2014: grad de convergenţă (100%), preţ producţie internă (119 lei/MWh), creştere preţ final (4%).

 

sursa: ziuanews. ro, realitatea.net, ANRE

 

Loading...