glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Gata cu visele! Obiectiv ratat după 240 de minute fără victorie (GALERIE FOTO)

CSM Cetate Deva a pierdut al patrulea joc la rând în campionat, 24-25 (12-11), cu HC Zalău și odată cu el orice șansă de a mai accede în faza superioară a competiției.

Ca și în multe alte partide din acest sezon, gazdele au cedat toate punctele pe final, după ce au condus mai bine de jumătate din timp.

Finalul, bată-l vina!

Partida din Sala Sporturilor a fost însă una extrem de agreabilă, disputată sub semnul echilibrului. Cele două formaţii s-au succedat, mai ales în prima parte, la conducere, cu un plus însă pentru gazde, care s-au aflat mai mult timp în faţă, dar niciodată la o diferenţă mai mare de două goluri. Lucru confirmat şi la pauză, când tabela indica 12-11. Şi după reluare, tempo-ul a rămas la fel. Cetate s-a menţinut în avantaj, (14-13, 18-16) până după minutul 40, când sălăjencele au egalat (18-18) și apoi au preluat conducerea pe care aveau să nu o mai cedeze până la final, grație unei apărări avansate și bine „înfipte” și a greșelilor repetate (și nelipsite) din atacul adversarelor. Şi poarta a mers bine pentru oaspete, cu atât mai mult cu cât, în minutul 49, Cheţa a parat o lovitură de la şapte metri executată de Melinda Toth – momentul psihologic al meciului, asigurând un moral numai bun pentru ultimele minute. HC Zalău câştigă al şaselea joc în ultimele şapte etape şi egalează la puncte ocupanta locului şase – Dunărea Brăila, în vreme ce CSM Cetate ajunge la al patrulea eşec la rând şi cade pe locul 11 în ierarhia Ligii Naţionale, urmând să se pregătească pentru play-out.

Ca de fiecare dată, jocul dintre CSM Cetate şi HC Zalău a reprezentat şi un duel de la distanţă între Marian Muntean şi Gheorghe Tadici. Cei doi s-au contrat de nenumărate ori pe întreg parcursul întâlnirii (mai ales în partea secundă), replicile acide nelipsind din „peisaj”. Mai mult, patronul echipei gazdă a simţit să intervină şi pe banca de rezerve – ca în multe alte cazuri – operând schimbări în echipă, peste cei doi antrenori ai Cetăţii. De altfel, Muntean a băgat în şedinţă echipa chiar pe parchet, la finele celor 60 de minute, reproşându-le evoluţiile din ultima vreme.

CSM CETATE DEVA 24 (12)
Portari: Miskovic (7 intervenţii), Poenaru, Suba.
Marcatoare: Malac 6, Simion 6 (2x7m), Senocico 3, Tasic 3 (1x7m), Toth 3 (1x7m), Krnic 1, Rusu 1.
Antrenori: Ioan Ani-Senocico şi Cosmin Hendrea

HC ZALĂU   25 (11)
Portari: Cheţa (15 intervenţii), Inculeţ (2).
Marcatoare: Pintea 6, Bardac 4, Rob 4 (toate de la 7 metri), Constantinescu 4 (2x7m), Ciuculete 3, Trif 2, Puiu 1.
Antrenor: Gheorghe Tadici

Arbitri: Georgian Băducu şi Sorin Voicu (ambii din Buzău)
Sala Sporturilor din Deva. Spectatori: 1.200

Vezi și

Close